Alegeri 2024

Marcel Ciolacu, unul dintre cele mai puternice discursuri de politician din ultimii 20 de ani. Cu ce teme şi-a lansat președintele PSD candidatura pentru Cotroceni

Marcel Ciolacu a fost validat candidat la prezidențiale din partea PSD. În discursul său el a abordat mai multe teme sensibile și a lansat atacuri dure la adversarii politici
24.08.2024 | 16:53
Marcel Ciolacu unul dintre cele mai puternice discursuri de politician din ultimii 20 de ani Cu ce teme sia lansat presedintele PSD candidatura pentru Cotroceni
Marcel Ciolacu și-a prezentat programul cu care va candida la Cotroceni Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu a făcut în discursul său radiografia societăţii româneşti sub ultimii doi preşedinţi, pe care i-a acuzat în termeni duri că sunt motivul pentru care mulţi tineri aleg populismul şi extremismul.

Marcel Ciolacu, unul dintre cele mai puternice discursuri de politician din ultimii 20 de ani

Discursul pe care șeful guvernului l-a rostit sâmbătă la Congresul PSD a surprins frământările sociale, a condamnat meschinăria luptei politice, punând accentul pe valorile familiale. Este, probabil, unul dintre cele mai puternice discursuri de ”prezidențiabil” din ultimele două decenii.

ADVERTISEMENT

„Nici fiul meu, nici majoritatea tinerilor de vârsta lui, care votează anul acesta, nu au cunoscut un alt model de președinte. Avem generații întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce și-au trăit copilăria şi adolescenţa, între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent. 

Deci, să nu ne mai mirăm atunci când vedem că mulţi tineri aleg populismul şi extremismul. În loc să îi blamăm superior, eu vă rog, mai bine le dăm o alternativă corectă. 

ADVERTISEMENT

Trebuie să le spunem că, în ultimii 20 de ani, dispreţul, sfidarea şi nepăsarea faţă de oameni au fost accidente ale istoriei! Trebuie să le spunem că instituţia prezidenţială nu este nici un malaxor de tocat vieţi şi nici o agenţie de turism personală! 

Trebuie să le spunem că democraţia nu se conjugă niciodată cu verbul a ‘urî’.  Ura este barosul celor care vor să dărâme, nu să construiască”, a afirmat Marcel Ciolacu la congresul în care PSD i-a validat candidatura pentru funcția de președinte al României.

ADVERTISEMENT

”Un președinte care să facă politică de stat”

Liderul social democrat a susținut că „ura indusă în societate, timp de 20 de ani, trebuie să dispară”, iar tinerii trebuie să vadă că merită „să lupţi pentru ceva, nu împotriva cuiva”.

„Avem nevoie de un preşedinte care să facă politică de stat, nu politica unui partid, iar paltonul prezidenţial nu mai trebuie aruncat pe spinarea oamenilor. Îmi doresc ca, după 20 de ani, să avem un preşedinte care să muncească alături de oameni pentru bunăstarea lor, pentru a reda speranţa şi încrederea oamenilor în binele comun.

ADVERTISEMENT

Timp de 20 de ani, preşedintele a devenit, dintr-un simbol al speranţei doar o sursă de frustrare în societate. Acesta este adevărul! Vi s-a promis, mai întâi, că o să ‘trăiţi bine’. Apoi, vi s-au tăiat salariile şi pensiile.

După 10 ani, vi s-a promis o ‘Românie educată’. Şi aţi primit un sistem de educaţie eşuat, în care copiii sunt mai expuşi la droguri decât la carte.

Adevărul este că onestitatea faţă de cetăţeni a lipsit de la tribuna prezidenţială în ultimii 20 de ani. Am avut preşedinţi cărora nu le-a păsat deloc de oameni”, a adăugat Ciolacu.

Liderul social democraților a mai afirmat că România are nevoie de un preşedinte echilibrat şi care să îşi ducă ţara cu demnitate în direcţia corectă, de un  preşedinte „care să accepte că într-un stat normal puterea trebuie împărţită, nu acaparată de un singur om sau de un sigur partid”.

„După 20 de ani, România are nevoie de un preşedinte care să arate respect pentru funcţia publică, un preşedinte pentru care Constituţia nu este o carte oarecare, ci legea fundamentală care îi ghidează orice acţiune. (…)

România nu trebuie să mai aibă un preşedinte care îi împarte pe români în buni şi răi, între cei de aici şi cei de peste hotare, între cei de stânga şi cei de dreapta, între tineri şi pensionari, între public şi privat, între săraci şi bogaţi”, a mai susținut Marcel Ciolacu.

Soluțiile pe care le propune candidatul Marcel Ciolacu

România viitorului înseamnă în primul rând o ţară puternică economic, iar reînnoirea României va începe cu reindustrializarea ţării, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi candidatul partidului la președinția României.

„România viitorului înseamnă în primul rând o ţară puternică economic. Prima direcţie strategică va fi industria. Reînnoirea României va începe cu reindustrializarea ţării.

România trebuie să devină în 10 ani unul dintre principalele hub-uri tehnologice şi industriale din Europa. Acesta trebuie să fie planul nostru de ţară: industrie – producţie – export”, a spus Marcel Ciolacu, la Congresul PSD.

Unul dintre primele obiective ale planului său de țară este „readucerea la viaţă a marilor uzine de metalurgie, siderurgie şi petrochimie cu ajutorul capitalului privat”.

„Avem nevoie de oţel românesc, de alte materiale de construcţie, pentru a construi autostrăzi şi locuinţe cu produse româneşti.

Trebuie să investim masiv în industria chimică. Importăm îngrăşăminte agricole de 3 miliarde de euro în fiecare an, în loc să le producem în ţară.

Vreau un parteneriat real cu sectorul farmaceutic pentru a investi masiv în fabricile de medicamente. Vorbim de un program naţional de sprijin pentru marea industrie, în valoare de 5 miliarde de lei.

Nu trebuie să ne îndatorăm pentru asta! Vom lua o parte din bani din vânzarea certificatelor de emisii cu efect de seră care revin României”, a promis Marcel Ciolacu.

”Investiții mari în domenii cheie”

Potrivit șefului PSD, un alt obiectiv pentru România viitorului îl reprezintă o nouă politică de stat dedicată marilor proiecte.

„Trebuie să atragem investiţii mari, în domenii cheie pentru viitorul economiei. Vom acorda pachete de ajutor de stat şi garanţii pentru investiţii Greenfield de minimum 500 de milioane de lei.

Ne propunem să avem cel puţin trei investiţii de această mărime în fiecare an. Şi doar firmele care îşi îndeplinesc ţintele stabilite prin contract vor primi bonificaţii fiscale”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, un alt obiectiv trebuie să-l reprezinte creşterea unor noi generaţii de specialişti prin sistemul de învăţământ tehnologic.

„Avem nevoie să investim masiv în energie curată. Asta înseamnă facturi mai mici pentru oameni şi mai multă competitivitate pentru marea industrie. Asta va însemna automat şi o reducere a cheltuielilor statului.

Vom adopta programul ‘Zero costuri cu utilităţile’ pentru spitale, şcoli şi grădiniţe. Toate aceste instituţii îşi vor asigura energia cu ajutorul panourilor fotovoltaice şi solare prin programe de stat.

Îmi doresc să investim în cercetare. România trebuie să dezvolte fabrici de baterii electrice, la fel cum poate să devină jucător important pe piaţa semiconductorilor”, a mai declarat candidatul social democraților.

Alte două direcții strategice de dezvoltare a țării sunt pentru prezidențiabilul PSD agricultura și dezvoltarea serviciilor. În opinia acestuia, triunghiul strategic al dezvoltării României în următorii 10 ani îl reprezintă Industria – Agricultura – Serviciile.

„Trebuie să ne asigurăm că, indiferent de crizele care vor veni, România va avea mâncare sănătoasă şi la preţuri accesibile pentru toţi românii. Vom continua să dezvoltăm fabricile de procesare româneşti şi vom creşte subvenţiile pentru fermierii noştri.

Vom creşte în continuare alocările pentru toate programele de finanţare a IMM-urilor. În paralel, firmele care fac export vor fi susţinute prin bonificaţii fiscale.

Totodată, trebuie să dezvoltăm serviciile medicale şi de educaţie, printr-un sistem avantajos de deduceri din impozitul pe salarii.

Trebuie să ne gândim serios şi la Turism. Avem o ţară extraordinară, începem să avem autostrăzi şi şosele moderne. Trebuie să folosim tot acest potenţial”, a mai transmis președintele reales al PSD.

Parteneriat între stat și privat

Marcel Ciolacu s-a referit şi la importanţa dezvoltării sectorului construcţiilor prin absorbţia masivă din fonduri europene şi dezvoltarea infrastructurii.

„Vreau să fiu clar: susţin necondiţionat protejarea spaţiilor verzi! Am susţinut centura verde a Bucureştiului şi Via Transilvanica.

Dar vă reamintesc că excesele şi extremele sunt dăunătoare. Nu putem să protejăm clădiri dezafectate sau terenuri virane. Acelea nu sunt centuri verzi, sunt centuri gri. Murdare, toxice şi uneori aflate chiar în inima oraşelor.

Trebuie să schimbăm legile în beneficiul oamenilor pentru a putea reconstrui aceste spaţii, pentru a face locuinţe la preţuri accesibile pentru tineri. Şi pentru a creşte noi comunităţi. Putem avea şi clădiri noi şi parcuri multe, ele nu se exclud. Doar trebuie să proiectăm inteligent”, este de părere Ciolacu.

Liderul PSD a punctat că acesta este planul său economic pentru România, care, însă, nu se poate realiza fără un parteneriat autentic între stat şi privat.

„Avem nevoie de onestitate de ambele părţi. Statul nu mai poate decide creşteri de taxe peste noapte, dar toţi trebuie să plătească taxele care sunt în vigoare. Nu doar cei corecţi, ci toţi!

Şi mai este ceva: pentru ca investitorii să aibă încredere, să vină să dezvolte afaceri în România trebuie să aibă certitudinea că banii lor sunt în siguranţă.

Asta înseamnă să avem un stat de drept deplin funcţional, cu pârghii şi mecanisme eficiente de control între puterile statului. Iar instituţiile care aplică legea să continue să îşi facă datoria.

Voi avea, ca şi până acum, toleranţă zero pentru cazurile de corupţie şi pentru încălcarea drepturilor omului”, a mai arătat Ciolacu.

Scutiri de impozite pentru banii românilor din diaspora

Programul președintelui PSD mai propune scutiri de impozite timp ce 10 ani pentru banii pe care românii din diaspora îi aduc în ţară.

„Fiecare dintre noi avem o rudă sau un prieten în diaspora. Oameni care contribuie an de an la bugetul României, prin miliardele de euro pe care le trimit în ţară. Este timpul să facem mai mult pentru ei!

Vă propun să ne gândim serios la modelul ţărilor cu o diasporă numeroasă care au luat deja măsuri pentru a-şi aduce înapoi cetăţenii. Vă dau un exemplu: fiecare cetăţean, stabilit legal în străinătate, care se întoarce în ţară, să aibă 10 ani scutiri de impozite pentru banii pe care îi aduce înapoi.

La fel, orice sumă adusă din afară – investiţii, chirii, dividende, orice – să fie scutită de impozit timp de 10 ani. Este un punct de la care putem pleca”, a mai afirmat Ciolacu.

Liderul social democrat a mai susținut că „a abandona românii din diaspora înseamnă a abandona de fapt România” şi că „este nevoie de măsuri clare, simple şi ferme” în ceea ce îi priveşte pe românii plecaţi din ţară.

”Niciodată de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu”

Candidatul social democrat la prezidențialele din această toamnă a dat asigurări că România nu va intra în niciun război și s-a declarat împotriva reintroducerii serviciului militar obligatoriu.

„În esenţă, un preşedinte are două prerogative fundamentale: este comandantul suprem al armatei şi reprezintă ţara în relaţiile internaţionale. Din această perspectivă, vreau să vă spun foarte clar: România nu va intra şi nu va fi atrasă în niciun război!

Pacea şi stabilitatea sunt condiţiile fundamentale pentru prosperitate. Voi avea grijă să rămână aşa!

Voi fi garantul independenţei naţionale, dar nu voi fi niciodată de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Avem nevoie de o armată de profesionişti. La fel cum avem nevoie de echipamente moderne”, s-a mai angajat Marcel Ciolacu în faţa delegaţilor prezenţi la congres.

Pentru ca România să aibă o poziţie externă puternică şi o armată modernă, a mai susținut liderul PSD, are nevoie de o economie capabilă să finanţeze aceste obiective.

„Alocarea a 2,5% din PIB pentru Apărare va continua şi pe viitor. În domeniul politicii externe, îmi doresc însă o abordare mai ambiţioasă care să fie caracterizată prin pragmatism şi urmărirea obiectivelor naţionale în parteneriat cu aliaţii noştri din Uniunea Europeană şi NATO”, a adăugat Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a...
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit un şoc: „Nebunesc! Nu am mai văzut aşa ceva vreodată”
Dieta de gravidă a campioanei Larisa Iordache. Care este alimentul fără de care...
Dieta de gravidă a campioanei Larisa Iordache. Care este alimentul fără de care nu-și poate începe ziua: ”Mănânc des și în porții mici”
Cine e vedeta ”racolată” de Cătălin Măruță, care a refuzat să meargă la...
Cine e vedeta ”racolată” de Cătălin Măruță, care a refuzat să meargă la Survivor România. Au început înscrierile pentru noul sezon
Ce secrete ascunde românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de...
Ce secrete ascunde românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de euro. Legătura cu teroristul Hayssam și ex-premierul Tăriceanu
Deputații USR vor să le ia sediile subvenționate partidelor politice fără aleși. De...
Deputații USR vor să le ia sediile subvenționate partidelor politice fără aleși. De ce se opune Autoritatea Electorală
Polițist local filmat când lovea un tânăr încătușat. Victima, cu lanterna pusă în...
Polițist local filmat când lovea un tânăr încătușat. Victima, cu lanterna pusă în ochi, a fost călcată în picioare
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de...
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de nimic și după recalculare: "Sunt singurul general cu un asemenea venit"
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Revenire spectaculoasă la Pro TV! Vedeta a petrecut 27 de ani la pupitrul...
Revenire spectaculoasă la Pro TV! Vedeta a petrecut 27 de ani la pupitrul știrilor
Bianca Drăgușanu, paralizată pe partea dreaptă după ultima operație estetică
Bianca Drăgușanu, paralizată pe partea dreaptă după ultima operație estetică
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Contesa digitală: ”Nu am folosit droguri interzise”. Ana Morodan, schimbare radicală, la mai...
Contesa digitală: ”Nu am folosit droguri interzise”. Ana Morodan, schimbare radicală, la mai bine de un an de la accident
Opoziția vrea să limiteze numărul de mandate pentru șefii serviciilor secrete. Cine ar...
Opoziția vrea să limiteze numărul de mandate pentru șefii serviciilor secrete. Cine ar putea fi vizat de noua lege
Ce achiziție a făcut o fostă apropiată a Elenei Udrea. Carmen Moraru, șefă...
Ce achiziție a făcut o fostă apropiată a Elenei Udrea. Carmen Moraru, șefă la ministerele liberalilor și beneficiară a unei indemnizații uriașe de la EximBank
DOLIU IMENS! Toată lumea îl CUNOAȘTE pe ”Salvatore della patria”
DOLIU IMENS! Toată lumea îl CUNOAȘTE pe ”Salvatore della patria”
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de...
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de două zile. Părinții sunt disperați și fac apel la populație. Copiii erau bursieri la școală și s-ar fi împrietenit cu un personaj dubios
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel...
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Lovitură pentru Ilie Năstase după recalcularea pensiilor! Ce s-a întâmplat cu pensia fostului...
Lovitură pentru Ilie Năstase după recalcularea pensiilor! Ce s-a întâmplat cu pensia fostului lider mondial: Atât merit
Fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță, dezvăluiri după 3 ani de...
Fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță, dezvăluiri după 3 ani de la divorț „Nu puteam să plâng, voiam să urlu”