Cele mai citite

Nebunie în Premier League! A opta demitere a sezonului. Motivul incredibil al despărţirii

Premier League a devenit un malaxor pentru antrenori, duminică fiind anunţată a opta plecarea a unui antrenor de la o echipă din prima ligă a Angliei.
Autor: Razvan Nicolae | 21.01.2018 | 13:43
Nebunie în Premier League! A opta demitere a sezonului. Motivul incredibil al despărţirii

Seria slabă de rezultate ale celor de la Watford i-a fost fatală lui Marco Silva. Formaţia care se află pe locul 10 în Premier League a avut o serie slabă de rezultate, echipa de pe “Vicarage Road” a înregistrat o singură victorie în ultimele 11 meciuri.

Marco Silva a fost demis după ce Watford a fost învinsă de Leicester, scor 0-2, în ultima etapă din Premier League. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului, oficialii postând şi un mesaj dedicat fostului lor antrenor.

Marco Silva, dorit de Everton în toamnă

“Clubul Watford şi Marco Silva au ajuns la o înţelegere prin care se vor despărţi. A fost o decizie grea şi nu ne-a fost uşor să o luăm. Clubul consideră că numirea lui Marco Silva a fost o decizie bună. Dacă nu exista interesul unei formaţii rivale din Premier League suntem siguri că am fi continuat munca. Factorul important al deciziei a fost abordarea neautorizată a rivalilor, ceea ce a dus la deterioarea performanţelor clubului nostru. Nu vom face niciun comentariu până când nu vom numi un nou antrenor”, a fost anunţul făcut de conducerea clubului. 

Marco Silva a fost dorit de Everton după ce Ronald Koeman a fost demis la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. Chiar dacă antrenorul portughez îşi dorea să semneze cu formaţia din Liverpool, conducerea celor de la Watford au blocat orice fel de tratative.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!