Sport

Marele secret al lui Bodo/Glimt, dezvăluit după meciul cu Inter. Cum a reușit un soldat să-i transforme pe norvegieni

Bodo/Glimt a produs surpriza și a eliminat-o pe Inter din play-off-ul Champions League, după o dublă victorie, 3-1 acasă și 2-1 în deplasare, iar acum secretul trupei nordice a fost dezvăluit.
25.02.2026 | 20:00
Marele secret al lui BodoGlimt dezvaluit dupa meciul cu Inter Cum a reusit un soldat sai transforme pe norvegieni
Cum a reușit Bodo/Glimt să facă surpriza în Champions League
ADVERTISEMENT

Inter, formație antrenată de Cristi Chivu, nu a reușit să întoarcă dezavantajul din prima manșă și a pierdut calificarea în optimile Champions League, în detrimentul celor de la Bodo/Glimt. Formația din Norvegia a mers pe Giuseppe Meazza și a obținut o nouă victorie, dovedind că merită să meargă mai departe și că nu este o surpriză parcursul foarte bun.

Cum a reușit Bodo/Glimt să scape de marea problemă pe care antrenorul a identificat-o. Secretul victoriei cu Inter a fost dezvăluit

Se pare că unul dintre secretele formației Bodo/Glimt a fost dezvăluit în presă și este un detaliu care nu se mai regăsește la nicio echipă din Europa. Trupa condusă de Kjetil Knutsen are parte de un psiholog care, în trecut, a fost soldat. Acesta a reușit să le inspire fotbaliștilor mentalitatea că nimic nu este imposibil, orice echipă din lume poate fi învinsă, iar jucătorii chiar simt acest lucru și se vede din modul în care se exprimă pe teren. Nu au trac, nu sunt intimidați, indiferent dacă adversarul are un nume sonor sau o cotă mai bună.

ADVERTISEMENT

Decizia luată de a apela la acest psiholog a venit chiar din partea lui Kjetil Knutsen, care cunoștea cu persoana respectivă, și astfel a dorit să pună capăt unei probeme ce era deja prezentă foarte des pentru gruparea sa: cât de mult erau afectați jucătorii de presiunea pusă. Aceștia aveau de multe ori meciuri importante în care nu jucau la nivelul așteptat și acest lucru s-a schimbat radical de la venirea noului psiholog.

Knutsen a recunoscut: Jurgen Klopp l-a inspirat în munca de la Bodo/Glimt

Tehnicianul norvegian de la Bodo/Glimt a recunoscut că stilul echipei sale este inspirat de ceea ce făcea Klopp la Liverpool.

„Este un drum pe care am ales să mergem și este vorba despre multe lucruri. Este o identitate clară. Necesită antrenamente dure, să lucrezi pe teren într-un mod funcțional și la intensitate ridicată cât mai des posibil. De asemenea, ritmul meciului va fi întotdeauna decisiv în acest sens. Este inspirat de mulți, inclusiv de Klopp și Liverpool, pe care încercăm să îi imităm în multe privințe.

ADVERTISEMENT

Dacă noi putem face asta, atunci oricine poate. Sunt atât de mândru, suntem o echipă dintr-un oraș mic. Sper cu adevărat că am arătat că, dacă noi putem reuși, atunci oricine poate reuși. Pentru mine, acesta este cel mai frumos lucru din toată povestea”, a spus Knutsen.

ADVERTISEMENT