Sport

Marcel Pușcaș l-a luat la țintă pe Kyros Vassaras: „De ce are dublul salariului lui Burleanu?”

Marcel Pușcaș a lansat un atac la adresa lui Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, fiind revoltat de salariul pe care grecul îl are la FRF.
26.04.2023 | 09:50
Marcel Puscas la luat la tinta pe Kyros Vassaras De ce are dublul salariului lui Burleanu
Marcel Pușcaș l-a luat la țintă pe Kyros Vassaras: „O fi rolul unui coordonator mai important decât cel al președintelui FRF”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Marcel Pușcaș s-a declarat nemulțumit de direcția în care se îndreaptă arbitrajul românesc în repetate rânduri, iar președintele oltenilor i-a atacat dur pe Cătălin Popa și Iulian Călin. Președintele celor de la FC U Craiova 1948 l-a luat la țintă și pe Kyros Vassaras.

Marcel Pușcaș, atac la Kyros Vassaras: „O fi rolul unui coordonator mai important decât cel al președintelui FRF”

Oficialul grupării din Bănie a contestat delăgirile președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor în ultima perioadă. Marcel Pușcaș rămâne nemulțumit de situația actuală și lansează un atac la adresa lui Kyros Vassaras cu două zile înaintea partidei FC U Craiova 1948 – Chindia Târgoviște.

ADVERTISEMENT

Marcel Pușcaș susține că Kyros Vassaras are un salariu mult mai mare decât cel al președintelui FRF, iar suma nu este justificată. Acesta spune că șeful departamentului din federație nu este mai important decât postul lui Răzvan Burleanu.

„DE CE ARE VASSARAS DUBLUL SALARIULUI LUI BURLEANU? După cum lesne se observă, criticile la adresa arbitrajului românesc se întețesc. Depășesc cu mult perioada cooperativei. Ele vin de la conducători, patroni, primari, antrenori, jucători, ziariști, suporteri și simpli privitori. Tendința este praful.

ADVERTISEMENT

Cu toate astea cel mai bine plătit salariat al FRF este nimeni altul decât coordonatorul suprem al prafului: KYROS VASSARAS. Burleanu a declarat că primește 5.000 de euro lunar și 250 euro diurnă iar KYROS, 10.000 plus diurnă, cazare, transport. Oare de ce?

O fi rolul unui coordonator al unui departament al FRF mai important decât cel al președintelui? Se pare că pentru cel ce stabilește nivelul salarial în instituție, da. Care să fie explicația anomaliei? BANII PUBLICI SPRE FRF?
Să nu uităm că banii provin de la cluburile de fotbal din țară care în proporție de peste 90% provin și ei de la primării, Consilii județene și ministere”, a spus Marcel Pușcaș.

ADVERTISEMENT

Marcel Pușcaș: „Grecul nenecesar ținut în brațe de 9 ani. Calitatea se vede, este praf”

„’Geaba se scarpină Preșu’ Burleanu cu dreapta la urechea stângă spunând că FRF este o instituție privată și nu încasează nici un sfanț din fonduri publice. Oh, ba da! Afilierile, taxele de participare, cartonașele, baremurile de arbitraj, ale observatorilor, amenzile sunt doar câteva obligații de plată prin care banii publici iau drumul FRF- ului.

Peste 60 de LPS- uri și CSS, peste 100 de echipe din liga a doua și a treia, câteva echipe din prima ligă, futsal, echipele de fotbal feminin se află în postura de plătitori din banii publici ai cetățenilor patriei. Toți, fără excepție votează, nefiind neapărat membrii afiliați ai FRF prin înregistrarea la Tribunal așa cum spune legea.
(Documentul doveditor se poate obține de la TMB pentru federație și de la Judecătorii pentru cei de la Ajf printr-o simplă solicitare).

ADVERTISEMENT

Lor li se adaugă și 42 de Ajf-isti și ei plătiți tot din bani publici. Deci, acești bani publici, prin tranzitivitate, ajung și la grecul ne-necesar ținut în brațe de 9 ani. Cantitate nu, între două avioane Bucuresti-Atena și retur, nici n-ar fi posibil, “calitatea” se vede, este praf. Râmâne doar importanța funcției. Pentru cine?”, a scris Marcel Pușcaș.

ADVERTISEMENT