Life
notix pixel id

Marcel Pavel, de la sărăcie lucie, la o carieră de succes: “Aș vrea să scap de grija zilei de mâine!” Interviu de excepție

Marcel Pavel se destăinuie pentru FANATIK, într-un interviu exclusiv, în care face dezvăluiri despre copilăria marcată de lipsuri, despre moartea mamei, duritatea tatălui, despre muzică și despre ignoranță
11.11.2021 | 13:25
Marcel Pavel, de la sărăcie lucie, la o carieră de succes:
Marcel Pavel face dezvăluiri despre copilăria marcată de lipsuri, despre familie, carieră și cea mai mare durere din viața sa. Sursă foto: Montaj Fanatik/ facebook/Vorbeste Lumea
ADVERTISEMENT

Marcel Pavel este un artist consacrat în România, dar nu a avut deloc o viață ușoară. Melodiile lui cuceresc publicul de ani și ani și, deși pare că este imposibil ca artiștii pe care îi vedem pe scenă, cei care dețin succesul deplin și ne încântă, să aibă probleme și să fie greu încercați de necazuri, aparențele înșală de multe ori.  Așa este și în cazul lui Marcel Pavel, cel care a fermecat inimile fanilor lui cu melodia „Frumoasa mea”.

În cadrul unui interviu acordat, în exclusivitate, site-ului FANATIK.RO, Marcel Pavel face dezvăluiri neștiute despre viața lui și copilăria marcată de lipsuri, despre pierderea oamenilor dragi și moartea bunicului în brațele lui, pe vremea când avea 12  ani, despre adolescența rebelă și greșelile ei, despre soția sa care a renunțat la carieră, de dragul copiilor, despre cea mai mare durere din viața lui, banii câștigați și multe altele.

Marcel Pavel, copilărie plină de lipsuri materiale: „Erau zile când nu aveam nici ce pune pe masă!”

 „Copilăria mea a fost minunată, în sensul că, neavând griji, atunci când ești copil nu ai grijile cotidiene, cu toate că erau foarte multe. Le simțeam, dar le ignoram, aveam forța aceasta. Pentru că familia mea nu avea o situație materială bună, adică precară pot să spun, îngrozitoare… îngrozitor de precară. Erau zile când nu aveam nici ce pune pe masă! Vorbesc serios…

ADVERTISEMENT

Iarna n-aveam nici palton, vorbesc de toți frații aici, mai ne împrumutam unul pe altul, luam paltonul celui mare, încălțările la fel chiar dacă erau mari, să merg la școală. A fost cam cumplit! Dar treceam ușor peste aceste lucruri, ne-au marcat, dacă îți spun acest lucru, înseamnă că m-a marcat și pe mine și pe frații mei, ne-au marcat totuși aceste lucruri pentru că făceam și comparație între ce aveau copiii ceilalți cu care ne jucam noi, copii de profesori și de doctori, cu stare materială bună, cu situație materială bună. Ne invitau la ei, aveau covoare din acelea persane groase, mă descălțam… Umblam desculț oricum că nu aveam pantofi… vara. Obligatoriu vorbesc… și nu exagerez, vă jur! Și avea un tip un trenuleț electric, asta se întâmpla în anii 70, pentru mine era ceva minunat, era incredibil pentru mine.

N-aveam nici televizor, mergeam la mătușa mea, miercurea, sâmbăta și duminica mergeam la dânsa să vedem filme. Telecinemateca miercurea, sâmbăta la serialele respective, duminica la fel, divertisment și așa mai departe. Țin minte că și Festivalul Cerbul de Aur, mergeam la dânsa mereu să-l vedem… n-aveam televizor, efectiv! Nu era ușor! Instrumente, de asemeni, nu am avut, pe care să cântăm, împrumutam. Dar până la urmă Dumnezeu a ținut cu noi și a spus: Măi, copiii ăștia trebuie totuși să-și urmeze calea lor! Și așa cum a vrut Dânsul și bineînțeles, și noi am fost copii dedicați acestui curs al vieții, în ceea ce privește partea profesională, muzica, în general, pentru că o iubim și ne-am născut să facem acest lucru!”, povestește Marcel Pavel, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă mulți s-ar fi speriat să mai viseze la o viață mai bună în acele condiții inumane, Marcel Pavel și-a depășit condiția, iar acum privește în urmă cu plăcere și își amintește cu drag de meleagurile copilăriei.

“Oamenii s-au alterat. Era mai multă morală atunci”

„A fost destul de greu, repet, copilăria mea a fost destul de grea, dar în același timp foarte frumoasă, pentru că, dealurile pe care le colind și acum… eu de câte ori merg la Câmpulung Muscel, merg să colind locurile copilăriei. Câmpulung Muscel este un oraș de poezie. Prima Capitală a Țării Românești, prima scriere în limba română au fost la Câmpulung Muscel… Iar orașul Câmpulung era un oraș patriarhal… s-a mai stricat, s-a alterat puțin, pentru că și oamenii s-au alterat. Era mai multă morală atunci. Nu vreau să folosesc cuvinte mai dure că nu are sens, s-a alterat orașul, dar a rămas din poezia lui, cel puțin în amintirile copilăriei mele. De câte ori merg acolo, merg cu nostalgie extraordinară, acum este mai sărac pentru că mama mea nu mai există și de când a dispărut s-a rupt din mine enorm, enorm de mult acel oraș, pentru că 90 la sută însemna mama. Și nemaifiind dânsa, parcă văd altfel. Dar am fost acum câteva zile în Câmpulung, locuiește sora mea acolo și cu fratele meu cel mijlociu. Ne unim întotdeuna familia, avem un loc superb la un prieten de-al meu din copilărie. Și are vreo zece hectare și mă plimb pe acolo, pe dealurile lui, mă cazează el.”, își amintește Marcel Pavel.

ADVERTISEMENT

Amintirea mamei, însă, rămâne pe veșnicie întruchipată în toate scenele copilăriei lui Marcel Pavel. Cu greutate rezistă să se întoarcă în locurile unde odată alerga pierzând noțiunea timpului și unde se simțea liber.

 „Nu dorm acasă la soră-mea sau la maică-mea. Nu vreau să merg acolo, nu pot!

 „Nu dorm acasă la soră-mea sau la maică-mea, nu pot să merg acum acolo, nu vreau să merg acolo, nu pot! Și mă cazez la prietenul meu, are o bucătărie imensă, o sală de mese și noi stăm acolo, ne aducem instrumentele, cântăm, bem câte un pahar, mâncăm ceva bun. Gustul copilăriei! Și mă plimb pe dealuri, pe locuri, pe meleagurile pe care eu când eram copil le străbăteam zi de zi. Mă trezeam la cinci dimineața și ajungeam la unsprezece noaptea acasă, cu bătăile de rigoare, cu nuiaua, cu făcălețul, cu ce apuca mama… Îmi spunea de ce nu studiez, unde am fost până la ora aia și avea dreptate. Dar pe undeva mi-a prins bine… Și când îmi amintesc de copilăria mea, îmi amintesc de Câmpulung Muscel, mai puțin de localitatea natală pentru că eram prea mic să înțeleg…”, dezvăluie Marcel Pavel.

ADVERTISEMENT

Grelile încercări ale familiei au rămas impregnate în mintea lui Marcel Pavel și îl urmăresc neîncetat.

„Mă gândesc și acum la ziua de mâine, întotdeauna, cu grijă! Nu pot să spun că sunt un om împlinit financiar, nici nu vreau să mă gândesc la asta, că până la urmă suntem toți datori cu o moarte, nu iei nimic după tine. Dacă ai familie și ești fericit, și este iubire în jurul tău, faci ceea ce-ți place, ești binecuvântat de către Dumnezeu. Sunt mulți care au bani și sunt nefericiți. Să fim sănătoși e important, primordial! Să fii sănătos pare banal, nu, este cel mai important lucru… și să iubești!”, spune Marcel Pacel.

ADVERTISEMENT

“Mama îmi trezește amintiri profunde și încep să plâng. E un gol imens, tristețe profundă și plâng în fiecare zi!”

Legătura divină pe care o are cu mama lui care a încetat din viață, în vara acestui an, îl face de fiecare dată să lăcrimeze, iar amintirile au ajuns trăiri constante. Prezența maternă este nelipsită!

„Mama îmi trezește amintiri foarte profunde și încep să plâng. Încerc să mă abțin și să spun că legătura aceasta ombilicală și la propriu, și la figurat, atunci când mama nu mai există, e o ruptură de Univers, de tot ce s-a întâmplat în viața mea. E greu! E ceva de neexplicat! E un gol imens, tristețe profundă și plâng în fiecare zi! În fiecare zi plâng, îmi amintesc de dânsa… Sper că e la mai bine acolo unde e dânsa acum, am speranța asta, că este într-un loc bun și dacă Dumnezeu a decis acest lucru…”, dezvăluie Marcel Pavel.

Copilăria săracă și-a pus amprenta decisiv asupra lui Marcel Pavel. Artistul recunoaște că lipsurile materiale pe care le-a îndurat l-au marcat semnificativ și i-au decis întreaga traiectorie a vieții.

„M-au marcat neajunsurile, aș vrea să dau uitării neajunsurile pe care le-am avut, sincer! Dar cred că acele lucruri, neajunsuri, m-au făcut să devin un om… și să fac ceva în viața aceasta! Ceva care să las în urma mea, ceva care să urmeze și alții, mă refer la profesia mea, la muzica pe care eu o las în urma mea. Las ceva pe Pământul acesta, las o bucurie, las niște sentimente pe care mi le-am exprimat prin cânt. Aici depinde și de gusturi, depinde de lumea care ascultă muzica mea pentru că muzica pe care o interpretez eu nu o ascultă oricine, trebuie să ai și puțină carte. Atunci când cânți clasic… măcar dacă nu ai carte, măcar să ai sufletul acela deschis, frumos de a asculta o voce care are de spus ceva. Adică bucurie… în cânt nu există numai bucurie, și tristețe, dezamăgiri, speranțe. Trăirile mele interioare sunt exprimate, și nu decât eu fac lucrul acesta, și cei care își exprimă serios prin cânt aceste sentimente, atunci înseamnă că sunt sinceri oamenii aceia, dacă nu, înseamnă că sunt ipocriți și sunt destui.”, spune Marcel Pavel, în exclusivitate, pentru FANATIK.

Marcel Pavel, un adolescent rebel: “Mă tundeau la chelie mereu. Aveam un păr foarte frumos”

Marcel Pavel a fost un adolescent rebel, care a făcut multe năzbâtii siropoase. Greșelile adolescenței sunt amuzante, acum, în poveștile artistului. Dar orice ar fi făcut, muzica nu i-a lipsit niciodată, din nicio etapă a vieții lui!

„Da, am fost un adolescent extrem de rebel! Numai prostii am făcut! Eu am fost rebel și până acum vreo două, trei zile. Sunt prea multe… fumam în clasă, eram nebun. Fumam la geam și dădeam fumul pe geam, eu nu mai fumez de patru zeci și ceva de ani, dar ca idee, îți dai seama câte prostii făceam. Mă tundeau la chelie mereu, aveam un păr foarte frumos de altfel…”, își amintește Marcel Pavel.

Viața începută pe notele muzicale i-a oferit lui Marcel Pavel șansa de a izbăvi, de a merge mai departe și de a descoperi o lume mai bună. Născut într-o familie de artisți, mereu a știut ce cale va urma.

“De la trei ani băteam la tobe! Nu aveam tobe, luam tigăile le puneam pe dimensiuni”

„Cu vocea am început să cânt la 25 de ani. De la trei ani băteam la tobe! Nu aveam tobe, luam tigăile le puneam pe dimensiuni. Premierul, toba mică adică, era o tigaie mai mică, logic, tunurile, niște olițe, una mai mică, una mai mare și cazanul era cazanul ăla de rufe… Și eu am făcut toba mare, am improvizat… Vedeam la televizor la vecini, vorbesc de anii 63-64, aveam 4-5 ani. Dar mama spunea că de la trei ani cântam tot timpul. De la cinci ani am început să realizez. Și tăiam salcâmi, tăiam crengile și îmi făceam bețe… Îi zăpăceam pe toți și pe vecini, dar toți mă iubeau, mă simpatizau și au spus: Copilul ăsta o să ajungă cineva în viață! Și cred că au avut dreptate. De 30 de ani nu mai bat la tobe, adică m-am lăsat, nu mă mai consider toboșar, gata. Acum 30 de ani eram foarte bunicel, iertați-mi lipsa de modestie!” , rememorează Marcel Pavel.

Mentori i-au fost chiar tatăl și bunicul lui, dar Marcel Pavel nu l-a uitat nici pe cel care i-a captat atenția la maturitate spre muzica minunată clasică.

„În primul rând tatăl meu și bunicul meu matern, era un rapsod popular foarte, foarte bun și cunoscut, pe care eu l-am iubit mai mult ca pe tata! Iar tata, bineînțeles, fiind un violonist excepțional, genial de altfel, auz absolut, dar extrem de rebel, eu am semănat cu dânsul, trăia într-o atmosferă bahică mai mult. Și era destul de dur, foarte dur! Ne trezea noaptea să cântăm, la trei dimineața, depinde când venea el de la nunți. Venea cu colegii lui de trupă… Sunt amintiri pe care nu le pot șterge niciodată. (…) Mentorul meu din punct de vedere al cântului clasic a fost domnul Iulian Bălașu. Un mare profesor și un mentor excepțional.”, povestește Marcel Pavel.

“Studiam câte 4 ore pe zi. Vecinii i-am omorât, i-am terminat”

Pornit în viața muzicală ca instrumentist, artistul nici nu se gândea că vocea lui va cuceri iremediabil milioane de fani: „Făceam violoncel în școală. Eram un instrumentist bun, fără falsă modestie, eram bun. Pretențios de altfel, adică, am zis, pun mâna pe un instrument trebuie să cânt bine, nu așa.. Studiam câte două-trei ore pe zi, patru ore… vecinii i-am omorât, i-am terminat.”

Prieteniile din copilărie i-au rămas în inimă, chiar dacă s-a lovit și de invidie din partea celor cu care a crescut.

„Prieteniile din copilărie rămân cele mai sincere pentru că au fost necondiționate și sunt necondiționate. Și rămân fără interes… Atunci când mă întâlnesc cu oamenii cu care eu am copilărit, eu îi iubesc la maxim și îi respect. Unii se mai uită cu invidie ascunsă așa sau nu îndrăznesc…”, spune cântărețul.

Artistul își aduce aminte cu drag de tot ce se întâmpla în copilăria lui, de momentele amuzante, de întâmplările fericite în care se distra cu colegii lui: „Ascultam toată istoria rock-ului, povesteam, ascultam, discutam pe tema unei piese, a unei trupe… Aveam preocupări foarte mișto, pe vremea aceea era cool.”

“Erau nunțile de câte trei zile și eu oboseam. Aveam 12 ani, mă lua somnul și tata îmi dădea cu arcușul în cap”

Poveștile lui Marcel Pavel despre tatăl dur și nopțile în care el și frații lui erau treziți din somn pentru a studia muzica fac parte din viața cu bune și rele a talentatului cântăreț. Nici acum nu a uitat cum și-a câștigat primii bani, cântând alături de familia lui.

„Cântam împreună. Tată-mare cânta fără microfon, se stingeau lămpile, vorba aceea. Eu de la dânsul moștenesc forța aceasta interioară. Tata nu cânta cu vocea. Erau nunțile de câte trei zile și eu oboseam, aveam 12 ani, mă lua somnul și tata îmi dădea cu arcușul în cap să mă trezească, îți dai seama ce cucuie aveam. Dar a fost o lecție de viață! Și primii bani i-am dat bunicii mele, după ce a murit tată-mare.”, își amintește Marcel Pavel.

„A murit în fața mea și am rămas marcat pe viață!”

De parcă supărările nu-i dădeau pace, Marcel Pavel a avut un episod de coșmar care i-a marcat întreaga existență, bunicul lui iubit i-a murit în brațe pe când el avea doar 12 ani.

„A murit în fața mea și am rămas marcat pe viață! Dacă e de marcat ceva în copilărie, acest lucru m-a marcat. A murit în fața mea și l-am visat cred că vreo trei ani de zile întruna, am avut coșmaruri. A făcut infarct! Așezam niște lemne împreună pentru foc și a căzut în fața mea. Tragic! Și îl visam mereu cum cădea! Nu exista psiholog atunci, am rămas marcat! De atunci nu mai dorm bine eu de fapt…” spune Marcel Pavel.

Primii bani câștigați de Marcel Pavel din cântat, la doar 12 ani, au mers la bunica lui. Situația financiară grea a familiei l-a făcut întotdeauna să fie cu picioarele pe pământ și să valorifice cu adevărat fericirea.

„Stăteam toți acolo, 12 inși stăteam în trei camere, aveau o bucătărie de vară unde stăteam noi… era ceva îngrozitor! Dar eram fericiți! Se simțea sărăcia din plin, dar aveam o fericire a noastră… cântam, era ceva o rapsodie boemiană.”, rememorează Marcel Pavel.

Marcel Pavel, despre prima întâlnire cu soția sa: “Trei săptămâni nu prea m-a băgat în seamă”

Deși a avut o copilărie dificilă, în care a suferit de foame, Marcel Pavel a învins orice obstacol pe care l-a întâlnit în calea lui, clădindu-și o carieră de succes și o familie puternică. Femeia perfectă de pe scenă, cea care i-a furat mințile, avea să-i fie soție.

„Eram în 1991 la un concert la Sala Palatului, eu cântam cu o trupă, eram unul dintre soliștii trupei, al doilea solist era Laurențiu Cazan. Și am fost surprins când am văzut o trupă de balet pe scenă, care era altceva decât ce văzusem până atunci. Am rămas blocat. Și mi-a sărit în ochi, bineînțeles, soția mea. Trei săptămâni nu prea m-a băgat în seamă, dar mă asculta în schimb când cântam. Eu eram cu ochii pe ea, cum se încălzea, își punea piciorul sprijinit de perete până sus așa, se încălzea… Era o nebunie, corp perfect! Frumoasă!”, își amintește Marcel Pavel.

Marcel Pavel își descrie jumătatea vieții lui ca fiind o familistă convinsă. Soția lui Marcel Pavel a renunțat la cariera ei pentru viața de familie și acest lucru nu poate fi uitat niciodată de artist, care are în minte, mereu, sacrificiile pe care le-a făcut mama copiilor lui pentru bunăstarea lor.

“Soția și-a sacrificat toată cariera pentru mine”

„Un om devotat familiei, ca drept dovadă că și-a sacrificat toată cariera pentru mine, pentru familie, dedicată în totalitate familiei. Eu sunt cel care mai greșesc, dar ea mă suportă. Îi iubesc și am făcut totul pentru ei! Faptul că a renunțat la cariera ei… N-am cum să uit așa ceva! Tot respectul! Am fost un egoist pe undeva, dar ea a renunțat, a avut puterea asta.”, spune Marcel Pavel.

Nașterile copiilor lui au reprezentat evenimente unice, de neuitat. Tristețea pe care a lăsat-o nașterea cu probleme a primul băiat a lui Marcel Pavel nu poate fi ștearsă niciodată. Artistul vorbește cu greu despre problemele de sănătate ale fiului cel mare.

Marcel Pavel, despre problemele medicale ale primului fiu: “Asta e tristețea vieții mele”

 „Richard, primul meu băiat născut, băiatul meu cel mare, a avut probleme la naștere și îmi pare tare rău, chiar dacă eram acolo nu puteam să fac nimic. Am ajuns după ce s-a născut. La ceilalți doi copii, am fost acolo, dar nu am asistat la nașteri. (…) Richard, băiatul meu cel mare, la naștere a avut probleme mari și au lăsat urme și acum. Și îmi pare rău! Tristețea vieții mele aceasta este! Asta este viața!”, își amintește Marcel Pavel.

Artistul se înțelege perfect cu copiii lui și vrea să-i țină cu picioarele pe pământ. Marcel Pavel se descrie ca fiind un tată dur cu copiii lui pentru că își dorește tot binele din lume pentru ei. „Sasha e mai dificil puțin… Sasha e mai rău decât mine, face numai ce vrea el! (…) Să nu se drogheze, să nu fure, să nu facă rău nimănui!”

“Compoziția lui Ovidiu Komornyik mi-a schimbat viața”

Chiar dacă obstacolele nu i-au dat pace, Marcel Pavel a cunoscut succesul deplin pe scenă: „Când m-am lansat eu, efectiv, a fost o explozie, nici mie nu-mi venea să cred că lumea poate să iubească așa un om și muzica mea. Cu ocazia lansării piesei „Frumoasa mea” atunci am fost cunoscut eu publicului larg. Compoziția lui Ovidiu Komornyik și îi mulțumesc din suflet pentru faptul că mi-a încredințat această piesă care mi-a schimbat viața. Și m-au ajutat niște oameni importanți… Nașul copiilor mei, domnul Nicu Gheară, un om deosebit pentru mine. A contat foarte mult acest om pentru cariera mea.”

Un iubitor înrăit al muzicii de calitate, Marcel Pavel își enumeră preferații cu mândrie.

 „Îmi plac provocările, nu cânt melodii simple, nu pot! Nu aș cânta niciodată cu cei care nu se pricep să cânte… și totuși cântă! (…) O promovare excesivă a nonvalorilor! Groaznic! Apar, dispar… Cu muzică suburbană. Nu spun eu acum că eu sunt ăla care le știu pe toate, dar am învățat niște lucruri, am făcut și școală pentru asta. Și o fac la nivel serios și lumea înțelege ceea ce cânt eu. N-am nimic nici cu maneaua, dar parcă e prea mult! Ne-am cocălărit la maxim! Pe Adi îl cunosc, pe Salam îl știu, pe Tzanca, pe ăștia îi știu și ei pe mine… Ne respectăm, am și făcut câteva chefuri împreună, am bătut și pe la tobe, mai cânt cu ei, mai glumesc… lumea ciudată în care se întâmplă fenomenul acesta. N-ai ce să înveți acolo decât numai șmecherii, nici nu știu dacă cineva îți dă un salut sincer sau nu. E așa o nesiguranță…”, spune Marcel Pavel.

Showbiz-ul din România nu este pe placul lui Marcel Pavel: “Ne-am cocălărit la maxim!”

Siderat de lumea în care parcă nu are nicio valoare cuvântul, Marcel Pavel, nu mai știe cine este sincer și cine nu: „Muzica aceasta lasă puțin de dorit și culmea că este o expansiune îngrozitoare la acest nivel. Nivelul cultural este îngrozitor de jos. Dacă vrei să promovezi nonvalori, înseamnă că așa vrei să ai un popor nonvaloare, ca să nu mai aibă pretenții!”

Cu planuri de viitor mărețe și cu iubire de Dumnezeu, Marcel Pavel spune că nu își dorește lucruri materiale, ci mai degrabă spirituale.

„Dorința mea cea mai mare, în afară de sănătatea familiei mele și a tuturor celor care există pe planeta aceasta, să scăpăm de nenorocirea prin care trecem acum. Îmi doresc din tot sufletul să ne iubim mai mult! Îmi doresc din tot sufletul să ne trezim din nou simțul patriotic național și cel de unirea sufletului. A apărut dezbinarea aceasta îngrozitoare și din cauza rețelelor de socializare și a vieții acesteia cotidiene destul de tumultuoasă, am devenit foarte răi și îmi doresc să fim mai buni. Îmi doresc ca țara aceasta, frumusețea aceasta de țară să înflorească, dar o dată cu sufletele oamenilor. Dacă sufletele oamenilor vor înflori, va înflori și țara noastră. Să fim mai buni, să fim uniți, să ne iubim, să ne respectăm și să lăsăm nonvalorile acasă, ascundeți-le, fraților, nu le mai promovați!

În showbiz se întâmplă mizerii! Care are like-uri mai multe, ăla e mai bun și vizualizări mai multe. De ce?! Dacă unul are milioane de vizualizări înseamnă că el cântă mai bine decât mine?! Așa am înțeles, că așa e valoarea acum. Nu că sunt eu bun… sau mai bine decât Monica Anghel… Nico, artist excepțional, Paula Seling. Noi suntem ceva mai vizibili, dar dacă te uiți pe YouTube la mine, pe pagina mea am câteva mii de like-uri și am investit în concerte bani mulți și muncă, iar lumea vrea să se zbenguie…”, spune Marcel Pavel.

Marcel Pavel se descrie ca fiind un om simplu, dar complicat în același timp, iar cea mai mare dorință a lui este uimitoare.

„Sunt un om foarte simplu, mă bucur de lucruri minore. Aș vrea să scap de grija zilei de mâine! N-am reușit, din păcate! Au venit momentele acestea în pandemie, n-am mai cântat de un an și jumătate, a fost greu, destul de greu.”, mărturisește artistul.

Îmbolnăvirea cu noul coronavirus l-a afectat pe Marcel Pavel care, în cadrul interviului oferit FANATIK, îi pune la punct pe Cozmin Guşă şi Victor Ciutacu, după acuzaţiile acestora potrivit cărora nu ar fi fost bolnav. “Gușă, un dezinformator! Și el, și Ciutacu! Doi nenorociți!” spune Marcel Pavel. Vezi aici declarațiile integrale!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 865. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri