Manchester United vine la București pentru meciul cu FCSB, programat joi, 30 ianuarie, ora 22:00, în ultima etapă din grupa principală Europa League, hotărâtă să-și redreseze moralul afectat de parcursul din Premier League.
Abia instalat de două luni pe banca ”Diavolilor roșii”, antrenorul portughez Ruben Amorim (40 de ani) este deja sub o mare presiune. Pentru a-l aduce pe ”Old Trafford”, în locul lui Erik ten Hag, englezii i-au plătit lui Sporting Lisabona 11 milioane de euro clauza de reziliere a contractului și i-au oferit un contract până în iunie 2027, cu un salariu anual de 7,8 milioane de euro.
Jurnaliștii lusitani au dezvăluit că trecerea lui Ruben Amorim la Manchester United seamănă cu o afacere de familie, în care un rol important l-a avut și soția antrenorului, Maria Joao Diogo. Acesta a absolvit Ingineria Telecomunicațiilor, iar despre ea se spune că are relații puternice în lumea fotbalului.
Soția lui Ruben Amorim are o soră căsătorită cu un personaj foarte influent în fotbalul portughez și internațional. E vorba despre Antero Henrique (55 de ani), fost director sportiv la FC Porto și Paris Saint Germain, considerat arhitectul celor mai scumpe transferuri din istoria fotbalului: Neymar de la Barcelona la PSG pentru suma record de 222 de milioane de euro și Kylian Mbappe de la AS Monaco la PSG pentru aproximativ 180 de milioane de euro.
Antero Henrique este văzut drept unul dintre oamenii-cheie care au contribuit la mutarea lui Ruben Amorim în Anglia. În 2020, după plecarea de la PSG, cumnatul influent a fost luat în considerare pentru un rol de director sportiv la Manchester United. Funcție ce a fost desființată mult timp de Alex Ferguson, care s-a ocupat de tot.
Antero a făcut lucrarea în colaborare cu Hugo Viana, directorul sportiv de la Sporting Lisabona, care urmează să se mute la Manchester City. Ruben Amorim este prieten foarte bun cu Hugo Viana, iar soțiile lor sunt partenere de afaceri într-o firma de design interior, denumită ”Dois Tons”. În prezent, Antero Henrique, cumnatul lui Ruben Amorim, este directorul sportiv al Ligii din Qatar.
Numele influentului Antero Henrique a mai fost pomenit în presa portugheză și în 2020, după trecerea lui Ruben Amorim de la Braga la Sporting Lisabona, când gruparea de pe Alvalade a plătit 10 milioane de euro clauza de reziliere a antrenorului. S-a scris despre comisioane de jumătate de milion de euro.
Potrivit publicației Expresso, firma DHZ Consulting, controlată de Antero Henrique, ar fi emis o factură de 500.000 de euro, plus TVA (ajungând la un total de 615.000 de euro), pentru ”prestarea de servicii de consultanță și asistență în vederea transferului antrenorului de fotbal Ruben Amorim de la Sporting Braga la Sporting Clube de Portugal”.
Ruben Amorim a răspuns relaxat acuzațiilor: ”În ceea ce privește relația mea de familie, ca să fie totul clar, am vorbit cu el și săptămâna asta, doar ca să ne asigurăm că mai câștigăm un meci și să rămânem liniștiți. Sunt lucruri normale în fotbal”.
Conform sursei citate, hackerul Rui Pinto a denunțat în 2021 un presupus comision primit de Antero Henrique. ”Fără a pune la îndoială meritul și fotbalul bun practicat de Sporting, și fără a fi interpretat greșit, există un domn influent și bine informat despre culisele obscure ale fotbalului portughez, care este deosebit de interesat și implicat în succesul sportiv al lui Sporting și în insuccesul lui FC Porto, pentru ca, în era post-Pinto da Costa, să ia puterea, prezentându-se ca un salvator al patriei alb-albastre.
Este unul dintre beneficiarii comisioanelor din transferul lui Ruben Amorim la Alvalade. Vorbesc, evident, despre Antero Henrique”, a scris pe Twitter autorul blogului Football Leaks, care a fost judecat pentru 90 de infracțiuni și condamnat în septembrie 2023 la patru ani de închisoare cu suspendare.
Ruben Amorim este căsătorit cu Maria Joao Diogo din 2013. Ei au doi băieți, Miguel și Manuel. Antrenorul lui Manchester United are un mare regret, faptul că a renunțat la școală la vârsta de 17 ani, înainte de a-și termina examenele finale la liceu. Iar soția lui îi amintește mereu acest lucru, în glumă.
”Am avut o înțelegere cu mama”, a explicat Amorim. ”I-am spus că voi rămâne la școală până când voi semna un contract de fotbalist profesionist. Când am semnat la 17 ani, am părăsit școala.
Acum, regret foarte mult. Dacă mi-aș fi susținut examenele, aș fi putut să termin al 12-lea an și chiar să merg la o facultate de top. Soția mea este inginer electrotehnic și îmi amintește de asta în fiecare zi”, a povestit tehnicianul lusitan.
Ruben Amorim a debutat la 18 ani în prima ligă portugheză, ca mijlocaș la Belenenses. A mai jucat la Benfica, echipă cu care a câștigat de trei ori campionatul, la Braga, în Qatar, la Al-Wakrah SC. Amorim și-a încheiat cariera de fotbalist în 2017 la echipa secundă a Benficăi. El are 14 selecții la naționala Portugaliei, participând la două Campionate Mondiale 2010 și 2014.
Apropiații îl descriu pe Ruben Amorim ca pe un tip charismatic și inteligent. El și-a început cariera de antrenor în 2018, la 33 de ani, la echipa clubului Casa Pia, o echipă modestă din Liga a 3-a portugheză. Rezultatele obținute acolo au atras repede atenția asupra lui.
A avut însă o mare problemă, pentru că nu deținea licență. Federația Portugheză de Fotbal l-a suspendat un an pentru că a dat indicații jucătorilor în timpul meciurilor nefiind autorizat, iar clubul a fost penalizat cu șase puncte, decizii care l-au determinat pe Ruben Amorim să demisioneze.
La opt luni după ce a părăsit Casa Pia, Ruben Amorim a lucrat o scurtă perioadă la clubul Centro Social e Desportivo de Câmara de Lobos din Madeira, apoi în septembrie 2019 a fost cooptat ca antrenor al echipei Braga B. De aici încolo cariera lui Amorim a urcat fulminant.
Pe 23 decembrie 2019, Ruben a fost instalat pe banca primei echipe a lui Sporting Braga, semnând un contract de doi ani și jumătate. Asociația Națională a Antrenorilor de Fotbal (ANTF) a criticat dur decizia într-un comunicat, considerând că este ”o rușine” ca Ruben Amorim să fie succesorul lui Sa Pinto la comanda tehnică a echipei Sporting Braga, referindu-se la această alegere drept un ”episod trist” care ”discreditează imaginea fotbalului portughez”.
Ruben Amorin și-a văzut de treabă. Neînvins 11 meciuri în campionat, 10 victorii și un egal, câștigător al Cupei Ligii Portugaliei și calificat în optimile Europa League, el a fost ”cumpărat” după doar patru luni de Sporting Lisabona cu 10 milioane de euro de la Braga.
Ruben Amorim a intrat repede în inimile fanilor reușind să conducă echipa spre primul titlu de campioană după o pauză de 19 ani, de la titlul cucerit de Sporting Lisabona sub comanda lui Loți Boloni. În patru ani pe Alvalade, Ruben Amorim a câștigat în total cinci trofee: de două ori campionatul, Supercupa Portugaliei și Cupa Ligii în două rânduri.