Life

Margherita de la Clejani, victima unei tentative de omor. Vedeta a fost înjunghiată în plină stradă! Atacatorul e căutat de polițiști

Margherita de la Clejani a trecut prin momente cumplite, după ce a fost victima unei tentative de omor. Un bărbat care se afla pe trotinetă, pe o stradă din Sectorul 1, a încercat să o înjunghie pe ea și pe o altă femeie
18.08.2022 | 13:45
Margherita de la Clejani victima unei tentative de omor Vedeta a fost injunghiata in plina strada Atacatorul e cautat de politisti
Margherita de la Clejani a fost victima unei tentative de omor / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Margherita de la Clejani a trecut, în seara zilei de 17 august 2022, prin momente cumplite. În timp ce se plimba pe stradă, cântăreața a fost victima unei tentative de omor. Culmea, ea nu este singura victimă a atacatorului. Un bărbat care se afla pe o trotinetă electrică a încercat să mai înjunghie o altă femeie, în aceeași zi.

Margherita de la Clejani, înjunghiată în plină stradă. Fata Clejanilor, una dintre femeile atacate în Bucureşti de bărbatul pe trotinetă

În seara zilei de 17 august 2022, Margherita de la Clejani, pe numele ei adevărat Manole Miryam Margareta, a fost victima unui agresiuni. În timp ce se plimba pe stradă, în București, vedeta a fost atacată de un bărbat care se deplasa cu o trotinetă electrică.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor obținute în exclusivitate de FANATIK, Margherita de la Clejani a fost înjunghiată de un bărbat care mergea pe trotinetă. Respectivul a atacat-o pe fata Clejanilor cu un cuțit pe care i l-a înfipt în zona pieptului.

Din fericire, Margherita de la Clejani a fost dusă imediat la spital, la urgențe. După ce a fost consultată de medicii de la Spitalul Universitar din Capitală, Margherita de la Clejani a putut răsufla ușurată, rănile care i-au fost provocate fiind unele ușoare, fizic.

ADVERTISEMENT

Înjunghiată cu o lamă de bisturiu, vedeta nu a fost în pericol să își piardă viața și, mai mult chiar, implanturile cu silicon ale Margheritei de la Clejani nu au fost afectate de atacul bărbatului. Mai mult, ea a refuzat să rămână internată în spital, convinsă că rana care i-a fost provocată poate să se vindece și acasă.

Manole Miryam Margareta, adică Margherita de la Clejani, a refuzat să vorbească cu reporterii FANATIK pe tema incidentului căruia i-a căzut victimă. Din informațiile noastre, în acest moment, Poliția îl caută pe agresor.

ADVERTISEMENT

Margherita de la Clejani nu e singura victimă a atacatorului de pe trotinetă

Conform informațiilor obținute de FANATIK, Margherita de la Clejani nu este singura victimă a atacatorului de pe trotinetă. Mai exact, el a încercat să înjunghie și o a doua femeie, în același stil, la câteva ore distanță.

Din fericire, și cea de-a doua femeie înjunghiată nu a avut de suferit decât trauma psihică, rănile care i-au fost provocate nefiind de natură să îi pună viața în pericol.

ADVERTISEMENT

”La 17 august, în jurul orei 21:25, polițiștii DGPM București – Secția 1 au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără, ar fi fost zgâriată cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 1.

ADVERTISEMENT

De asemenea, după aproximativ 10 minute, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați de o altă femeie, despre faptul că a fost lovită cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 3”, se arată în comunicatul Poliției.

Margherita de la Clejani, șir nesfârșit de probleme

Margherita de la Clejani trece printr-o perioadă cât se poate de dificilă, vedeta fiind, pe lângă victima unei tentative de omor, și subiectul unor procese penale care nu s-au încheiat în favoarea ei. Astfel, ea a fost condamnată, definitiv, de magistrații Curții de Apel București într-un dosar în care a fost acuzată că ar fi condus sub influența drogurilor.

”Condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa de 40.000 de lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 alin.2 C.p.. (fapta din 23.05.2020)”, este o parte a deciziei judecătorilor de la Curtea de Apel București.

De asemenea, Margherita de la Clejani nu mai are voie să conducă timp de trei ani și trebuie să plătească amenda uriașă, în cuda faptului că firmele pe care le deține nu prea aduc profit, iar pierderile sale, pe anul fiscal 2021, sunt jumătate din suma pe care trebuie să o achite.