Andrea Compagno a pierdut primul loc în clasamentul golgheterilor în detrimentul lui Marko Dugandzic, însă atacantul a atras atenția presei din Italia.
O enigmă pentru italieni înainte să ajungă în România, adus din San Marino, Andrea Compagno a oferit un interviu pentru jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
Cu 14 goluri în 23 de meciuri, Compagno are cu două reușite mai puțin decât pe Marko Dugandzic, fiind evaluat conform Transfermarkt la 1,4 milioane de euro.
Atacantul în vârstă de 26 de ani născut la Palermo a vorbit sincer despre ștearsa sa carieră în fotbalul italian: „Timp de mai mulți ani am avut probleme la genunchi cu cartilajul. Nu este o scuză, însă nu puteam să dau 100%. Acum am renăscut”.
Cu toate acestea, nu s-a gândit niciodată să renunțe la ceea ce iubește mai mult pe lume: „Am simțit că viitorul meu este fotbalul, iar acum nu vreau să mă mai opresc și doar să mă bucur”.
Andrea Compagno și-a relansat cariera la FC U Craiova 1948 și FCSB, iar vârful are un obiectiv măreț: „Visez să joc în Serie A și să câștig titlul cu Steaua (n.r – FCSB)”.
Fotbalistul recunoaște că venirea în România a fost cea mai bună decizie din carieră, iar destinul său fotbalistic putea fi cu totul altul: „Așa cum cântă Gianni Morandi: ‘Unul dintr-o mie reușește’. Eu sunt unul dintre aceia. Aș fi putut să mă înscriu la universitate și să încerc un alt job, dar mereu m-am gândit la fotbal.
Mulți dintre foștii mei colegi au renunțat, însă eu nu am făcut-o. Plecarea în străinătate a fost excelentă pentru mine. Anul trecut am fost ales cel mai bun fotbalist străin din campionat”, a mai spus Compagno pentru sursa citată.
În total, Andrea Compagno a reușit în doi ani în România să marcheze 36 de goluri în 82 de partide, oferind și cinci pase decisive. Italianul mai are contract cu FCSB până în vara lui 2024, iar vicecampioana României are opțiune de prelungire pentru încă doi ani.