Fotbal intern

Marele avantaj pe care Steaua l-a avut în 1986! Cum a ajutat-o UEFA să ajungă în finala de la Sevilla

07.05.2021 | 09:08
Marele avantaj pe care Steaua la avut in 1986 Cum a ajutato UEFA sa ajunga in finala de la Sevilla
Marele avantaj pe care Steaua l-a avut în 1986! Cum a ajutat-o UEFA să ajungă în finala de la Sevilla
ADVERTISEMENT

Performanţa obţinută de Steaua în 1986 va rămâne unică în istoria fotbalului românesc, însă campioana României din sezonul 1984-1985 a avut de partea ei un mare avantaj. FANATIK îţi prezintă modul prin care UEFA a facilitat drumul “militarilor” spre marea finală.

Fotbalul european arăta cu totul altfel în urmă cu 35 de ani. Cupa Campionilor Europeni, precursoarea Ligii Campionilor, era o competiţie destinată doar echipelor care câştigau titlul, iar coeficientul UEFA nu era încă folosit la tragerile la sorţi.

ADVERTISEMENT

Lipsa capilor de serie, marele avantaj pe care Steaua l-a avut în 1986

Până la sezonul 1985-1986, Steaua avea puţină experienţă europeană, implicit un coeficient UEFA slab. Acest aspect nu conta foarte mult la tragerile la sorţi, astfel că trupa lui Emerich Jenei a avut şansa să aibă un adversar accesibil în turul 1, pe Vejle (Danemarca), echipă care avea acelaşi coeficient UEFA cu al Stelei (1,000 puncte).

Dacă ar fi fost folosit sistemul din prezent, când echipele sunt împărţite în două urne, Steaua şi Vejle nu ar fi putut să se întâlnească în Cupa Campionilor Europeni. Pentru tragerea la sorţi din turul 1 a existat o singură regulă: Austria Viena, Anderlecht (echipă care va ajunge direct în turul 2), Bordeaux, Bayern Munchen, Juventus, FC Porto, Aberdeen, Barcelona şi IFK Goteborg să nu se întâlnească.

ADVERTISEMENT

Cu ajutorul coeficienţilor UEFA pentru sezonul 1985-1986, FANATIK îţi prezintă cum ar fi arătat tragerea la sorţi din turul 1 al Cupei Campionilor Europeni dacă echipele erau împărţite în două urne valorice.

Urnele valorice pentru turul 1 al CCE 1985-1986

  • Urna capilor de serie: Barcelona (7,554), Bayern München (7,540), Juventus (7,415), Zenit Leningrad (6,927), FC Porto (6,471), Aberdeen (6,221), IFK Goteborg (5,833), Sparta Praga (5,500), Austria Viena (5,375), BFC Dinamo Berlin (4,750), Servette (4,500), Gornik Zabrze (4,169), Bordeaux (4,000), Ajax (3,750) şi PAOK (3,500)
  • Urna a doua: Omonia Nicosia (3,000), Honved (3,000), Fenerbahce (2.416), Botev Plovdiv (2,250), Shamrock Rovers (2,000), FK Sarajevo (1,833), Linfield (1,750), Hellas Verona (1,500), Vejle (1,000), Steaua (1,000), Rabat Ajax (1,000), Valerenga (1,000), Kuusysi Lahti (1,000), IA Akranes (1,000), Jeunesse d’Esch (0,500)
ADVERTISEMENT

*Echipele trecute cu roşu au fost adversarele Stelei în primele 3 tururi

Anderlecht, echipă care avea al şaselea cel mai bun coeficient UEFA (7,249), a mers direct în turul 2, după ce a fost efectuată o tragere la sorţi. Decizia a fost luată din moment ce Everton, campioana Angliei, era interzisă în competiţie, ca restul reprezentantelor engleze, din cauza tragediei de pe Haysel.

Şansă uriaşă în sferturile de finală pentru Steaua

După ce în primele două tururi a avut parte de adversari la îndemână (Vejle şi Honved), Steaua a dat marea lovitură în sferturile de finală. Pe lista potenţialilor adversari se aflau Bayern Munchen, Anderlecht, Juventus, Barcelona, Aberdeen, IFK Goteborg şi Kuusysi Lahti.

ADVERTISEMENT

Destinul i-a adus Stelei cel mai slab adversar, pe Kuusysi Lahti, echipă care avea acelaşi coeficient UEFA cu al campioanei României. Cu toate acestea, echipa lui Emerich Jenei a marcat golul calificări abia în minutul 86 al meciului retur.

Abia în semifinale a venit primul test dificil pentru Steaua. Anderlecht a fost ultimul adversar înainte de finală, iar steliştii s-au distrat cu belgienii în returul de pe “Ghencea”, scor 3-0, şi şi-au luat revanşa pentru înfrângerea de la Bruxelles.

Trofeul din 1986 nu i-a îmbunătăţit coeficientul UEFA

Chiar dacă a obţinut o performanţă uriaşă, câştigarea Cupei Campionilor Europeni, Steaua nu şi-a îmbunătăţit prea mult coeficientul UEFA. După succesul de la Seviila, campionii României au adunat 1,555 puncte (un punct şi jumătate!!!) şi prindeau cu greu top 100 în Europa.

Sistemul de calcul al coeficientului UEFA era diferit în urmă cu 35 de ani. În sezonul 1985-1986, Steaua obţinuse 4 victorii, 3 remize şi 2 înfrângeri, adică 11 puncte (la victorie erau acordate 2 puncte), iar calificarea în finală i-a mai adus 3 puncte. Cum cele 14 puncte au fost împărţite la numărul de meciuri jucate (9), steliştii şi-au îmbunătăţit coeficientul UEFA cu 1,555 puncte.

  • 96 era locul ocupat de Steaua în clasamentul coeficienţilor UEFA după sezonul 1985-1986
ADVERTISEMENT