Fotbal intern

Marele regret al lui Mircea Lucescu! Cum putea meciul din 1985 cu Irlanda de Nord să schimbe Generaţia de Aur. Ce sfaturi i-a dat lui Mirel Rădoi

04.09.2020 | 17:37
Marele regret al lui Mircea Lucescu Cum putea meciul din 1985 cu Irlanda de Nord sa schimbe Generatia de Aur Ce sfaturi ia dat lui Mirel Radoi
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu nu va uita niciodată meciul cu Irlanda de Nord din preliminariile Campionatului Mondial din Mexic, disputat pe stadionul 23 August pe data 16 octombrie 1985, pe care l-a numit coșmarul carierei sale de antrenor și care putea fi un început de vis pentru Generația de Aur, care avea să-și arate adevărata valoarea abia doi ani mai târziu.

Echipa națională a ratat atunci startul unui parcurs de succes, care poate ar fi schimbat istoria echipei naționale, alături de Mircea Lucescu care a rămas cel mai tânăr antrenor pe care l-a avut vreodată România.

ADVERTISEMENT

Selecționerul Mirel Rădoi îi calcă pe urme lui Mircea Lucescu și este al doilea cel mai tânăr antrenor din istoria echipei naționale de fotbal a României. Dacă Mirel Rădoi a ajuns antrenorul tricolorilor la 39 de ani, Mircea Lucescu avea în 1981, atunci când a preluat România 37 de ani!

Mircea Lucescu a creat o echipă foarte tânără ceea ce încearcă și Mirel Rădoi

Il Luce a început construcția echipei pe care a calificat-o la EURO ’84, cu jucători foarte tineri, ceea ce încearcă și actualul selecționer Mirel Rădoi: ,,Dacă ne-am fi dus în Mexic, cred că și parcursul naționalei ar fi fost altfel. Era o echipă tânără, juca si Mateuț, avea 19 ani cred, Hagi avea 20 ani”, a declarat Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

Fostul antrenor al echipei naționale a explicat pentru PRO X cum a ajuns Gheorghe Hagi atunci să poarte banderola de căpitan: ,,Era important ca echipa să ajungă la Mondiale. L-am pus special pe Hagi căpitan la acel meci ca să fie comparat cu Maradona. Aveam și noi nevoie de un jucător mare”.

Naționala lui Mirel Rădoi este în plină reconstrucție, dar fostul fotbalist are încredere în elevii săi. Meciul cu Irlanda de Nord poate fi considerat un nou început pentru naționala României. Nu mai puțin de cinci jucători au șansa să debuteze în meciul cu nord-irlandezii. Este vorba despre Lazăr, Crețu, Buș, Iancu și Burcă.

ADVERTISEMENT

Dacă ne uităm la ultimul meci direct dintre cele două echipe, din 2014, doar patru jucători au mai fost convocați: Ciprian Tătărușanu, Vlad Chiricheș, Alexandru Maxim și Dragoș Grigore.

Sfaturile lui Mircea Lucescu pentru Mirel Rădoi

Antrenorul lui Dinamo Kiev are încredere în selecționerul Mirel Rădoi și crede că selecționerul poate reprezenta un nou început pentru naționala României: ,,E bine că jucăm Liga Națiunilor. Vom vedea meciurile. Nu prea are de unde alege. Jucătorii nu prea joacă în străinătate. Jucătorii trebuie să dea tot și e nevoie de o pregătire foarte serioasă a jocurilor”, a mai adăugat Lucescu.

ADVERTISEMENT

Deși diferența de valoare este mare față de jucătorii care au intrat pe teren în 1985, Mircea Lucescu îi încurajează pe fotbaliștii primei reprezentative și are un mesaj și pentru Mirel Rădoi: ,,Avem jucători talentați, cu o tehnică superioară. Îi doresc din tot sufletul succes lui Mirel Rădoi, mai ales că e tânăr”.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 5,10 este cota pentru ”peste 3,5 goluri marcate” la meciul România – Irlanda de Nord. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT