News

Marcel Ciolacu, surpriză pentru Florin Cîțu. Cu cine va veni la discuția pe tema PNRR

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu se întâlnesc pe tema PNRR. Acesta a precizat că nu va veni singur la discuție.
19.05.2021 | 23:49
Marcel Ciolacu surpriza pentru Florin Citu Cu cine va veni la discutia pe tema PNRR
ADVERTISEMENT

Premierul României și liderul opoziției se întâlnesc joi, după o mult amânată discuție pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Marcel Ciolacu a anunțat că i-a pregătit o surpriză lui Florin Cîțu.

Surpriza lui Marcel Ciolacu pentru Florin Cîțu, de la discuția pe tema PNRR

Astfel, Marcel Ciolacu a declarat că nu va veni singur la această întâlnire despre PNRR, ci însoțit de alți doi specialiști. Este vorba despre Florin Jianu, preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

ADVERTISEMENT

Celălalt însoțitor al lui Marcel Ciolacu este Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical. Alături de ei vor fi și alți specialiști din PSD, precum și Victor Negrescu.

„Nu este un plan politic, este planul României. Mergem cu doi reprezentanți: cu domnul Florin Jianu, de la IMM, și cu domnul Dumitru Costin, de la sindicate. O să mai merg cu specialiști din PSD și cu Victor Negrescu, europarlamentar”, a spus președintele PSD la România TV.

ADVERTISEMENT

Ca această întâlnire să aibă loc, Marcel Ciolacu s-ar fi dus chiar și în Vama Veche, după cum a declarat miercuri seară. El a mai spus că există o listă de solicitări cu care merge la această întâlnire pe tema PNRR.

„Pe mine nu mă deranja să mă duc și în Vama Veche. Dacă domnul Cîțu se simte mai confortabil în Vama Veche, merg și acolo. Eu nu am astfel de mândrii. Nu înseamnă că m-a jignit pe mine, ci s-a jignit singur.

ADVERTISEMENT

Această aroganță este taxată de români. Eu sper să ajungem la obiectivele naționale pe care le urmărim prin PNRR, mergem cu anumite solicitări. Unul este planul pe care îl depunem, altul este planul de implementare”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ce a spus Florin Cîțu referitor la această întâlnire

Florin Cîțu a spus că Marcel Ciolacu este cel care a tot amânat întâlnirile cu el, din diverse motive. Acum, el a anunțat că această discuție va avea loc la guvern, joi, de la ora 15:00.

ADVERTISEMENT

Premierul a spus că șeful PSD nu a venit la întâlnirea despre buget, dar nici în pandemie, când Marcel Ciolacu nu s-a prezentat la discuția despre soluțiile PSD în domeniul sănătății publice.

„Mâine, la ora 15.00, voi avea la guvern o întâlnire cu câţiva reprezentanţi ai Partidului Social Democrat exact pe această temă (PNRR-n.red.). Vreau să aduc aminte că am fost cel care, la buget, i-a spus domnului Ciolacu să vină să-i prezint bugetul că nu am nimic de ascuns. Nu a venit.

Când a fost vorba, în pandemie, de specialişti în sănătate am spus că sunt dispus să ascult soluţiile PSD. Nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitaţiei să discutăm despre un program care-i interesează pe toţi românii – PNRR”, spune Florin Cîţu.

La întâlnirea dintre Florin Cîțu și Marcel Ciolacu vor participa și specialiștii mai sus prezentați, precum și ministrul Fondurilor Europene. Guvernul trebuie să aibă o variantă finală a Planului Național de Redresare și Reziliență până la finalul acestei luni.

ADVERTISEMENT