News

Marea Britanie a raportat 168 de tromboze din peste 21 de milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca

23.04.2021 | 16:55
Marea Britanie a raportat 168 de tromboze din peste 21 de milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca
ADVERTISEMENT

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a raportat până acum 168 de cazuri grave apărute în urma vaccinării cu o doză a serului anti-Covid dezvoltat de compania anglo-suedeză AstraZeneca.

Mai precis, potrivit standard.co.uk, aceste date indică o rată de 7,9 cheaguri la 1 milion de doze, în creștere față de săptămâna trecută, când au fost confirmate 100 de cazuri și o incidență de 4,9.

ADVERTISEMENT

Specialiștii susțin, însă, că era de așteptat ca numărul de cazuri să crească în această perioadă. „Sunt raportate rapid şi sigur, dar sunt şi cazuri care au apărut anterior, iar acum sunt recunoscute şi raportate”, a explicat Adam Finn, profesor de pediatrie la Bristol University.

168 de tromboze din peste 21 de milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca în Marea Britanie

Concret, datele arată că în Marea Britanie au fost administrate până acum 21,2 milioane de prime doze ale vaccinului dezvoltat de AstraZeneca, majoritatea însoțite de efecte adverse. Nu a fost publicat, însă, un număr total al cazurilor de efecte adverse apărute după administrarea rapelului.

ADVERTISEMENT

De asemenea, trebuie spus că în ultimele zile s-au înregistrat 32 de decese din cauza trombozelor, față de cele 22 raportate săptămâna trecută, iar incidența lor a scăzut de la 22% la 19%.

În contextul dovezilor descoperite de autoritatea de reglementare a medicamentelor privind legătura dintre cazurile rare de cheaguri de sânge şi nivelul scăzut al trombocitelor, s-a recomandat ca persoanele de până în 30 de ani să primească o alternativă la vaccinul AstraZeneca-Oxford, în timp ce alte state au decis ca acest ser să fie administrat doar persoanelor de peste 55 de ani.

ADVERTISEMENT

Un bărbat din Brașov a leșinat la 5 minute după vaccinarea cu Pfizer. Este al doilea caz raportat în mai puțin de 24 de ore

În altă ordine de idei, tot mai multe persoane se confruntă cu reacții adverse grave după administrarea serului anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Două cazuri de acest gen au fost raportate în ultima perioadă la centrul amenajat în interiorul Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria din Brașov.

În cursul zilei de miercuri, 21 aprilie, un bărbat de 31 de ani a suferit un șoc anafilactic manifestat prin leşin, paloare tegumentară şi hipotensiune, la doar 5 minute după imunizare.

ADVERTISEMENT

Potrivit Prefecturii Brașov, în istoricul medical declarat nu existau antecedente personale patologice şi nici istoric alergic. Din fericire, echipajul medical a intervenit în timp util, astfel că pacientul a fost stabilizat și în scurt timp s-a întors acasă.

Cu doar 24 de ore în urmă, un tânăr de 23 de ani a suferit la rândul său un şoc anafilactic după administrarea serului Pfizer. Se întâmpla la același centru de vaccinare, amplasat chiar în interiorul Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria Braşov.

ADVERTISEMENT
Tags: