Maria Constantin a apelat la o schimbare de look, dar fanii au pus-o la zid după aceea și chiar i-au spus că s-a desfigurat și că seamănă cu Bianca Drăgușanu acum.
Maria Constantin a vrut să facă o schimbare de look și a decis să schimbe blondul cu care ne-a obișnuit cu o nuanță castanie.
Deloc pe placul fanilor ei, care au considerat că s-a desfigurat. Ba mai mult, o altă persoană a considerat că aceasta a apelat și la mai multe intervenții estetice și acum seamănă cu Bianca Drăgușanu, o cunoscută adeptă a operațiilor estetice.
„Semeni perfect cu Dragușanca”, a scris un fan, iar un altul a spus „Mamă, dar ce desfigurată ești. Ce înseamnă chirugia plastică”.
Un fan chiar a scris stupefiat dacă în imagini este chiar Maria Constantin, pentru că, după spusele sale, nu seamănă deloc cu cântăreața după schimbarea de look.
„Tu ești ? Nu mai semeni cu cea de dinainte. Păcat că apelați la chirurgie, vă stricați naturalețea și frumusețea”, a scris o fană.
Maria Constantin a povestit că nu voia neapărat să facă această schimbare de look, dar a fost nevoită pentru că părul ei era distrus după competiția Survivor România, deși a participat la aceasta doar pentru o săptămână.
„A fost nevoie să mă fac blondă, pentru că la Survivor, chiar dacă am stat o săptămână, părul meu s-a distrus, am și tuns foarte mult din el.
Stau numai cu tratamente în el, s-a ars foarte rău și nu am ce să-i fac. Ar trebui să mă tund până la gât, acel bob, dar nu vreau”, a povestit Maria Constantin.