News

Marcel Vela a anunțat ridicarea măsurii de carantinare în Suceava: „Ați fost niște eroi”

13.05.2020 | 22:20
Marcel Vela a anuntat ridicarea masurii de carantinare in Suceava Ati fost niste eroi
ADVERTISEMENT

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat a 12-a Ordonanță Militară, prin care s-a decis ridicarea măsurii de carantinare a Sucevei și a zonelor limitrofe.

Marcel Vela anunță ridicarea măsurii de carantinare în Suceava

Ministrul a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă, probabil ultima înainte ca starea de urgență să înceteze pe teritoriul României.

ADVERTISEMENT

Conform Antena 3, Ordonanța de Urgență nr. 12 prevede următoarele: „Art.1 – (1) Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ADVERTISEMENT

Ordonanța militară 12 din 13 mai 2020. Carantină ridicată pentru Suceava
Art.2 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, despre conținutul prezentei ordonanțe militare”, se arată în ordonanța militară 12 din 13 mai 2020”.

ADVERTISEMENT

Ordonanța Militară nr. 12, probabil ultima ordonanță înainte de starea de alertă

Vela le-a cerut oamenilor să respecte în continuare regulile de distanțare socială, cu toate că mai multe reguli de restricție vor fi abolite începând cu 15 mai.

Vă prezint astăzi a 12-a ordonanță militară din această perioadă de stare de urgență. Începând cu publicarea în Monitorul Oficial din această seară se ridică măsura de carantinare în Suceava și zona limitrofă, formată din Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

ADVERTISEMENT

Vă mulțumesc, sunteți niște eroi. Dragi români, îmi doresc să vorbesc ca simplu cetățean al acestei țări. Ordonanțele militare, toate mesajele care au venit și nu au fost puține nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil.

Să respectăm toate indicațiile, de la distanțare socială la spălat pe mâini. Un singur lucru vreau să vă mai spun, cu toții ne-am adaptat continuu și constant. În această luptă nu au existat o schiță, pentru că nu a mai fost un asemenea război”, a explicat Vela.

Începând cu 15 mai, românii nu vor mai fi nevoiți să completeze declarația pe propria răspundere când vor ieși din casă, însă vor fi nevoiți să poarte mască în spațiile publice închise.

ADVERTISEMENT
Tags: