Marcel Pușcaș scrie despre Vali Crețu, „greu de ucis” la FCSB: „I se fâlfâie de concurență”

Nu e uşor să devii fotbalist, darmite să mai şi performezi, din simplul motiv că mereu depinzi de alți 10 coechipieri. Nu este sport individual în care războiul se poartă contra cronometrului, greutății sau unui singur individ. Te poți naște fotbalist și poți deveni fotbalist. Am văzut mii de talentați care au murit speranțe și alții, mai puțin talentați, care au ajuns mari fotbaliști. Întotdeauna la echipele mari apare și concurența. Nu te poți baza pentru obținerea unor obiective, nici pe un lot redus numeric, și nici pe diferențe esențiale între titulari și rezerve. În fotbal orice titular a fost și rezervă, și orice rezervă a fost și titular. Statutul ține de antrenor, de președinte, de colegi și de tine însuți. Se numește concurență. La un club ca FCSB, ea a existat mereu. Reziști să-i faci față e bine, nu reziști, pleci. Nu este nimic ieșit din comun.

Presiunea de la FCSB

Din comun iese, în cazul FCSB-ului, presiunea suplimentară pusă de către patron asupra jucătorilor. Uneori e de bun augur, alteori dimpotrivă. Unii rezistă la critici reale sau nereale, alții nu. Nu îi este ușor nimănui să fie jignit în public sau să i se arate greșelile tot public. De parcă jucătorul nu știe că a jucat slab, sau nu. Varianta optimă, dacă tot dorește cineva să facă analize pe caz, ar fi ca aceste dojeni să aibă loc între patru ochi sau, cel mult, în vestiarul/bucătăria echipei.

Altfel se naște o presiune suplimentară care plutește peste cea pusă de adversar, de public sau de concurentul pe post. Pentru a depăși toate aceste obstacole, la FCSB-ul actual, trebuie să stai bine cu capul. Adică, cu nervii. Mai toți noii veniți în ultimii ani au fost la început speranțele posturilor și ale performanțele viitoare. Niciunul dintre cei transferați, în ultimii 7 ani, nu a rezistat continuu la atâtea presiuni. În acest interval mulți au venit, și tot mulți au plecat. Excepții au fost Tănase, parțial Olaru și Radunovici.

„Omorâți” fundașul dreapta! Parcă de la venire i s-a dorit plecarea

Deși nu a fost cu nimic menajat comparativ cu alți colegi, fundașul lateral dreapta al fostei campioane, Valentin Crețu, a rezistat cu stoicism atât adversarilor, cât și concurenței și criticilor patronului. Deloc vreun minitehnicus în teren, cu multe centrări în spatele porții adverse, un făcătoriu de penaltiuri, un abonat la cartonașe inutile și la replici hazoase ce aduc mai mult cu stilul Cl Răducanu decât cu cel a lui Chipciu, buzoianul a rezistat.

Digi24.ro

Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore

Calitățile sale sunt cel mult egale cu defectele. Parcă de la bun venit i s-a dorit plecarea, mai nimeni nefiind dat pe spate de valoarea sa intrinsecă. Un fotbalist comun care uneori făcea notă discordantă cu tehnica coechipierilor. Abia venit de la Mediaș, în anul 2019, că au și început căutările pentru a fi înlocuit, dar Manea, Belu, G Enache, Sorescu, Boboc, Haruț, Achim, Pantea, Cercel au sucombat pe rând în fața lui.

Digisport.ro

Adrian Rus-Sinner a murit, după un accident: toată competiția a fost anulată!

S-a încercat înlocuirea lui Crețu și cu Underi 21 și cu internaționali români și tot degeaba. Toți au picat ca spicele. Cum de-a rezistat atâția ani și atâtor concurenți, doar el știe. Culmea, nici antrenorii nu-l haleau. Apa trece, pietrele RĂMÂNE!, a fost deviza lui. Într-adevăr, Crețu s-a dovedit a fi o piatră, dacă nu o stâncă a postului.

Greu de ucis. Este înlocuitorul perfect al „înlocuitorilor” săi. I se fâlfâie de concurență

Nimic nu-l recomanda și a reușit. Cum? Foarte simplu. Are un psihic aproape de inconștiență, nu cred că face distincția clară între glume și serios. Cred că este tipul acela care înțelege bancurile cu o ulterioritate de câteva minute bune și, care, nu are nimic de pierdut, pentru că nu avea ce pierde.

Un om simplu, care în ușoara sa inconștiență nu știe foarte clar cu cine joacă etapa viitoare și nici că-i pasă. El știe una și bună, că trebuie să ducă bani acasă și de restul să se ocupe alții. De aceea intră mereu hotărât, dârz, agresiv pe terenul de fotbal. I se fâlfâie și de tribună, și de antrenori și de adversari și de concurența pe post. El trebuie să învingă și o face mai mult decât pierde.

Mai nou i se pregătește o nouă încercare de debarcare. Vine unul Ronny Labonne. Cu trenul din Franța, din liga a treia. Va avea și el soarta predecesorilor? Dacă Valentin este sănătos fizic, îl poate secera biruitor și pe acesta, chiar dacă nu mai e demult un tinerel. De fapt s-a născut bătrân, fiind un întârziat al Ligii, de performanță ocupându-se după 29-30 de ani.

Crețu este tipul de fotbalist cu mentalitate de performer. Resorturile sale sunt nevoile sale. Îl doare la bască de toți și de toate, vorba lui Mitică Dragomir. Până una, alta, Crețu a fost și va rămâne înlocuitorul perfect al “înlocuitorilor “ săi. Îl iubesc și mă amuz, mă amuz și îl iubesc!