News

Marea Britanie, record absolut de infectări în pandemie: aproape 79.000 de cazuri. Omicron, dominantă în Londra

Marea Britanie a raportat un nou record de infectări Covid-19 în pandemie. Aproape 79.000 de cazuri au fost raportate în ultima zi. Varianta Omicron este deja dominantă în Londra.
15.12.2021 | 21:05
Marea Britanie record absolut de infectari in pandemie aproape 79000 de cazuri Omicron dominanta in Londra
ADVERTISEMENT

Marea Britanie, cu aproape 70% din populația eligibilă vaccinată anti-Covid 19, a raportat un record absolut de cazuri în pandemie.

De marți până miercuri, autoritățile britanice din sănătate au anunțat 78.610 de noi infectări. Recordul anterior a fost de 68.053, raportat pe 8 ianuarie 2021, într-o perioadă în care Regatul Unit era în izolare.

ADVERTISEMENT

Într-o conferință de presă susținută miercuri, directorul medical al guvernului londonez, profesorul Chris Whitty, a avertizat că recordurile vor continuă să fie doborâte în următoarele săptămâni.

Record absolut de infectări Covid-19 în Marea Britanie: aproape 79.000. Specialiștii anunță cifre și mai mari în viitor

Cazurile din Marea Britanie au crescut cu aproape 20.000 în 24 de ore. Marți au fost anunțate 59.610 de noi infecții.

ADVERTISEMENT

Autoritățile britanice, în frunte cu premierul Boris Johnson, sunt îngrijorate că în următoarea perioadă vor asista și la o creștere a spitalizărilor.

”Mă tem că asistăm la o creștere inevitabilă a spitalizărilor cu 10% la nivel național, săptămânal. Aproape o treime sunt în Londra”, a spus șeful Cabinetului londonez, conform BBC.

ADVERTISEMENT

Varianta Omicron, dominantă în Londra

Profesorul Whitty a mai semnalat că insula se confruntă cu două epidemii separate, una cauzată de varianta Omicron ”în creștere foarte rapidă” și cealaltă de varianta Delta.

Acesta a avertizat că: ”Mă tem că trebuie să fim realiști că recordurile vor fi doborâte foarte mult în următoarele câteva săptămâni, pe măsură ce ratele continuă să crească”.

ADVERTISEMENT

Omul de știință a adăugat că infecțiile cu mutația Delta par să fie încă pe un platou în timp ce Omicron crește rapid.

Legat de noua variantă SARS-CoV-2, secretarul de stat în Sănătate din Marea Britanie, Sajid Javid, a spus că aproximativ 60% din cazurile depistate în Londra sunt acum cu varianta Omicron.

Directoarea executivă Agenţiei de Securitate Sanitară (UK Health Security Agency), Jenny Harries, a avertizat recent atenţia că varianta Omicron este ”probabil cea mai importantă ameninţare” de la începutul pandemiei.

”Cifrele pe care le vom vedea în datele din zilele următoare vor fi impresionante comparativ cu rata de creştere pe care am văzut-o la variantele anterioare”, spune oficialul.

În ciuda acestei situații, premierul Boris Johnson a spus că guvernul nu anulează evenimentele de Crăciun prin restricţionarea adunărilor sau închizând pub-urile şi restaurantele.

În același timp, acesta i-a avertizat pe oameni să se gândească înainte de a participa la evenimente și, dacă o fac, să se protejeze și să respecte măsurile.

ADVERTISEMENT