Marcel Pușcaș face praf transferurile din SuperLiga, inclusiv de la FCSB: „Cum naiba vrei să reușești în Europa cu jucători din Serie C?”

Europa e în vrie, noi la fel. Mercato e în toi. Toţi se agită, trepidează, negociază. Patronii se scormonesc în buzunare, executivii depind de ei, antrenorii vor mai mult, mai repede și mai buni. Mă refer la jucători.

Se implică toți, dar rezultatele întârzie

Toți speră ca prin deciziile luate să devină mai valoroși, să avanseze în clasament sau în competiții. Doar că, ce să vezi? Mai intervin și fotbaliștii cu pretenții, lor adăugându-li-se și interesul impresarilor.

Pe acest traseu sunt întotdeauna multe necunoscute. Toți cei implicați depind unii de alții și, mai ales, de interesul personal al fiecăruia. Colac peste pupăză mai poate apărea si concurența. E normal ca în acest caz atât jucătorii cât și impresarii să înceapă să liciteze. În acest moment clubul doritor al fotbalistului intră în impas. Să scot lovele și să le dau mai mult? Merită? Oare ce câștig?, își pune întrebarea instantaneu patronul. Eșafodajul se surpă și încep văicărelile antrenorilor. Aoleu, ce să mă fac Doamne eu? Vreau să joc pressing sus și nu pot. Vreau să joc 1-7-1-2 și nici asta nu pot. Ce să mai, e o nebunie generală.

Cine pierde și cine câștigă la transferuri

Cine pierde, cine câștigă din acest tumult al îndelungatelor veri și scurtelor ierni în ale transferurilor? Învingătorii nu pot fi decât cei realiști. Cei care știu cine sunt, ce scop au și care acceptă hotărât să pledeze pentru un clar raport preț-calitate. Au fost echipe fără mari nume care au performat și altele în care vedetele se călcau pe bombeu și au eșuat în a-și atinge obiectivul.

Digi24.ro

Irina Begu s-a căsătorit discret cu antrenorul său. Detalii inedite despre relația lor secretă

Transfermarkt mai mult ne-ncurcă

Mai  încurcă în luarea deciziilor și acea platformă numită Transfermarkt care de multe ori se bagă în seamă stabilind cotele de piață ale jucătorilor. După care criterii și statistici? Proprietarii acestuia sunt tot oameni și nu fac parte din dinastia Doamnei Mafalda.

Digisport.ro

Cătălin Moroșanu, replică finală pentru Daniel Ghiță

Am văzut deseori jucători evaluați de ei cu o valoare de piață de 50.000 de euro care s-au transferat pe sume de milioane. Și viceversa. Rareori cifrele de evaluare ale fotbaliștilor concordă cu prețul plătit de cineva pentru ei.

Marcel Pușcaș scrie despre transferurile verii în SuperLiga: „Cum vrei să reușești în Europa cu jucători din Serie C?”

Singurul preț real de-a vinde sau cumpăra un fotbalist este reglat de piață. De cerere și de ofertă. Cluburilor noastre le este greu să scoată din buzunar și infima sumă de 50000 de euro pentru a cumpăra ceva. Noi vrem îndeobște, ieftin, bun, chiar gratis dacă se poate. Dar unde pot fi găsiți jucători ieftini și gratis, dacă nu în ligile inferioare din Vest sau din Balcani. Poate chiar și din Africa.

În fotbal este o glumă des uzitată: „Pepsi bei, Pepsi joci!”. Cum naiba vrei să reușești în Europa cu jucători din Serie C? Când vreodată poți să te întreci cu Milan, Atalanta sau chiar Fiorentina?

Fotbalul românesc se învârte de ani buni într-un cerc vicios din care, se pare, că nu suntem capabili să ieșim. În aceste condiții nu ne rămâne decât să ne încordăm mușchii unii la alții, aici, în propria bătătură. Soluția? Probabil că 10-15 Academii „Gică Hagi”. Prin aducerea acestor străini de îndoielnică calitate, fotbalul nostru nu poate progresa. Ăsta este și motivul declinului continuu în ultimii 15-20 de ani.

Cândva, nu demult, ne mândream cu Hagi la Real, cu Popescu la Barca, cu Timofte la Porto, cu Moldovan la Nantes, Petrescu la Chelsea, Ganea la Stuttgart, Munteanu la Koln, Ilie la Valencia și cu mulți alți români care evoluau la cluburi importante din Europa. Vreo 15 în Spania, vreo 3-4 în Portugalia, 2-3 în Anglia, 6-7 în Franța, 15 în Italia, 10 în Olanda, 6 în Elveția, 10 în Belgia, 10 în Grecia și alți 10 în Turcia.

Românii aceia, sculele, nici nu se uitau măcar la vreo ofertă venită din Est, Golf sau China, Japonia, Coreea de Sud, deși unii au jucat și pe-acolo. E clar că nu erau de prim planul echipei naționale, dar financiar s-au scos, cum se spune.

Vestul fuge de fotbaliștii români ca dracul de tămâie

Și asta doar în ultimii ani. Ultimele scule fotbalistice ale patriei au fost Mutu, Chivu, Tamaș, Săpunaru, Ștefan Radu și poate Tătărușanu. Ce-am fost și ce-am ajuns!

Actuala națională este compusă din doar 2 jucători din Spania, și ei formați în străinătate, la fel Marius Marin în Italia, Răzvan Marin, de la AEK Atena și Dennis Man de la Eindhoven. Restul joacă pe unde apucă. Prin Cipru, Polonia, China și Turcia. Ultimii la echipe de mâna a doua. Bundesliga, Ligue 1, Premier League, La Liga ne sunt total și, se pare că, definitiv interzise.

Toți progresează, noi regresăm. Până când?

Ce s-a întâmplat oare? De ce noi regresăm în timp ce mai toți progresează. Încotro ne îndreptăm? De ce insistăm în prostie? Chiar e greu să înțelegem că nu suntem un „exemplu de bune practici”, expresie des uzitată, nu doar de Răzvan Burleanu, și că trebuie schimbat macazul?

Pentru a reuși ne trebuie un sistem național de dezvoltare și nu doar a aplica politica struțului. Cine, când și cum să-l realizeze? Bună întrebare. Ăla nu, ăla nu. Sper să nu ne prindă și anii 2030-2040 cu degetul în nas ca până acum. Ar fi grav. Foarte grav.