Numele de alint și prescurtat Reghe. L-am întâlnit pentru prima oară în iarna lui ’97. Acum aproape 30 de ani. Eram președintele secției de fotbal CSA Steaua și vicepreședintele clubului. La acea vreme, mai exact la începutul sezonului 1996-1997, Steaua a pierdut mulți și buni jucători, unii chiar de echipă națională. Asta după 4 titluri câștigate consecutiv.
Au plecat Vlădoiu, Adrian Ilie, Stângaciu, Filipescu și întreaga linie de fund compusă din Panait, Doboș, Prodan și Pârvu. Era greu în aceste condiții să mai speri la realizarea eventului și la o participare onorabilă în Champions League, mai ales că era cunoscută forța celor de la FC Național, cu Iorgulescu președinte și Halagian antrenor, și a celor de la Rapid cu George Copos patron. Totuși, a fost încropită destul de repede o echipă prin aducerea unor jucători și experimentați, dar și foarte tineri. Stelea, Matei, Răchită, Rotariu, Ilie Stan, Ciocoiu, Roșu, Denis Șerban, Miu și Baciu au întregit un lot al cărui lider era Lăcătuș. Totul s-a petrecut în nici două luni.
Era normal ca echipa să scârțâie și uneori să se clatine pe fondul lipsei omogenității. Cel mai mult sufeream la posturile de fundași laterali. Erau în lot Csik și Zamfirescu, dar exprimarea lor ofensivă lăsa puțin de dorit. Altfel, jucători corecți și băieți excepționali. Asta pe partea dreaptă. Pe stânga se improviza când cu Miu, când cu Militaru și chiar cu Roșu.
În acest context, căutam un fundaș lateral dreapta cu profil ofensiv, dar și tânăr. Soluția am găsit-o la Târgoviște, care sub comanda lui Silviu Dumitrescu reușise promovări succesive în Divizia A, azi SuperLiga. Acolo s-a remarcat foarte tânărul pe atunci Reghecampf. Am plătit o sumă de bani și am cedat și jucători precum Aliuță, Marius Mitu și Niia la schimb. În urma negocierilor cu CS Târgoviște/ Oțelul și azi Chindia am ajuns la un consens. Finalul demersurilor s-a petrecut în biroul meu din Ghencea în prezența impresarului Victor Becali și a lui Constantin Dănilescu, vicele secției pe atunci.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/transfer-reghe-steaua.jpg)
Mi-a apărut în față un puști scund, cu voce ușor pițigăiată și timid, total diferit față de cum era în teren. Mai mult a tăcut și a vorbit Victor. Afară îl aștepta proaspăta soție Mariana, pe care o cunoșteam din anul 1988, de când am evoluat și eu la Târgoviște. Era fiica doamnei care pe atunci era Șefa Casei de comenzi din Târgoviște, de unde ne mai aprovizionam uneori și noi, jucătorii. Era recepționeră la Hotelul Valahia în Târgoviște.
M-am bucurat să o revăd și atunci mi-am dat seama că tânărul prospăt transferat este pe mâini bune. Mariana era o fată serioasă, educată și puțin mai matură decât Laurențiu. În aceste condiții eram sigur că Bucureștiul, cu toate tentațiile lui, nu-i vor afecta viața extrasportivă. Așa și atunci a ajuns Reghecampf jucător la Steaua în anul 1997.
Integrarea și ascensiunea au fost rapide. A devenit titular de drept și în scurtă vreme s-a câștigat al 5-lea campionat consecutiv urmând cel de-al șaselea, cu Reghe în echipă. Ce-a urmat se știe. Este un om inteligent, adaptabil, iar cei 8 ani petrecuți ca jucător în Bundesliga l-au ajutat enorm în dezvoltarea personală și în meseria de antrenor.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/debut-vreghe-steaua.jpg)
Mă bucur că, chiar de ziua lui( e născut pe 19.09 1975), a revenit în România la clubul care l-a consacrat ca un bun fotbalist și care i-a oferit un CV de apreciat atât ca jucător, cât și ca antrenor. A câștigat campionate și Cupe pe oriunde l-a purtat valul vieții și al meseriei, devenind unul dintre antrenorii români de succes.
Propunerea și convingerea de dată recentă a lui Gigi Mustață, liderul galeriei fecesebiste, către Gigi Becali, poate fi de bun augur deși, la un club normal, nu este rolul galeriei de-a propune sau atrage antrenori.
Clubul ar trebui să știe ce profil de antrenor îi trebuie, urmând contractarea și mai apoi lăsat să se exprime. Experiența acumulată de Reghecampf în cei 18 ani de antrenorat, problematica întâlnită în țări cu mentalități și tradiții diferite și nu în ultimul rând succesele obținute îl recomandă mai mult decât pe oricine să-l ajute pe Gigi Becali într-un moment în care jucăria sa s-a împotmolit.
Reghecampf poate scoate FCSB din împotmolire cu o singură condiție: să fie șeful absolut al vestiarului și patronul să nu mai răspundă la telefoanele din redacții. SĂ FIE LĂSAT SĂ LUCREZE! De ce? Pentru că mai rău decât a ajuns FCSB nu se mai poate. Se spune, Dă-i omului mintea de pe urmă!
Succes, Reghe!