Life

Margareta Pâslaru împlinește 79 de ani. Cine a fost bărbatul pe care l-a iubit întreaga viață

Margareta Pâslaru, una dintre cele mai apreciate artiste din România, împlinește 79 de ani. Cine a fost bărbatul pe care îndrăgita cântăreață l-a iubit întreaga viață?
09.07.2022 | 07:25
Margareta Paslaru implineste 79 de ani Cine a fost barbatul pe care la iubit intreaga viata
Margareta Pâslaru împlinește 79 de ani. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
ADVERTISEMENT

Margareta Pâslaru împlinește vârsta de 79 de ani pe 9 iulie 2022. Îndrăgita solistă a avut o poveste de dragoste pe care a ținut-o departe de ochii lumii.

Margerata Pâslaru și cariera plină de succese

Născută la 9 iulie 1943, Margareta Pâslaru este o cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio.

ADVERTISEMENT

A debutat în muzica ușoară în 1958, la Casa de Cultură Grivița Roșie, acompaniată de Paul Ghentzer. Ileana Pop este cea care a descoperit-o pe artistă.

Pasiunea pentru muzică o are din copilărie, iar la 8 ani a început să studieze pianul. A obținut premiul I la Festivalul Artiștilor Amatori.

ADVERTISEMENT

A studiat și balet la clasa Floria Capsali, dar și pictură, cursul de perfecționare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă – CSCA (Ministerul Culturii), clasa Camelia Dăscălescu, studentă la Facultatea de Drept. Din 1963 a început să joace și în piese de teatru, iar mai târziu a apărut în primul său film, “Tunelul” (1966).

A fost auzită de George Grigoriu, a care a compus, special pentru ea, “Chemarea mării”, primul ei mare șlagăr, fiind și discul de debut. Discul a bătut toate recordurile de vânzare din anii ’60 (26.000 de exemplare).

ADVERTISEMENT

A emigrat în SUA în 1983, alături de soțul ei și de fiica lor, și s-a bucurat și acolo de succes în plan profesional. În 2002 i-a fost acordat premiul “Women of Excellence”.

A început să vină tot mai des în țară de la începutul anilor ’90, lansând mai multe CD-uri și DVD-uri în scopuri caritabile. Din 2006, de la moartea soțului ei, a început să stea mai mult în țara natală.

ADVERTISEMENT

A lansat numeroase șlagăre de-a lungul carierei, fiind numită “Un mit al muzicii ușoare românești” de către George Grigoriu.

Margareta Pâslaru a scris și o care, “Eu ți timpul”, care a fost publicată în 2012.

Cine a fost marea iubire a vieții artistei

Cântăreața a fost căsătorită cu Gheorghe Sencovici timp de 38 de ani, până la decesul sportivului, în 2006. Acesta s-a stins din viață la vârsta de la 61 de ani.

Relația dintre Margareta Pâslaru și soțul său a fost una destul de discretă, ascunsă de ochii publicului.

De altfel, oamenii au aflat despre povestea lor de dragoste destul de târziu, în perioada în care cei doi au emigrat în SUA. S-au căsătorit în anul 1968 și au împreună o fiică, Ana-Maria Sencovici.

Au plecat din România în timpul comunismului, iar discurile îndrăgitei artiste au fost retrase din magazine, iar melodiile sale nu mai erau auzite nicăieri.

Cât de bine arată Margareta Pâslaru, chiar și la 79 de ani

La 79 de ani, Margareta Pâslaru și-a păstrat trăsăturile din tinerețe și continuă să surprindă cu aparițiile sale publice.

În toamna anului trecut, artista a avut o apariție spectaculoasă la Gala UCIN, unde s-au sărbătorit 50 de ani de când este celebrat evenimentul Uniunii Cineaștilor din România.

Solista a purtat atunci o ținută retro, formată dintr-un palton negru, asortat cu o pereche de mănuși cu dantelă.

Peste pardesiu a pus un guler brodat, care s-a potrivit de minune cu restul ținutei. Artista a purtat o mască personalizată cu inițiala “M” și cu o margaretă.

Margareta Pâslaru
Margareta Pâslaru la Gala UCIN, în septembrie 2021. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT
Tags: