Life

Șprițuri de poveste. George Calboreanu cel Mare, la un șpriț… istoric!

Supranumit „ultimul voievod al teatrului românesc”, George Calboreanu a rescris povestea unui șpriț ratat la Domnești, Argeș, unde a pus pe jar autoritățile comuniste.
25.09.2023 | 09:56
Sprituri de poveste George Calboreanu cel Mare la un sprit istoric
Șprițuri de poveste. George Calboreanu cel Mare, la un șpriț... istoric!
ADVERTISEMENT

Despre George Calboreanu cel Mare s-a spus că atunci când urca pe scenă străzile Bucureștiului rămâneau goale. Actor de înaltă ținută, prototipul artistului sobru, a intrat în memoria colectivă nu doar grație celebrelor roluri din „Apus de soare”„Avram Iancu”, „Hagi Tudose”, „Frații Karamazov” sau „Iulius Cezar”, dar și prin felul în care recita. „Se opreau tramvaiele, se opreau zarurile pe tablele jucătorilor de table, nu se mai sărutau îndrăgostiții pe sub felinarele fără bec, atunci când explodau silabele, iar Calboreanu spunea «Ce-ți doresc eu ție dulce Românie»”, scria poetul, prozatorul și dramaturgul Alecu Popovici.

Șprițuri de poveste. După un șpriț întrerupt brusc, George Calboreanu a schimbat tot personalul restaurantului din Domneștii de Argeș și l-a pus în poziție de „Drepți!” pe secretarul de partid

Însă, „ultimul voievod al teatrului românesc”, așa cum l-a numit revista „Teatru” în momentul trecerii sale la cele veșnice, era și un pasionat al vinului și un mare povestitor. Una dintre cele mai amuzante, dar, în același timp, și mai grăitoare întâmplări care l-au avut în centrul „distribuției” pe George Calboreanu s-a petrecut la Domneștii de Argeș, comună mare și bogată de pe Râul Doamnei, aflată în centrul „triunghiului” Pitești – Câmpulung – Curtea de Argeș.

ADVERTISEMENT

Poveștile legate de chefurile la care se strângeau marii actori români sunt nenumărate. Primul șpriț de poveste la care vom face referire atunci când vorbim despre George Calboreanu s-a… scurs într-o seară târzie, la Domnești, Argeș. Acolo se filma producția „Frații” (1971), regizată de Mircea Moldovan și de Gică Gheorghe, după un scenariu scris de Nicolae Țic și de Mircea Bordeianu.

Pe lângă George Calboreanu, din distribuție mai făceau parte, și începem cu marile doamne Draga Olteanu Matei, Violeta Andrei, Florina Cercel, însoțite de Ilarion Ciobanu, Emanoil Petruț, Ion Besoiu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Dem Rădulescu, Dumitru Furdui, Mihai Mereuță… toți corifei ai scenei și ai filmului românesc. Și mari amatori de… șuete desfășurate la „lumina” șprițului bun și rece!

ADVERTISEMENT
George Calboreanu
Inegalabilul actor George Calboreanu, în capodopera „Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea (sursa wikipedia)

În perioada comunistă, restaurantele se închideau devreme, la ora 22:00. De aici pornește și intriga poveștii noastre, pentru că, la sfârșitul unei zile obositoare de filmare, întreaga echipă a mers să cineze la restaurantul din comună. Ca de obicei, se „servea” mâncare de calitate, vin bun, dar mai ales spirit. Masa era în toi, iar Calboreanu, unul dintre povestitorii charismatici ai vremii, pe care am ajuns să-l invocăm chiar și atunci când vorbim despre… Andreea Compagno (!!!), își captase auditoriul. Dar… surpriză!

Fix la ora 22:00, ospătarii, nu atât de educați în privința teatrului și cu siguranță deloc fascinați de discuția respectivă, s-au trezit mânați de excesul de zel proletar și și-au anunțat clientela că „mustăria” urma să se închidă. Evident, stupoare totală! „Cutremurul” avea să se petreacă, însă, în momentul în care unul dintre ospătari a avut lipsa de inspirație să ia din fața lui George Calboreanu paharul și farfuria…

ADVERTISEMENT

Și atunci s-a petrecut inevitabilul, iar furia „voievodului” s-a lăsat cu consecințe dezastruoase pentru întregul personal al cârciumii. Maiestuos precum îl cunoaștem cu toții din celebrul rol Ștefan cel Mare, interpretat în capodopera „Apus de soare”, „Măria sa” a luat drumul Primăriei, cu țintă fixă secretarul de partid, care nici nu bănuia ce îl așteaptă. Comicul situației a stat și în faptul că, la vremea respectivă, existau încă vechile telefoane cu manivelă, astfel că închipuiți-vă cum arăta impozantul și furiosul George Calboreanu în fața acelei mașinării „arhaice”, încercând să dea de un secretar de partid, în toiul nopții…

ADVERTISEMENT

Cum, necum, Calboreanu a reușit să-l găsească pe „oficialul” PCR în jurul orelor unu, două noaptea, iar secretarul de partid i-a răspuns cu… „Să trăiți!”. Este lesne de bănuit că, începând cu a doua zi, echipa de filmare avea dreptul să petreacă în respectivul restaurant fără restricții, întregul personal a fost schimbat, iar noua echipă de chelneri servea clienții îmbrăcată în… frac! Atât de respectat era Calboreanu, inclusiv de către politrucii comuniști…

„Simfonia Calboreanu” și mesele cu generali, de la restaurantul CCA

Momentele antologice care l-au avut în centrul distribuției pe acest actor gigant nu se opresc aici. Lui George Calboreanu îi plăcea să mănânce și să bea câte un șpriț la cunoscutul restaurant CCA din București, care, până nu demult, funcționa practic cu regim închis. Incinta era împărțită în două, într-o parte stăteau generalii și marii potentați ai epocii, iar în cealaltă petreceau ceilalți ofițeri. Este inutil să vă mai spunem că, de fiecare dată, Calboreanu avea locul său rezervat, la masa generalilor.

Într-un astfel de context s-a petrecut o altă întâmplare… „de colecție”, precum vinul bun, cu care se delecta Maestrul. La un moment dat, un intrus a izbutit să ajungă până la masa actorului. Timid, a scos din servietă un caiet și a cerut permisiunea să se așeze, mărturisindu-i eroului povestirii noastre cum fusese mânat de… talent, până și-a făcut curaj să-l deranjeze de la masă: Maestre, știți… eu sunt compozitor și am scris o lucrare… care se numește «Simfonia Calboreanu»”…

Pe de o parte amuzat, dar și din cale afară de curios să afle ce năstrușnicie născocise compozitorul, marele actor i-a îngăduit să-și prezinte „capodopera”. Momentul „muzical” nu s-a lăsat așteptat: La început intră tobele și alămurile, iar corul cântă: «Caaaalboreanuu, Caaaalboreanuu»…”

Între timp, maestrul continua să mănânce tacticos, lăsându-și interlocutorul să-și continue prestația: „Acum intră contrabasul, apoi talgerele, iar corul intonează «Caaaalboreanuu, Caaalboreanuuu»…”. După o serie impresionantă de pasaje muzicale, actorul n-a mai rezistat. Cu un calm imperturbabil, s-a șters la gură și i s-a adresat cu voce gravă curajosului compozitor: „Domnule… te bag în p… mă-tii!”.

Cum se înjură cu… tâlc în lumea actorilor

Aceeași reacție, una încărcată de haz, și nu petrecută pe fondul furiei, a avut-o Calboreanu atunci când a fost invitat la masă de o rudă. După mai multe feluri delicioase, care au „alunecat” pe fondul nelipsitului șpriț, actorul a fost pus în situația de a… achita el însuși nota de plată în locul celui care îl invitase cu atâta generozitate! Vă imaginați care a fost… „discursul” scurt, dar cuprinzător al lui Calboreanu…

Și pentru că am amintit inclusiv de familia marelui artist, trebuie spus că acesta s-a născut la 3 ianuarie 1896, în comuna Turnișor, de lângă Sibiu. Ulterior a urmat cursurile Școlii de Arte și Meserii din București și, după absolvire, a plecat la Constanța, pentru că visa să se… îmbarce pe vapor, cu destinația America!

A renunțat la idee și a decis să revină în Capitală, unde a încercat să devină muzician. O perioadă a cântat în corul unei biserici, dar la începutul Primului Război Mondial a fost mobilizat și trimis în Moldova. În acea perioadă a devenit student la Conservatorul din Iași și tot în Copou a pornit și drumul către teatru. De aici, parcursul său pe scenă și în film este cunoscut, Calboreanu devenind unul dintre cei mai mari și mai aplaudați artiști din istoria României.

„Nu merg la cârciumă, mă duc acasă, să mă vadă și pe mine tata treaz!”

Dar pentru a ne întoarce la șprițurile de poveste, de câte ori avea ocazia, George Calboreanu ținea să meargă să-și viziteze familia de la Turnișor. La una dintre aceste călătorii se referă și ultima noastră poveste, legată de pasiunea lui Calboreanu pentru „șprițul rece și sec”, deși, de data aceasta vorbim mai mult despre… înfrânarea acestei plăceri… ca să nu-i spunem patimi….

Ca de obicei, invitat de prieteni la un șpriț, două, trei spre patru… dimineața, artistul a găsit puterea refuzului, dar a făcut-o tot în stilul său inimitabil: „Mulțumesc, dar de data asta nu merg la cârciumă. Mă duc direct acasă, ca să mă vadă și pe mine o dată tata, treaz…”

Acesta a fost fabulosul George Calboreanu, un tip spiritual și un talent cât un munte, îndrăgostit de șprițul de calitate, de șuetă și onorat de respectul unei națiuni. Din păcate, acest ultim aspect avea să se schimbe în ultimii ani ai vieții.

Maestrul George Calboreanu a fost obligat de comuniști să iasă la pensie, ba, mai mult, unii au răspândit zvonul fals că ar fi suferit de o boală grea. În ultimii ani ai vieții, după moartea soției și a fiului său, George Calboreanu a trăit într-un azil. Ne-a părăsit în ziua de 12 iulie 1986, la vârsta de 90 de ani, uitat de contemporani, într-un București tot mai înstrăinat de adevăratele personalități ale acestei țări…