Florentin Petre a petrecut 12 ani la Dinamo ca fotbalist, perioadă în care a cucerit trei titluri de campion, cinci Cupe ale României și o Supercupă, însă fostul internațional are și un mare regret: că nu a evoluat în Champions League alături de formația „roș-albă”. Prezent la emisiunea FANATIK DINAMO, tehnicianul a vorbit despre acest aspect.
Dinamo a participat de 5 ori în preliminariile UEFA Champions League după introducerea sistemului cu grupe, însă nu a reușit niciodată să obțină calificarea în această fază. Florentin Petre, care a luat parte la 3 dintre aceste campanii de calificare, a dezvăluit că acesta este marele regret al carierei sale. „În general, mi-am îndeplinit toate obiectivele. Mi-am dorit întotdeauna să ajung un fotbalist bun, un fotbalist de care familia mea să fie mândră.
Am ajuns la Dinamo, am ajuns la națională, am făcut performanțe foarte frumoase. Singurul regret pe care îl am este că nu am reușit să joc în Champions League cu Dinamo. Meritam, aveam o echipă extraordinar de bună, dar când să ne calificăm și noi, am jucat cu Manchester United, greu. Cu băieții mari, foarte greu”, a declarat fostul internațional, care a vorbit în cadrul emisiunii și despre victoria obținută de Dinamo pe terenul lui CFR Cluj în actualul sezon din Superligă.
După titlul cucerit în 2000, Dinamo a întâlnit Polonia Varșovia în turul 2 preliminar al Champions League, însă a fost eliminată după două eșecuri, 3-4 la București și 1-3 în Polonia. Florentin Petre a fost titular în ambele jocuri: în prima manșă a părăsit terenul în minutul 71, fiind înlocuit de Cornel Dinu cu Claudiu Drăgan, iar în retur a fost integralist.
În 2002, Dinamo a pornit tot din turul 2 preliminar, unde a întâlnit-o pe Club Brugge, însă și de această dată a părăsit competiția, după două înfrângeri, 1-3 în Belgia și 0-1 acasă. Rezervă neutilizată în tur, Florentin Petre a intrat pe teren la pauză în manșa secundă, în locul lui Claudiu Niculescu.
Ultima participare a lui Florentin Petre în preliminariile Champions League cu Dinamo a fost în 2004. De această dată, „câinii” au trecut de turul 2, unde au eliminat-o pe Zilina după două succese cu 1-0, mijlocașul fiind integralist și căpitan în ambele manșe. Din nefericire, în turul 3, Dinamo a dat peste un colos al fotbalului european: Manchester United.
În meciul tur, disputat la București, „câinii” au deschis scorul prin Ionel Dănciulescu, dar au pierdut cu 1-2, iar pe Old Trafford trupa lui Sir Alex Ferguson s-a impus cu 3-0. Florentin Petre a fost titular și căpitan în ambele manșe: în tur a fost integralist, iar în returul din Anglia a părăsit terenul în minutul 67.