ADVERTISEMENT
News

Marcel Ciolacu vrea să redeschidă piețele și târgurile. Când ar putea fi luată decizia

Autor: Robert Cristea | 09.11.2020 | 20:39
Marcel Ciolacu vrea să redeschidă piețele și târgurile. Când ar putea fi luată decizia
Marcel Ciolacu vrea să redeschidă piețele și târgurile. Când ar putea fi luată decizia. Sursă foto: Facebook

Marcel Ciolacu a anunțat că va fi votat în Camera Deputaților un amendament care prevede că piețele, târgurile, bâlciurile și talciocurile să rămână deschise pe durata stării de alertă.

ADVERTISEMENT

Liderul PSD susține că amendamentul a fost depus împreună cu Daniel Zamfir și va fi votat marți, 10 noiembrie. Vestea a fost dată de Ciolacu pe pagina sa de facebook. Acesta nu a scăpat prilejul a-l critica din nou pe Ludovic Orban.

„Orban se luptă să scoată afară din piețe producătorii români”, a scris Ciolacu.

Marcel Ciolacu, despre redeschiderea piețelor și târgurilor: ”Vom vota mâine”

Foto: Facebook

”PSD nu poate tolera acest atac mizerabil asupra românilor care își câștigă cinstit pâinea din munca pământului.

ADVERTISEMENT

Românii au dreptul să pună pe masă produse românești. Vom vota mâine în plenul Camerei Deputaților amendamentul prin care piețele să rămână deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare și protecție sanitară”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Amendamentul depus de liderul PSD vine în contextul în care Guvernul a decis ca începând de luni activitatea piețelor care funcționează în spații închise să fie suspendată timp de o lună.

Marcel Ciolacu a criticat, astăzi, Guvernul pentru deficitul bugetar uriaș acumulat în ultima perioadă.

ADVERTISEMENT

”Ați stat atât de mult cu ochii în sondaje încât ați uitat de nevoile reale ale acestui popor! Ați scos total România din Europa, nu doar în privința testării sau a școlilor pe care le țineți închise, dar și a modelul economic european.(…)

România riscă să piardă dreptul la fonduri europene. Ați depășit toate normele de disciplină fiscal-bugetară, care condiționează acordarea banilor europeni. Deficit record și datorii uriașe. Cele mai mari de după Revoluție. V-a spus-o clar Comisia Europeană, nu noi. Spuneți-le românilor adevărul, domnule Orban! Incompetența voastră, a celor din guvern, creează deja greutăți imense pentru acest popor. Incompetența voastră nu amenință doar viața și sănătatea românilor, ci și locurile de muncă, veniturile familiilor și siguranța lor alimentară”, a afirmat Ciolacu.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!