Marcel Popescu, detalii după gravele incidente de la Craiova-Honved: “A fost identificată persoana care a aruncat petarda!”

Sorin Dumitrescu    Ionut Neamţu   
în Europa League
02/08/2019, 09:56
Marcel Popescu, detalii după gravele incidente de la Craiova-Honved: “A fost identificată persoana care a aruncat petarda!” GALERIE FOTO
Craiova - Honved. Ce a spus preşedintele Craiovei după incidentele care au avut loc

Preşedintele Craiovei, Marcel Popescu, om cu ani mulţi petrecuţi în fotbal, a vorbit la finalul partidei cu Honved despre gravele incidente petrecute în minutul 119. Atunci, jucătorii olteni şi-au pierdut controlul nervilor, au sărit la bătaie şi în tensiunea creată victimă a fost arbitrul nord-.irlandez Arnold Hunter, în preajma căruia a explodat o petardă şi în acelaşi timp a fost lovit cu o brichetă aruncată din tribună. Au urmat 30 de minute de întrerupere a partidei, cu riscul ca aceasta să fie oprită de tot, ceea ce ar fi adus automat un rezultat de 0-3 la masa verde.

Marcel Popescu, despre incidentele de la Craiova – Honved

Din fericire, pentru craioveni, deşi centralul s-a simţit comoţionat şi nu a mai putut continua să conducă ultimele secunde, înaintea loviturilor de departajare, arbitrul de rezervă a preluat atribuţiile centralului şi a dus la bun sfârşit jocul, evitând eliminarea la masa verde a oltenilor. Preşedintele Marcel Popescu a spus pentru Digi Sport că s-au tras învăţămintele din acest caz şi că aşteaptă să vadă care vor fi sancţiunile dicate de forul european.

„În momentul de față, ca şi circumstanță atentuantă, suntem la prima abatere. Știu ce măsuri se iau, de sancțiuni nu scăpăm, dar sunt evenimente reprobabile. Te gândești ca totul este în regulă și apar lucruri d-astea care te aruncă în aer. Este o lecție. Sunt deficiențe în organizare, deficiențe educaționale. E inadmisibil ca la tine acasă ai tăi să provoace asemenea pagube morale, de imagine și de tot felul.

Craiova – Honved. Marcel Popescu spune că arbitrii au procedat bine reluând partida

A fost identificată persoana care a aruncat petarda

Și eu mă așteptam să se rezolve meciul în timpul regulamentar. Am avut câteva ocazii, puteam să rezolvăm meciul, dar l-a rezolvat Mirko (n.r. Pigliacelli, portarul Craiovei) la penalty-uri. Sper ca fiecare să își recunoască și greșelile după lecția asta. Nu se poate după un asemenea spectacol să ajungi la asemenea nebunii.

Asta înseamnă respectul pentru suporteri. Brigada a ezitat cât a ezitat, dar și-a luat inima în dinți și a dat drumul la meci, considerând că nu sunt vinovați toți cei 25.000 de spectatori prezenți la stadion și miile de fani care urmăresc la televizor. Este o lecție pe care trebuie să o învățam și noi. Arbitrii nu trebuie să găsească motivul de a opri jocul. Degeaba plătim noi amenzi, dacă nu există o putere a exemplului. Din ce am vorbit eu cu cei de la pază, deja au identificat persoana care a aruncat petarda”

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles