Dinamo a cedat în etapa a 3-a din play-off cu Rapid (scor 0-1). „Câinii” nu au câștigat niciun meci și se pare că au probleme mari în ultimele partide disputate. Vivi Răchită a identificat marea problemă din echipa lui Zeljko Kopic.
Deși Andrei Nicolescu a surprins după derby-ul cu Rapid, declarând că este mândru de ce au arătat jucătorii dinamoviști, situația echipei nu arată tocmai bine în acest start de play-off, având 3 eșecuri din tot atâtea meciuri.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Vivi Răchită a analizat ce se întâmplă la formația din „Ștefan cel Mare”. Fostul fotbalist român a identificat greșeli mari în apărarea „câinilor” precum și în gestionarea contractului anumitor jucători de bază.
„Mă uitam că de două meciuri la rând Dinamo termină meciurile cu fundaș central, cu Marginean și Opruț. Când toate echipele mari care au rezultate au axul central foarte puternic, cu jucători cu valoare, cu experiență.
Nu ai cum să faci rezultate, când tu improvizezi de la meci la meci. Știi că Homawoo nu mai vrea să prelungească, de ce nu te-ai pregătit să aduci un fundaș central? Vezi pe Boateng că se accidentează… Mărginean e mijlocaș la origine.
Cel mai important jucător acum pe linia de fund de la Dinamo este Opruț, care a făcut trei dușuri la KV Kortrijk și a ajuns la Dinamo!”, și-a început Vivi Răchită discursul.
„Nu pot să înțeleg de ce nu s-au pregătit ca, mai ales pe linia de fund, să găsești jucători care să te ajute. Vorbeam de… de absențe. Păi FCSB-ul ce să mai zică? Păi FCSB-ul la fiecare meci are 5-6 absențe. FCSB-ul s-a pregătit pentru multe competiții.
M-am uitat și la Cîrjan. Ai avut ocazia să redemonstrezi celor de Rapid că au greșit când te-au lăsat să pleci. În afară de acea acțiune… cu Perica…Trebuia mai mult!”, a concluzionat fostul fotbalist român la FANATIK SUPERLIGA.