Fotbal international

Marcelo a cerut să plece de la Real Madrid! Cu cine s-a înțeles internaționalul brazilian

28.01.2019 | 19:06
Marcelo a cerut să plece de la Real Madrid. A motivat că antrenorul Solari îl preferă pe Reguilon pe postul său

Bombă în vestiarul lui Real Madrid, unde unul dintre cei mai importanți jucători din lot, fundașul stânga Marcelo a cerut, după cum informează Marca, unul dintre ziarele de casă ale galacticilor, să plece la finalul acestui sezon! Brazilianul a invocat faptul că actualul antrenor, argentinianul Santiago Solari, nu prea ar pune bază pe serviciile sale, preferând un tânăr jucător crescut la juniorii clubului, Sergio Reguilon.

De fapt, intenția lui Marcelo de a pleca de pe Santiago Bernabeu nu i-a venit acum, chipurile pentru că nu ar fi pe placul lui Solari, ci este un plan pe care l-a avut încă de vara trecută, imediat după ce cel mai bun prieten al său, portughezul Cristiano Ronaldo a decis să încheie aventura de nouă ani în tricoul lui Real și a semnat cu Juventus Torino.

Marcelo a vrut să plece încă din vara trecută

Nu este nici un secret că de la bun început Ronaldo a început să îi tot trimită mesaje lui Marcelo pe contul de socializare, chemându-l să vină la Torino, pentru a fi din nou colegi, însă chiar dacă sud-americanul s-a declarat imediat de acord nu a putut face un pas, pentru că se află sub contract cu Real Madrid și președintele Florentino Perez s-a opus.

Marcelo a cerut să plece de la Real Madrid. De fapt încă de vara trecută el a vrut să meargă la Juventus, lângă bunul său prieten Cristiano Ronaldo
Marcelo a cerut să plece de la Real Madrid. De fapt încă de vara trecută el a vrut să meargă la Juventus, lângă bunul său prieten Cristiano Ronaldo

Corespondența CR7 – Marcelo nu a încetat însă și un semn clar că în mintea brazilianului dorința de a merge și el la campioana Italiei a prins contur puternic este faptul că a devenit unul dintre urmăritorii bianconerilor pe Instagram. Acum, dorința lui poate căpăta un răspuns pozitiv în vară, dacă Perez va fi convins că Reguilon este urmașul brazilianului. Marcelo a jucat până acum la Real Madrid, din 2007, când avea 18 ani și până astăzi 472 de meciuri. A marcat 36 de goluri și a dat 88 de pase decisive.

Palmares Marcelo cu Real Madrid

  • 4 titluri de campion
  • 4 Champions League
  • 4 CM ale Cluburilor
  • 3 Supercupe ale Europei
  • 3 Supercupe ale Spaniei
  • 2 Cupe ale Spaniei

TOTAL: 20 de trofee