Marcel Pavel este un nume consacrat în România, însă viața lui nu a fost deloc lipsită de greutăți. Are una dintre cele mai puternice voci și ai putea spune că talentul i-a oferit o viață de poveste. Lucrurile nu sunt deloc așa, dimpotrivă. Artistul a vorbit despre cele mai dificile traume cu care s-a confruntat, dar și ce urme adânci au lăsat acestea
Marcel Pavel se bucură în prezent de un statut prosper, însă copilăria lui nu a fost deloc ușoară. Primii ani din viață au fost marcați de lipsuri și greutăți, Marcel Pavel și-a deschis sufletul și a vorbit despre perioadele grele.
“În copilărie am avut parte de lipsuri îngrozitor de mari.Făceam o comparație între condițiile de trai pe care le avea familia noastră și familiile lor.De la tata țin minte doar mirosul de alcool, din păcate. A fost un geniu, dar a avut patima aceasta. L-am înțeles mai târziu când am realizat că nu a avut cu cine să cânte la nivelul lui. Fiind un oraș mic, s-a sacrificat pentru noi” , a dezvăluit Marcel Pavel în cadrul podcastului lui Adrian Artene.
Cu o mamă care încerca să facă față lipsurilor și un tată cu vicii, Marcel Pavel a avut parte de multe greutăți. A suferit enorm în copilărie,însă nu arăta. Suferința în tăcere și faptul că prietenii săi erau din familie de intelectuali, l-au făcut pe Marcel Pavel să știe că vrea să răzbească.
“Mă apăsau îngrozitor,(n.r problemele familiale) dar încercam să le țin deoparte. Mă apăsau în subconștientul meu… După ce am conștientizat, a început să mă apese, efectiv. Făceam comparația între colegii mei. Am avut, eu știu, norocul de a copilări cu familii deosebite, doctori, profesori. Făceam o comparație între condițiile de trai pe care le avea familia noastră și familiile lor”, a spus Marcel Pavel în cadrul podcastului lui Adrian Artene.
Interpretul piesei “Frumoasa mea” nu se plânge de copilăria grea, dimpotrivă. Acesta susține că fix greutățile pe care le-a avut de înfruntat l-au făcut să realizeze cât poate. Și, exact ca idolul său, Nică din Amintiri din copilărie, Marcel Pavel știa ce are de făcut.
“Dacă-mi luau o pereche de teniși, tata sau mama, eu îi rupeam a doua zi la fotbal. Și mergeam în picioarele goale mai mult. Eu eram servitorul servitoarei medicilor, mă trimitea să iau sifoane. Și-mi dădea 25 de bani sau 50 de bani și eu mergeam să joc poker cu banii ăia. Vindeam sticle goale, mă descurcam. Am fost un fel de Creangă la oraș”, a spus Marcel Pavel pentru sursa citată.
Artistul cu voce inconfundabilă nu a fost în niciun caz un copil cuminte, susține el. A făcut năzbâtii, și-a mai supărat părinții, însă povestește toate acestea cu nostalgie și asumare.
“Numai năzbâtii făceam. Jucam poker, fumam, mergeam la pescuit la 4 dimineața chiar dacă nu prindeam nimic. Dormeam în cazemate, nu ajungeam acasă noaptea. A fost frumoasă copilăria mea, chiar dacă a avut lipsuri materiale îngrozitor de mari”, a concluzionat Marcel Pavel în cadrul podcastului lui Adrian Artene.