Interviu cu Maria Buză: “Problemele mele financiare au fost inventate!” Dezvăluiri despre avere, carieră și viața de familie

Maria Buză (52 ani) este o actriță carismatică și spontană. Succesul ei a venit treptat și a muncit din greu pentru a-și dobândi statutul. În exclusivitate pentru FANATIK, cântăreața și actrița vorbește despre viața ei personală, dar și despre cariera care a cunoscut, de-a lungul anilor, suișuri și coborâșuri. Rolurile pe care le joacă pe scenă se reflectă în personalitatea sa și, din dorința de a nu da greș niciodată, actrița se luptă din răsputeri să-și învingă emoțiile și temerile.

“Publicul nu știe cât de frică îmi este mie în culise, înainte să intru în scenă”

Maria Buză îmbină ușor viața personală cu cea profesională, ajutând-o mult faptul că deseori este pe scenă alături de soțul ei, cu care cântă muzică de petrecere. Deși îl descrie ca fiind un bărbat exigent, actrița mărturisește că a învățat să asculte nevoile partenerului de viață.

Despre relația cu fiul ei, Maria Buză spune că este specială și așa a fost din totdeauna. Înțelept și matur, băiatul actriței a demonstrat mereu că se poate descurca în orice situație, chiar și în perioada pandemiei, când mama lui aproape a clacat psihic, din cauza veniturilor reduse.

Maria Buză ne-a vorbit și despre problemele cu banii pe care le-a avut, dar și despre perioada în care era considerată cea mai bogată actriță.

Digi24.ro

Oamenii sunt uluiți când află ce vârstă are acest bărbat. Cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire și cât îl costă pe an

“Bine ai venit la noi acasă, la noi la teatru! Întotdeauna actorul la teatru se consideră poate mai acasă decât la el în apartament, pentru că așa vrem să ne simțim în locul în care muncim, în locul în care lucrăm.” ne-a întâmpinat Maria Buză.

Ai spectacol în seara aceasta! Ce rol joci? 

– În seara aceasta jucăm un spectacol foarte, foarte frumos, „Boeing Boeing” se numește, de Marc Camoletti, în regia lui Puiu Șerban. Este un spectacol ce anul acesta împlinește fix zece ani. Zece ani de la premieră și ne bucură enorm de mult faptul că și astăzi, după zece ani, sălile sunt pline și publicul e doritor de a viziona acest spectacol. Mulți dintre ei cred că l-au văzut de mult mai multe ori, ca pe un șlagăr, adică simți nevoia la o perioadă de… să vii să vezi spectacolul „Boeing Boeing”, ca o terapie.

Și rolul tău? 

– Rolul meu… Dar ești insistentă văd… Rolul meu, Bertha, rolul Berthei este un rol destul de important, un rol cheie în acest spectacol prin faptul că, în casa în care se întâmplă acțiunea, ea știe tot demersul, știe întregul program și mai mult decât atât, nu este o simplă menajeră, ea este o confidentă, parte din toate acțiunile și aventurile stăpânului ei.

Sunt roluri pe care le-ai jucat și nu ți-au plăcut? 

– Nu cred… Faptul că nu-mi aduc aminte, n-aș putea spune că a fost vreun rol… Nici nu au fost foarte multe. (…) Sunt două feluri de abordare a personajului, te duci tu către personaj sau aduci personajul la tine, la caracterul tău, la tipologia ta, la mimica ta, la gesturile tale. Se spune că e mult mai ușor să faci acest lucru, să aduci personajul la tine, la datele tale, să te folosești de ceea ce ești tu și doar modul de gândire să ți-l schimbe, dar provocarea cu adevărat pentru un actor este aceea de a te duce tu către personaj, să-l studiezi prin modul de gândire ce fel de expresii poate avea, ce anume din datele personale ale personajului îți poate crea ție o atitudine. E foarte interesant mai degrabă acest mod de a lucra un rol, un personaj, un spectacol.

Digisport.ro

Mai dur nu se putea! A venit ”nota de plată”, după gestul golănesc fără precedent făcut de un luptător către fata din ring

După atâția ani de carieră, mai există ceva ce ai ascuns?! Publicul știe tot despre tine sau nu?

– Publicul cred că nu știe cât de frică îmi este mie în culise, înainte să intru în scenă.

Încă mai ai emoții? 

– Se spune că un actor în clipa în care nu mai simte nicio emoție atunci când urcă pe scenă e clar că s-a întâmplat ceva și că undeva ăla este sfârșitul sau ar trebui să reseteze cumva niște lucruri în viața lui, în mintea lui, în sufletul lui. Nu există actor să nu aibă emoție în seara când are spectacol. Nu există, pentru că este de fiecare dată practic un nou început… E un început! Intri în povestea aia de fiecare dată ca și prima dată. Și cred că de aici această emoție întotdeauna în inima unui actor. În momentul în care, așa cum spuneam, emoția nu te mai încearcă e destul de greu și Laurence Olivier spunea lucrul ăsta, dacă emoția nu o mai simți și nu te mai temi și nu mai ai trac, e clar că se întâmplă ceva.

Deci, asta nu știe publicul, ce emoții mari am și așa cum spuneam despre toți actorii este vorba, numai că unii o spun, unii nu o spun, dar eu o spun și între prieteni așa când povestim lucrurile astea, prieteni care nu sunt colegi, nu sunt din breaslă, nu pot să înțeleagă ceea ce spun… cum adică să mai ai emoții?!

Când spui Maria Buză, toată lumea se gândește la o persoană carismatică, la o actriță minunată, spontană. (…) Dar în copilărie, cum ai fost? Cum ți-ai descoperit talentul și vocația? 

– Știi că de obicei în grupuri e unul mai haios, unul mai glumeț, unul care întreține atmosfera și fără de care petrecerea, întâlnirea nu e una reușită. E asta se întâmpla cu mine în copilărie. Dacă se întâmpla ca la una din petreceri, la bairamuri cum erau la noi sau la o zi onomastică, aniversară, nu puteam ajunge, era o tristețe… Pentru că îmi plăcea foarte mult să dansez, îmi plăcea să înveselesc, mai o glumă, mai imitând pe cineva. Eu eram una dintre persoanele foarte plăcute.

Ai fost o adolescentă rebelă? 

– Nu știu dacă rebelă, cât foarte independentă. Din clasa a noua până într-a douăsprezecea, imediat după orele de școală mergeam la dansurile populare, la niște repetiții în cadrul unui ansamblu, Ansamblul Doina Bucureștiului. Și îmi plăcea atât de mult lucrul ăsta, îmi plăcea mult de tot să dansez și îmi plac și acum foarte mult dansurile populare, muzica populară. Acolo am luat prima oară contact cu scena în pas de dans, cu muzica, am învățat prin dansurile și obiceiurile ilustrate în dans, despre tradițiile noastre frumoase, am mers în foarte multe turnee prin țară și atunci am descoperit și alți oameni, în alte regiuni ale țării și am făcut o colaborare și ne cunoșteam… Fiind bucureșteni, pentru noi a merge într-un oraș unde doar dansurile oltenești, să spunem, și tradițiile din zonă, astea se făceau în ansamblurile și în locurile respective, era un câștig și o experiență extraordinară pentru noi acest schimb de experiență. Noi fiind un ansamblu de dansatori amatori, de fiecare dată mergeam și întâlneam profesioniști și atunci într-adevăr era o mare bucurie pentru noi să cunoaștem, să descoperim că de fapt performanța dansurilor și a ceea ce făceam noi se ridica la nivelul unor profesioniști.

Menirea Mariei Buză a fost descoperită încă din copilărie

– Revin la ceea ce făceam eu imediat după ce îmi terminam orele de școală, la Ansamblul Doina Bucureștiului unde atât de multe lucruri am învățat și ne-am format noi toți cei care eram acolo, eram niște copii atât de dornici de aventură, de bucurie, de mișcare, de munca în colectiv, încât timpul petrecut acolo nu știai când se scurgea, era foarte, foarte frumos.

Au trecut anii frumos! Mi-aș fi dorit foarte mult ca și în zilele noastre aceste activități extrașcolare să existe și copiii să-și petreacă timpul și să și-l câștige într-un mod atât de frumos, prin dansuri, sport, tot feluri de activități care să îi formeze ca oameni și să descopere anumite aptitudini, talente, că până la urmă lucrurile așa și stau… În timpul școlii, disciplinele și tot ce înveți la școală, materii și alte cele, sunt lucruri pe care tu ca și elev începi să le eviți sau să înveți cât să treci, să iei o notă bună și să promovezi la materia respectivă, dar prin astfel de activități descoperi ceea ce doar așa o poți face. (…)

Așa ți-ai descoperit vocația și așa ți-ai ales și meseria?! Așa ți-ai dorit să mergi mai departe în viața ta?! 

– Un lucru era clar, că menirea mea era să fiu pe scenă! Nu aveam cum să-mi dau seama ce anume se va întâmpla în viitorul meu și cât de mult toate lucrurile astea se vor concretiza într-o meserie și într-o profesie, dar atunci când soarta și menirea este să fii într-un loc anume, fie mai devreme, fie mai târziu, aia ți se va întâmpla.

La fel de carismatică ești și în viața personală? 

– Poate mai carismatică pentru că sunt mult mai relaxată atunci când nu sunt pe scenă, când sunt așa cu niște prieteni și încercăm să ne petrecem timpul frumos. Pe scenă ai un rol de făcut, nu poți așa de capul tău să te distrezi, trebuie să ții cont de anumite lucruri și de munca în colectiv. Asta este foarte frumos la teatru, că te întâlnești cu colegii, că intri în lumea spectacolului în seara respectivă și te bucuri din nou de minunea asta care înseamnă teatru. Nu poți să descrii în cuvinte ce miracol, ce minune se întâmplă, cine vine lângă tine și cum construiești tu acea stare din spectacol pentru că, pur și simplu, mintea ta și toate gândurile tale sunt într-o altă poveste. Este foarte, foarte frumos! Dacă ai o durere de măsea, dacă ai o durere fizică, o necesitate fizică, în momentul în care intri în scenă toate lucrurile astea dispar. Vă dați seama că totul, de fapt, în lumea noastră, în jurul nostru, în organismul nostru este condus de gândurile noastre. (…)

“Sunt un artist care depinde foarte mult de atmosfera sălii, de atmosfera din echipă”

Cum îmbini viața personală cu cea profesională? 

– Nu este foarte complicat având în vedere că soțul meu este violonist, cântăm împreună. Unii spun că este mult mai bine ca fiecare să aibă domeniu diferit de activitate, dar cred că e bine și într-o situație, și într-alta. Faptul că ești tot timpul cu soțul tău… e nu chiar tot timpul, că la teatru nu suntem împreună… Câștigi admirația publicului lângă soțul tău și el lângă soția lui, nu poate fi decât un lucru frumos.

Cum este relația voastră, având în vedere că, într-adevăr, sunteți împreună și pe scenă, și acasă?

– Eu sunt o persoană și un artist care depinde foarte mult de atmosfera sălii, de atmosfera din echipa noastră. Dacă acest lucru nu este armonios, pe mine mă dezechilibrează și cu greu a învățat el lucrul ăsta. Pentru că lucrurile în ceea ce-l privesc pe el stau altfel. El fiind un violonist și un om foarte sigur pe meseria lui, pe ceea ce are el de făcut acolo când ia vioara în mână și cântă, față de mine, pentru că așa cum spuneam eu nu am făcut muzică, am învățat în toți acești ani ce înseamnă să cânți corect, să intonezi corect, să păstrezi măsura, să înveți anumite stiluri de muzică, dar întotdeauna cu sufletul la gură, pentru că nu am avut repetiții înainte. Sunt cântece pe care eu le-am învățat acasă și le-am cântat pe scenă în fața publicului în primă audiție, fără ca ei să știe lucrul ăsta și atunci eu a trebuit să par un artist care a cântat acest cântec de mii de ori. Ceea ce fac oricum și cu rolurile pe scenă.

Nu trebuie nimeni să vadă teama ta de a urca pe scenă, nu trebuie să vadă nimeni teama ta de acel cântec, așa cum spuneam mai devreme, că e pentru prima dată când îl cânți. Pentru că această frică, această teamă, această grijă a ta o transmiți publicului fără să vrei și atunci publicul nici el nu știe de fapt ce i se întâmplă și ce nu-i place la tine. Eu fiind o persoană care transmit foarte multă energie și transmit starea mea din momentele alea, știind că în această stare pot să le transmit și teama mea de acel moment, capăt așa o siguranță în momentul în care încep acea piesă. Toate temerile mele sunt până în clipa în care încep să cânt. (…)

Soțul exigent al Mariei Buză o aduce cu picioarele pe pământ

Am dedus că soțul tău, pe scenă și în viața profesională, este mai exigent și de aceea și tu vrei să te ridici la standardele cele mai înalte și atunci când cânți… Dar în viața personală este la fel? 

– Da și în viața personală, numai că acolo, el fiind un om destul de pragmatic și atunci când își pune ceva în gând trebuie să se ducă la bun sfârșit acel plan și acel proiect, de multe ori nu realizează că nu este chiar foarte bine acel lucru și poate ar trebui să ne mai gândim când hotărăște el ceva, dacă este bine sau nu. Asta este problema noastră, că ulterior își dă seama că a greșit și că, dacă m-ar fi ascultat și ar fi ținut cont și de ceea ce am încercat eu să-i spun, poate că ar fi fost mult mai bine decât așa cum a văzut-o el inițial. (…)

Este foarte, foarte încăpățânat! Dar am învățat în atât de mulți ani împreună cum să ținem cont de dorințele fiecăruia și să ne dăm seama că până la urmă intențiile sunt de a face lucruri bune. Și asta e, mai greșim, nu mai greșim, mergem înainte.

De ce s-a mutat Maria Buză în afara Bucureștiului: “Locul ăla este ca o fortăreață. Nimic nu ți se poate întâmpla”

V-ați mutat într-o altă casă și v-ați mutat în afara Bucureștiului… Cum a fost această schimbare? 

– Nu ne-am mutat definitiv! Ne place foarte mult să stăm acolo mai mult decât stăm în București. Dar putem spune, atât timp cât ne petrecem mai mult timp acolo decât în București…

În București venim doar atunci când avem evenimente, și spectacol, și alte lucruri de rezolvat. Dar locul ăla este ca o fortăreață, ca un loc în care ai sentimentul că, dacă ai intrat pe poarta aia, ai intrat într-o altă lume unde nimic nu ți se poate întâmpla și nimeni nu te poate atinge, nimeni nu-ți poate face vreun rău. Și atunci e firesc să termini un spectacol acum la București și să fugi acolo la țară. (…)

Cum este relația cu fiul tău? Ești o mamă posesivă? 

– Nu sunt o mamă posesivă! Poate că ar fi trebuit să fiu, am fost destul de degajată și foarte relaxată. Din momentul în care mi-am dat seama că este un copil care se poate descurca singur și că are un soi de independență pe care bineînțeles că eu i-am indus-o și mi-am dorit din suflet așa să crească… n-am mai avut nici griji, nici probleme.

Avea, de exemplu, patru ani și în nopțile în care noi trebuia să plecăm de acasă, aveam evenimente private, aduceam o doamnă să stea cu el, ceea ce-l deranja foarte tare. Sau dacă nu putea doamna respectivă să vină să stea cu el la noi acasă, trebuia să-l ducem noi la o anumită persoană. Ceva nu-i convenea lui deloc… în casa lui că trebuie să stea cu un om străin sau că trebuie să plece într-o altă casă străină și a decis să ne spună la patru ani că bine ar fi să-l lăsăm singur și să nu ne facem probleme că el se uită la televizor, își face singur lapte cu cereale și n-avem de ce să ne fie frică… La șapte ani, în clasa întâi, o lună, două, mergeam eu să-l iau de la școală, după care îmi spune, dar ce eu nu sunt în stare să tranversez o stradă?! (…)

Era foarte înțelept când era mic! Când era mic avea o înțelepciune foarte interesantă pentru un copil atât de mic. Mi-am dat seama că dacă el vrea să fie mare deja de la patru ani, de la șapte ani, să-l las să fie mare. Și este mare, acum la 20 de ani zici că e un bătrânel așa, ani grei în spate de muncă, de experiență, de viață. E simpatic, e un copil bun!

Maria Buză, despre fiul ei: “Este destul de echilibrat. A găsit puterea psihică să nu cedeze în pandemie”

Te pregătești să devii soacră? 

– Eu sunt pregătită de când s-a născut el, dar nu. Este hotărât să-și rezolve alte lucruri în viața lui înainte de a-și întemeia o familie. Este destul de echilibrat și mă bucur enorm, enorm că a trecut cu bine peste această perioadă de doi ani. La 18 ani, fix când el avea să dea examen de bacalaureat a venit nebunia asta pe capul nostru și era foarte dezorientat. Dar a găsit puterea psihică să înțeleagă această situație mondială și tot ceea ce s-a petrecut și ne-a copleșit pe toți, și să nu clacheze, să nu cedeze. Ceea ce mie mi-a fost foarte greu, recunosc, am mai spus-o într-un interviu, într-o discuție, nu mă regăseam, nu știam încotro să o apuc. Foarte ciudat m-am simțit! Mi-am mai revenit așa un picuț… Și de-asta îți spun că eu având stările astea peste care cu greu simțeam că pot să trec, în fața lui disimulam toate aceste gânduri. (…)

Pandemia te-a afectat și pe plan financiar? 

– Da, foarte mult!

Cum ai trecut peste acest obstacol? 

– Au fost tot feluri de schimbări, transformări… ai mai vândut ceva, ai mai renunțat la multe alte lucruri. Ai încercat să te chivernisești într-un fel anume, exact cum spuneam, modul de viață s-a schimbat. Toate prioritățile au devenit clar liniștea psihică a familiei și asta nu puteai face decât în mediul familial. Să fii tot timpul acolo conectat cu gândurile în grija pentru celălalt. Când simțeai că unul nu mai are forță, încercam să ne sprijinim așa unii pe alții.

Foarte greu, dar asta spun, că întotdeauna atunci când simțeam că nu mai putem, Doamne ce o să fie, ce o să se aleagă de noi și de viața noastră, ceva se întâmpla bun, frumos și ne căpătam bucurie, speranță. Și timpul a trecut și iată-ne, acum, pe amândouă povestind așa cum spuneam despre ceva ce simțim că este pe final și se reorganizează viețile noastre, se repun într-un soi de cale normală și să ne vedem de viețile noastre în continuare.

Adevărul despre problemele financiare ale Mariei Buză

Cum este viața ta profesională acum? 

– Mai bună ca niciodată! Lucrez foarte mult, am foarte multe spectacole, turnee. S-au reluat spectacolele și concertele, aici, la Teatrul Elisabeta și jos la Restaurantul Elisabeta. De curând am avut un concert „Maria Buză și Taraful George Pătrașcu” și am încântat așa cu atât de multă însuflețire cântecele noastre, atât de frumoase și publicul dornic de muzică, de seri în oraș. (…)

Ce nu-ți place la showbiz-ul din România? 

– Showbiz-ul din România este ca o bandă rulantă! Încontinuu apar, dispar, apar, dispar tot felul de figuri mai puțin sau mai mult potrivite pentru notorietatea pe care și-o doresc, popularitatea pe care o vor… Dar timpul este cel mai bun lucru în absolut orice! Dacă reziști în timp și lumea te dorește, e clar că acolo îți este locul. Dacă nu, mergi mai departe, trece și numele tău mai departe și asta este. Timpul îți certifică, de fapt, talentul și locul tău în showbiz.

“Poate că astăzi nu am un leu în buzunar, dar nu vreau să știi tu că nu am acel leu”

S-a scris ceva în presă ce te-a deranjat foarte mult, la un moment dat în cariera ta? 

– Da! De exemplu, într-o vară eu am avut niște activități pe litoralul românesc, afaceri, și numai eu știu cum reușeam să plătesc și chiria, și salarii, și furnizori, și ce nebunie era acolo, și taxe, și alte cele… Iar presa m-a considerat una dintre cele mai bogate actrițe și cântărețe. Nu este un lucru bun pentru că oamenii înțeleg așa, iau mot a mot această titulatură, actriță bogată. Asta a fost o deducție a celor care au văzut cu ce mă ocupam eu în perioada aia, dar nu a existat o discuție între mine și acea persoană ca să vadă exact ce eforturi fac eu și că poate am dat faliment sau că banii pe care i-am câștigat i-am pierdut în această afacere.

Sunt niște titluri pe care presa, din păcate, le dă așa câteodată și nu-ți fac nicidecum o imagine bună. Că eu am încercat să iau legătura cu reporterul și cu ziarul respectiv sau cu cea care a scris articolul și am și reușit până la urmă și mi-a zis să zic mersi…

Ceea ce s-a întâmplat și acum, în această perioadă, au zis, Maria stă prost de tot cu banii… Ori am spus așa cum spun și acum, și ție… Cu toții am avut probleme, dar nu trebuie să mă pui pe mine cu titlul ca fiind una dintre cele mai prăpădite și amărâte. Poate așa o fi, dar dacă omul ăla nu-ți spune ție lucrul ăla și încearcă să își vadă de viața lui în condițiile astea mai grele cauzate de tot ce se întâmplă, de ce trebuie tu să-i pui gândurile într-un titlu. Sunt oameni care o duc rău, dar nu vor să se vaite de acest lucru. Nu au voie?! Poate că astăzi nu am un leu în buzunar, dar nu vreau să știi tu că nu am acel leu în buzunar. Nici că-l am, nici că nu-l am. E viața mea, eu decid ce trebuie să știe lumea despre mine sau nu.

Acest titlu a fost scris pur și simplu sau ai acordat tu un interviu și ai spus că ai probleme ca tot omul? 

– Am acordat un interviu și am spus, exact așa ca toată lumea… mai vinzi, mai cumperi… Maria Buză are probleme financiare grave… nu poți să scrii așa ceva, că nu asta ți-am spus! Ți-am spus că încerc să mă descurc și să nu renunț la lucrurile importante din viața mea, o casă, o mașină… Sau am vândut o mașină, am cumpărat una mai ieftină. Am încercat să facem să nu ajungem în situația în care să rămânem fără bani. Pentru că a fost în perioada asta foarte greu, noi nu am câștigat.

Și atunci titlul ăsta pe mine m-a dărâmat foarte tare pentru că mă sunau oamenii și îmi spuneau… aoleu, dar ce ai pățit, ce s-a întâmplat cu tine? Nu s-a întâmplat nimic zic, e o domnișoară care așa a înțeles. (…) Am avut și un restaurant, am încheiat și acel restaurant și într-adevăr acolo au fost și sunt niște lucruri rămase așa, dar astea sunt problemele mele și încerc să le rezolv și să închei lucrurile în așa fel încât să fie rezonabil și de-o parte, și de alta. Asta nu interesează publicul de niciun fel. Publicul trebuie să fie fericit când vine, să nu empatizeze cu tine și cu problemele tale. Cum de altfel nici eu nu vreau să mă încarc cu alte lucruri și griji ale altora, pentru că fiecare știe să-și gestioneze problemele în familie, în felul lui. Nu dai tu sfaturi și nu încerci să scoți la iveală lucruri pe care tu vezi că omul ăla, de fapt, nu și le dorește, în primul rând pentru el să-și imagineze că există, darămite să le facă publice. (…)

Întregul interviul îl puteți vedea în video de mai sus!