Sport

Marco vrea să fie mai mare decât Nicolae Dică, tatăl său și legenda FCSB: ”Îmi doresc să îi depășesc performanțele, chiar dacă sunt uriașe”

Marco Dică, fiul lui Nicolae Dică, a semnat cu Concordia Chiajna. Băiatul simbolului FCSB își propune să își depășească tatăl
19.02.2025 | 09:30
Marco vrea sa fie mai mare decat Nicolae Dica tatal sau si legenda FCSB Imi doresc sa ii depasesc performantele chiar daca sunt uriase
Marco Dică vrea să îl întreacă pe Nicolae Dică, tatăl său și legenda FCSB / Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Mijlocașul defensiv Marco Dică (19 ani), fiul lui Nicolae Dică (44 de ani), a semnat cu divizionara secundă Concordia Chiajna, în calitate de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de FC Argeș.

Marco Dică, fiul lui Nicolae Dică, visează să îi întreacă performanțele tatălui său

Noul puști din tabăra ilfovenilor speră să îi depășească performanțele tatălui său, chiar dacă a primit foarte puține șanse la FC Argeș (un meci în Cupa României Betano) și la CS Mioveni (trei în Liga 2).

ADVERTISEMENT

Marco Dică a moștenit de la tatăl său inclusiv dragostea pentru FCSB, echipă la care visează să joace. Dică junior a fost prezent la eșecul cu Manchester United (0-2) din Europa League. El și-a luat bilet și pentru partida roș-albaștrilor cu PAOK Salonic, de joi, de pe Arena Națională. Meciul se va disputa începând cu ora 19:45.

“E o nouă provocare pentru mine. Din păcate, la cele două echipe (n.r.- CS Mioveni și FC Argeș) nu am putut să joc atât de mult, dar sunt încrezător. Eu am ales fotbalul, nu m-a obligat tatăl meu.

ADVERTISEMENT

Îmi doresc să îi depășesc performanțele, chiar dacă sunt unele uriașe. Tatăl meu este principalul meu idol, pentru că pe el îl urmăresc și la el mă uit. Apoi, este Cristiano Ronaldo.

(n.r.- despre faptul că ține cu FCSB) Am fost și la meciul cu Manchester United și o să merg și la meciul cu PAOK. Le urez multă baftă și să se califice”, a declarat Marco Dică, conform sport.ro.

ADVERTISEMENT

Nicolae Dică, un fotbalist legendar pentru FCSB

Nicolae Dică a câștigat patru trofee alături de FCSB: Liga 1 (2005 și 2006), Cupa României (2011) și Supercupa României (2006). Așa cum a spus și fiul său, Dică a reușit niște performanțe incredibile în tricoul roș-albastru.

ADVERTISEMENT

În sezonul 2005 – 2006, fostul mijlocaș ofensiv a fost al doilea golgheter al Cupei UEFA, cu șase goluri marcate. L-a întrecut doar Matias Delgado (FC Basel), cu un gol mai mult, în campania terminată cu eșecul dramatic din semifinale de la Middlesbrough (2-4, după victoria cu 1-0 de pe Ghencea).

În stagiunea următoare, Nicolae Dică a înscris patru goluri în grupele Ligii Campionilor pentru FCSB. ”Dicanio” a înregistrat o ”dublă” (și o pasă decisivă) în victoria cu 4-1 contra Dinamo Kiev din Ucraina. El a punctat și în egalul (1-1) de la București împotriva kievenilor. Mijlocașul ofensiv și-a trecut în cont un gol și remiza înregistrată de FCSB (1-1) din deplasarea de la Lyon.

Al treilea fotbalist din Liga Campionilor după Ricardo Kaka și Cristiano Ronaldo

Toate aceste goluri l-au făcut pe Nicolae Dică să fie votat de către fani al treilea cel mai bun jucător din Liga Campionilor, în sezonul 2006-2007, după Ricardo Kaka și Cristiano Ronaldo. De asemenea, în 2006, a fost ales fotbalistul anului în România. În anul respectiv, Adrian Mutu și Cristian Chivu se aflau, printre alții, în vârf de formă.

  • 32 de selecții și nouă goluri a strâns Nicolae Dică pentru naționala României, cu care a participat la EURO 2008 și pentru care a evoluat între anii 2003-2010.
  • 106 goluri în 307 meciuri a înscris Dică în Liga 1.
  • 75 de goluri în 185 de apariții a semnat fostul mijlocaș ofensiv pentru FCSB, în toate competițiile.
  • 103 partide a adunat Nicolae Dică la FCSB, în două mandate de antrenor (iunie 2017 – decembrie 2018 și iulie 2022 – decembrie 2022). În primul mandat s-a calificat în șaisprezecimile Europa League. În al doilea a ajuns în grupele Conference League.