Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Joan Laporta, președintele Barcelonei, la Palatul Victoria. Premierul României a primit în dar un tricou al echipei catalane de la oaspetele său, apoi cei doi au făcut un schimb de cartonașe cu jucători celebri.
Președintele clubului FC Barcelona a inaugurat, marți seara, academia de fotbal a grupării catalane în București. Joan Laporta a fost prezent pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf. La eveniment a participat și președintele acestei școli, fostul component al Generației de Aur, Florin Răducioiu.
Miercuri, șeful liderului din La Liga a ajuns la Palatul Victoria, acolo unde s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu. Au mai participat la eveniment Gică Popescu, fost căpitan al catalanilor, dar și colegul său de generație, Florin Răducioiu.
Fan al fotbalului, premierul României a făcut schimb de jucători cu Joan Laporta. A fost un schimb de cartonașe pe care se aflau nume celebre din fotbalul mondial, de la cele mai importante cluburi europene.
Marcel Ciolacu a postat, joi, pe contul său de TikTok un clip cu aceste momente amuzante de la Palatul Victoria. ”Îmi amintesc de când eram mic de cartonașele cu fotbaliști”, a spus Laporta, înainte de a începe ”schimbul”.
La un moment dat, șeful Barcelonei ajunge la un cartonaș cu Lautaro Martinez, vedeta campioanei Italiei, Inter Milano. I se amintește de faptul că argentinianul a fost aproape de un transfer la Barcelona. ”Nu pune întrebări la care nu pot răspunde”, este replica imediată a lui Laporta.
Despre acest eveniment, Marcel Ciolacu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook. ”Am avut astăzi (n.r. miercuri) plăcerea să schimb câteva impresii cu președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, care a venit în România să inaugureze o Academie de Fotbal. Este incredibil că un brand sportiv legendar a ales să își deschidă porțile tinerilor noștri români”.
În aceeași postare, premierul României nu a ezitat să-i tachineze pe fanii Barcelonei: ”Şi da, Lamine Yamal e un jucător senzațional, dar şi ‘noi’ mizăm pe Arda Guler”.
Marcel Ciolacu a făcut astfel trimitere la două dintre cele mai tinere și promițătoare talente de la Barcelona, respectiv Real Madrid. Unul este campion european cu Spania, iar celălalt a câștigat UEFA Champions League cu trupa lui Ancelotti.