Fotbal intern

Marcel Puşcaş: „Decizia nu e finală”. Lupescu poate candida

Marcel Puşcaş spune că soluţia dată de Curtea de Apel în legătură cu cererea FRF adresată MTS nu este definitivă şi va trece mult timp până la soluţionarea ei. Condiţii în care Ionuţ Lupescu poate candida în alegerile pentru preşedinţia FRF.
02.03.2018 | 16:00
Marcel Puscas Decizia nu e finala Lupescu poate candida

Marcel Puşcaş, unul dintre candidaţii la şefia FRF, a aflat de la FANATIK.RO despre hotărârea Curţii de Apel de a admite cererea Federaţiei Române de Fotbal cu privire la obligarea Ministerului Tineretului şi Sportului la emiterea avizului prevăzut pe Legea Educaţiei Fizice şi Sportului pentru modificările aduse Statutului FRF prin Adunarea Generală din 27.05.2017. Instanţa a admis prin hotârâre judecătorească solicitarea FRF, respingând ca neîntemeiate toate obiecţiile formulate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Marcel Puşcaş a declarat pentru FANATIK.RO că „nu este o decizie definitivă, este o solicitare în contencios a instanţei. MTS poate contesta decizia şi asta va duce la amânarea deciziei finale. Dacă MTS nu face contestaţie, va urma solicitarea FRF de înregistrare a noului statut, cu modificarea asta, la Tribunalul Bucureşti. Dar statutul acesta poate fi contestat şi atunci soluţia definitivă de la Curtea de Apel se va amâna cu cel puţin un an. Dacă alegerile FRF sunt câştigate, să spunem, de o persoană care nu îndeplineşte această condiţie, nu poate fi înregistrată noua conducere FRF la tribunal”.

Marcel Puşcaş: „FRF stă pe un butoi cu pulbere”

În legătură cu statutul său în cadrul FRF şi candidatura sa, Marcel Puşcaş a amintit că „Eu spun de ani de zile că FRF stă pe un butoi cu pulbere, oricine poate contesta forul conducător actual, care nu este înregistrat la Tribunalul Bucureşti. Spun pentru a nu ştiu câta oară că sunt probleme mari la FRF. Sunt singurul care am semnalat aceste neregului grave, dar nu m-au ascultat nimeni. Ei bine, iată că a venit timpul să se ţină cont de persoana mea. Eu m-am peocupat în amănunt de problemele juridice ale FRF, cunosc bine situaţia, ce trebuie îndreptat şi va fi primul lucru de care mă voi ocupa dacă voi fi ales preşedintele FRF, pentru că nu este posibilă o construcţie solidă dacă fundmentul este ilegal”.

Vezi şi…

…reacţia exclusivă a lui Gigi Becali

…cum au reacţionat oamenii lui Lupescu