Life

Maria Constantin le răspunde celor care o acuză că s-a apucat de manele: „Am fost printre primii care și-a dat jos costumul”

Maria Constantin le-a oferit replica celor acuză că a schimbat stilul muzical și că acum cântă manele. Artista nu ține cont de gura lumii.
08.11.2022 | 12:04
Maria Constantin le raspunde celor care o acuza ca sa apucat de manele Am fost printre primii care sia dat jos costumul
Maria Constantin și-a schimbat stilul muzical. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Una dintre cele mai controversate cântărețe de muzică populară de la noi din țară, Maria Constantin a fost recent criticată pentru imaginea afișată, dar și pentru faptul că stilul său muzical se îndreaptă mai mult în direcția manelelor.

Maria Constantin nu ține cont de gura lumii. Ce le transmite celor care o acuză că s-a apucat de manele

Maria Constantin susține că este într-un moment al vieții ei în care totul se întâmplă așa cum își dorește. Urmează să se căsătorească pentru a treia oară, se simte iubită și împlinită, iar în plan profesional, evenimentele nu contenesc să vină.

ADVERTISEMENT

„Dacă ne-am opri puțin și ne-am gândi la viața noastră. Viața este cel mai de preț dar și faptul că ne-am născut sănătoși și că suntem în regulă.

Dacă noi avem aceste posibilități putem să-i ajutăm și pe cei care nu au aceste lucruri și nu dispun”, a declarat artista cerută în căsătorie la Splash! Vedete la apă. 

ADVERTISEMENT

Totuși, cântăreața nu duce lipsă de critică. Unii au acuzat-o că nu afișează un look potrivit pentru o cântăreață de muzică populară și, mai nou, unele persoane sunt nemulțumite de faptul că stilul său muzical s-ar îndrepta mai mult înspre manele.

Cântăreața nu neagă acest lucru, însă este de părere că nu este singura. În plus, afirmă că nu face decât să livreze ceea ce publicul cere.

ADVERTISEMENT

„Cânt manele, dar nu cred că sunt singura interpretă de muzică populară care s-a apucat de manele. Hai, să fim serioși!

Asta o să cânt mereu, pentru că asta cânt de la 7 ani, doar muzică clasică normal cânt. Muzica populară este o pasiune pentru că am crescut cu ea în casă, tatăl meu fiind instrumentist.

ADVERTISEMENT

Dar trebuie să ne mai și pliem după ceea ce se cere, în condițiile care sunt. Până la urmă, publicul decide. Publicul ne ridică, publicul ne coboară. Dacă asta se ascultă, asta cântăm”, a susținut Maria Constantin la Antena Stars. 

Maria Constantin și-a dorit să fie excentrică

Totodată, Maria Constantin susține că manelele pe care ea le cântă au și influențe din folclor. Părerile negative nu o deranjează pentru că, spunea ea, nimeni nu-i plătește facturile.

„Cânt și eu o manea un pic mai stilizată, mai spre folclor. Asta se cere și atunci, într-adevăr, chiar dacă eu aș vrea să merg pe un stil muzical care mi-ar plăcea poate mult mai mult, cerințele astea sunt. Trebuie să ne acomodăm.

Pe mine nu mă deranjează, în general, ceea ce zice lumea. Nimeni nu stă lângă mine, nimeni nu-mi plătește mie facturile. Eu fac fix ceea ce simt eu și consider că atunci când faci ceea ce simți, poți să și transmiți mult mai mult. Cei care vorbesc sunt doar niște oameni care se uită din fața calculatorului, n-au job, n-au nimic și stau să critice”, a afirmat Maria Constantin.

Maria Constantin este de părere că ea este cea care a dat tonul și a renunțat la costumul național, lucru pe care observă că acum îl fac din ce în ce mai mulți colegi de breaslă.

„Dacă nu s-ar vorbi, înseamnă că n-aș exista. Cred că am fost printre primii interpreți de muzică populară care și-a dat jos costumul național și a apărut cu tot felul de vestimentații un pic mai stilizate. Chiar dacă am fost criticată, ulterior am fost un model pentru colegii mei. Am vrut să fiu un pic mai excentrică, am vrut să fiu eu. Dacă nu sunt înțeleasă, asta e”, a declarat vedeta.

ADVERTISEMENT