Marcel Răducanu (71 de ani), fostul internațional român, și-a exprimat scepticismul față de proiectul lui Gică Hagi la echipa națională a României. Fostul jucător a declarat că nu crede în schimbările promise, afirmând că „n-o să se schimbe nimic!”.
Marcel Răducanu, fostul fotbalist legendar de la Borussia Dortmund, a vorbit recent despre echipa națională a României, despre care comentase printre ultimele dăți înaintea barajului pentru CM 2026. Fostul jucător al Stelei consideră că nici măcar venirea lui Gică Hagi la cârma echipei nu va putea schimba situația actuală, marcată de lipsa de la turneele finale și rezultate dezamăgitoare.
„N-o să se schimbe nimic, chiar dacă a venit Hagi acum la națională. Ce să facă? El vorbește mult, trebuie să spună și el ceva. Dar să spună clar: „N-am echipă, n-am fotbaliști”. Cu ce să schimbe el? Că el trăiește acum tot din experiența pe care a avut-o la națională ca jucător. N-a făcut prea multe cu băieții lui de la Academie, nu prea au jucat pe unde s-au dus… N-ai cu cine, nu mai poți să-i înveți fotbal acum! Au 25, 26, 28 de ani!”, a spus inițial Marcel Răducanu.
Marcel Răducanu a vorbit, de asemenea, și despre FRF și cum a fost refuzat atunci când a venit cu idei și proiecte menite să ajute la dezvoltarea fotbalului românesc. „De-aici se trage, pleacă totul de jos de tot. Acolo trebuie făcută o revoluție, să vină oameni competenți… Dar nimeni nu vrea să schimbe! Am fost la Federație și le-am spus: „Hai, mă, să facem”. Le-am pus câteva întrebări și gata, nu m-au mai chemat. E clar că dacă vin acolo îi deranjez! Nu vor să schimbe nimic! Las-o așa cum suntem, acolo unde suntem, și ne bat toți. Eu voiam să ajut fotbalul românesc… Uită-te câte școli de fotbal sunt în București. Ce antrenamente fac? Ce antrenori au… Măcelari, taximetriști… Ăia nu sunt antrenori! Ce dracu’! Și-atunci, la ce să te-aștepți?
Eu am făcut și un proiect, am vrut să ajut echipele naționale de la Under 14, 15, 16, 17, să-i antrenez, să vin cu ceva nou. Îl luam și pe fi-miu cu mine, făceam ceva frumos… Ajutam! Nu! Nu! Nu! De ce să vină ăla din Germania și să se ia de noi? Eu vin de 14 ani la Timișoara pentru niște campusuri. Crezi că a venit vreun antrenor să se uite, să vadă, să întrebe: „Bă, ce face ăsta aici?” Să pună niște întrebări, să filmeze… Nu. După aia auzi: „A, păi noi facem la fel.” Păi dacă faceți la fel, atunci de ce nu aveți succes? Cum faceți la fel? Invidia e mare în România. La mine nu veneau copii talentați, cum îi ia Gică Hagi pe toți, la mine vin trompete… Asta e munca grea, să faci ceva din nimic. Dacă îi iei pe cei mai buni… Și tot nu a scos mare lucru Hagi, s-a gândit că o să ia zeci de milioane…”, a mai spus Marcel Răducanu pentru Sport.ro.
Selecționata României va juca în Liga B din Nations League alături de Polonia, Bosnia și Herțegovina și Suedia. Debutul în competiție va avea loc pe 25 septembrie în deplasarea de la 21:45 contra Suediei. La doar 3 zile apoi, de la aceeași oră, România va primi vizita Bosniei și Herțegovinei.