Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Marcel Pușcaș, o nouă tiradă la adresa lui Sorin Cârțu: „Facem adresă la CNA să nu mai intre în emisiuni toți agramații! Analfabetism funcțional! M-ați sunat să mă certați?” Video exclusiv

Marcel Pușcaș a venit cu replica la adresa lui Sorin Cârțu. Directorul executiv al celor de la FC U Craiova 1948 a avut o nouă tiradă în direct la FANATIK SUPERLIGA.
04.05.2023 | 13:11
Marcel Puscas o noua tirada la adresa lui Sorin Cartu Facem adresa la CNA sa nu mai intre in emisiuni toti agramatii Analfabetism functional Mati sunat sa ma certati Video exclusiv
Marcel Pușcaș a venit cu o nouă replică pentru Sorin Cârțu. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Conflicul dintre Marcel Pușcaș și Sorin Cârțu este departe de a se fi încheiat. Directorul executiv al celor de la FC U Craiova 1948 a venit cu o nouă replică pentru președintele Universității Craiova în direct la FANATIK SUPERLIGA.

Marcel Pușcaș, nouă tiradă la adresa lui Sorin Cârțu: „Frizează un ușor analfabetism funcțional”

„Telenovela” dintre Marcel Pușcaș și Sorin Cârțu a plecat de la declarațiile făcute de oficialul lui FC U Craiova 1948 la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Directorul executiv al echipei finațate de Adrian Mititelu a trimis săgeți către Universitatea Craiova după evenimentul organizat înaintea derby-ului cu FCSB pe Stadionul „Ion Oblemenco” în urma celebrării a 40 de ani de la semifinala cu Benfica din Cupa UEFA.

ADVERTISEMENT

După ce Sorin Cârțu l-a atacat cu talpa pe Marcel Pușcaș, directorul executiv de la FC U Craiova 1948 a venit cu o nouă replică. „Din păcate pentru Cârțu eu am un rol la FC U Craiova 1948, cel de director executiv. Nu pot să mă eludez, nu pe mine ca persoană, ci funcția. Așa că domnul Cârțu, de multe alte ori, mai bate și câmpii.

VEZI VIDEO MAI JOS

N-am cum să nu apăr clubul la care activez și n-am cum să nu constat multele inepții pe care le emite. Eu n-am atacat. Frizează un ușor analfabetism funcțional. Dacă un om vorbește și tu nu înțelegi ce vrea să spună și tu înțelegi anapoda, după te exprimi și ataci persoane și instituții înseamnă că nu înțelegi lucrurile și atunci te numești așa cum am spus”, a declarat Marcel Pușcaș, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

„Nu e normal ca un club cu 10 ani de activitate să-și asume un eveniment de acum 40 de ani”

Marcel Pușcaș a continuat să-l pună la zid pe Sorin Cârțu. Directorul executiv de la FC U Craiova 1948 este de părere că președintele echipei finanțate de Mihai Rotaru a înțeles greșit mesajul pe care a vrut să-l transmită. „Luni la emisiune m-a întrebat Horia ce părere am de prezența unor jucători din Generația Craiovei Maxima înaintea meciului celor de la Universitatea.

Am spus că e normal să ajungă acolo jucătorii dacă sunt invitați, dar nu e normal ca un club, atenția nuanța, cu 10 ani de activitate să-și aroge sau asume un eveniment de acum 40 de ani. Dacă CSU Craiova, Clubul Sportiv al lui Pavel Badea, ar închiria numele celor de la Băilești sau Segarcea nu cred că s-ar duce la Băilești sau Segarcea să serbeze 40 de ani de la meciul cu Benfica.

ADVERTISEMENT

În sensul acesta m-am exprimat. El a înțeles total anapoda că m-am luat de camarazii lui sau foștii lui colegi de la marea echipă a Universității Craiova. După care a început cu atacul personal și la club. Bineînțeles că am reacție pentru că nu e normal să nu o am”, a fost explicația lui Marcel Pușcaș.

Marcel Pușcaș, discurs dur după replica lui Sorin Cârțu: „Mă enervează falsitatea”

„De doi ani de zile am avut o mică dispută. M-a făcut nu știu cum. Au trecut doi ani. Nu i-am pomenit numele, n-am pomenit numele niciunui fost fotbalist de la Craiova și am relații bune și foarte bune cu mulți dintre ei. Nu am ce să le reproșez lor. Ideea este că acest club organizează ceva ce nu-i aparține.

ADVERTISEMENT

Atâta tot. Nu că n-ar fi făcut bine că s-au prezentat. Probabil dacă-i invitam și noi poate veneau, poate nu veneau. Mă enervează falsitatea. De exemplu, am fost în urmă cu trei ani la nuntă la Aurel Țicleanu. Am dus un trening pentru un invitat, fost coleg, dar nu dau nume.

Am stat toată seara de vorbă, a recunoscut că echipa adevărată este a lui Mititelu și continuatoarea, eterna discuție. Ca să-l văd acum o lună dând lovitura de începere la Universitatea Craiova. Ce caracter ai? Să faci ceva împotriva crezului tău pentru ce? Pentru 200, 300 de euro? 

Marcel Pușcaș, atac dur la Sorin Cârțu: „Mâine o să facem adresă la CNA să nu mai primiți agramați”

„Eu știu treaba asta și tocmai de-aia nu pomenesc nume, dar sunt și caractere de genul ăsta. Dacă mă pui pe același palier cu Sorin Cârțu la capitolul ăsta chiar mă jignești, (n.r. Buzărin) Alin. M-ați sunat să mă întrebați sau să mă acuzați?

Mâine o să facem o adresă la CNA să nu mai primiți agramați, schizofrenici și antrenori fără performanțe în fotbal în emisiuni. Mâine facem adresă din partea clubului. Cum poți să inviți în emisiune astfel de specimene, care nu știu vorbi. Nu stăpânesc limba română de doi lei.

Ce învață copiii și tinerii? Urmărește speech-ul de ieri. Are 700 de greșeli gramaticale în trei minute de vorbire. (n.r. l-ați făcut agramat pe Sorin Cârțu?) Da. Care este problema? E vorba de acord și predicat, e vorba de acuzativ lipsă”, a mai spus Marcel Pușcaș.

Sorin Cârțu, atac cu talpa după declarațiile lui Marcel Pușcaș: „Nu primim sfaturi de la niște mediocri! Nu cunoaște istoria Universității Craiova!”

După săgețile pe care Marcel Pușcaș le-a trimis către Universitatea Craiova, replica lui Sorin Cârțu nu a întârziat să apară. Președintele Universității Craiova l-a făcut praf pe directorul executiv de la FC U Craiova 1948 la adresa căruia a avut un discurs extrem de dur.

”Atmosfera a fost una senzațională, deși am văzut că unora nu prea le-a convenit și au început să facă niște comentarii. Profit de momentul ăsta să atrag atenția. Sunt foarte iritat de intervenția unora care nu au nicio treabă cu zona în care noi activăm, mă refer la Pușcaș (n.r. – Marcel Pușcaș).

Ei au vrut să activeze în zona asta, dar li s-a închis ușa, n-au putut să treacă de pragul respectiv. Dar în schimb vorbesc despre noi. I-am mai atras o dată atenția: ‘nu mai vorbi tu de istoria Craiovei, nu mai vorbi tu de Craiova Maxima’, pentru că nostalgiile noastre nu pot intra în gura unor mediocri din fotbal. Pentru că el asta a fost în fotbal, un mediocru.

Nu simțim nevoia să primim sfaturi de la niște oameni mediocri. Noi suntem într-o altă parte a acestui campionat, el este un menestrel care încearcă să transmită niște idei care pleacă din niște minți bolnave și niște guri urât mirositoare, pentru că ei își alimentează ura din ceea ce înseamnă Universitatea Craiova.

„Să stea liniștit în mediocritatea lui”

”Stai mă tu pe zona ta acolo, vorbește de play-out-ul tău, vorbește de echipa ta, lasă-ne pe noi. Vorbește de istoria Craiovei și el este un pripășit prin Craiova. El nu are voie să vorbească, nu cunoaște istoria. El spune ce trebuie să facă Craiova Maxima, jucătorii Craiovei Maxima, păi tu eși la nivelul Craiovei Maxima să dai sfaturi?

Să stea liniștit acolo pe treaba lui, în mediocritatea lui, și gata. Noi nu vorbim de ei, nu ne interesează despre situația lor, de el una-două atacă Universitatea Craiova. Să-și vadă de treaba lui că în fișa postului o exista altceva, nu să-și pună zoaie în cap de fiecare dată când apare.

Sunt foarte iritat, mai ales că eram și pe un moment în care eram deranjat de ce ni s-a întâmplat. Sigur că suntem marcați, pentru că toată lumea și-ar fi dorit să se termine bine tot ceea ce a fost sărbătoarea asta de duminică”, a spus Sorin Cârțu, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.

FANATIK SUPERLIGA este live de la 10:30 în fiecare zi de luni până vineri, și poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, dar și pe canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial!

ADVERTISEMENT