Maria Dragomiroiu și soțul acesteia se tem să mai organizeze spectacole la malul mării, așa cum o făceau în fiecare an. Artista a dat mai multe detalii despre motivele care îi fac să le fie frică.
Artista de muzică populară a declarat că spectacolele vor începe pe data de 14 iulie și vor continua toată vara.
Maria Dragomiroiu a fost cea care a spus că speră că acest spectacol organizat de soțul ei, Bebe Mihu, să continue, mai ales pentru că îndeplinește o dorință a românilor aflați pe litoral, aceea de a vedea cât mai mulți artiști.
“Soțul meu face spectacole pe litoral, pe 14 iulie începem. Toată vara asta vom face.
Sperăm să nu moară acest spectacol, e un spectacol de varietăți pe litoral, care se știe că tot românul care vine pe litoral vrea să vadă cât mai mulți artiști, într-un spectacol de varietăți și așa se știe dintotdeauna, de zeci de ani”, spunea vedeta pentru Wowbiz.
Vedeta chiar a vorbit despre temerile sale legate de sălile de spectacol, despre care a spus că sunt într-o stare foarte proastă și ar trebui investiți niște bani pentru ca ele să fie recondiționate.
Acesta este motivul pentru care artistei îi este teamă să mai cânte la mare, existând șansa să aibă loc evenimente neplăcute.
Teatrele de vară sunt în aceeași situație. Totuși, chiar dacă condițiile nu sunt cele mai prielnice, Maria Dragomiroiu a spus că soțul acesteia va face tot ce îi stă în putere pentru ca spectacolele să aibă loc și în acest an.
„Sperăm să nu se întâmple nimic, din păcate, pe acolo sălile sunt în stare foarte proastă și trebuiesc recondiționate, teatrele de vară, pentru că iarna se degradează, este muncă multă.
Dar nu se lasă și tot o să facă cumva și spectacole tot o să fie pe litoral.”, a declarat Maria Dragomiroiu pentru sursa citată anterior.
Maria Dragomiroiu arată extrem de bine pentru vârsta sa. Artista de muzică populară spunea că unul dintre secretele sale este îngrijirea de sine.
Indiferent dacă ziua ta este una bună sau proastă, ar trebui să te aranjezi puțin, să îți faci părul și poate chiar să te machiezi, sfătuia aceasta.