News

Maria și Alexandra sunt cele două tinere omorâte de un șofer beat, în Constanța. Mama uneia dintre fete, dărâmată de durere: ”Mi-a ucis unicul copil”

Maria și Alexandra, două tinere de 21, respectiv 28 de ani, au murit la Constanța într-un accident produs de un șofer beat. Rudele lor sunt dărâmate de durere.
16.10.2024 | 14:12
Maria si Alexandra sunt cele doua tinere omorate de un sofer beat in Constanta Mama uneia dintre fete daramata de durere Mia ucis unicul copil
Ele sunt Maria și Alexandra, tinerele ucise de un șofer beat în accidentul din Constanța. Sursa foto: ziarulamprenta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un accident deosebit de grav produs de un șofer beat, la Constanța, a adus moartea a două tinere nevinovate, Maria și Alexandra. Vehiculul în care se aflau a intrat în coliziune cu mașina condusă de un individ care abia se mai putea ține pe picioare din cauza consumului de alcool.

Ele sunt Maria și Alexandra, tinerele ucise de un șofer beat în accidentul din Constanța

Un cumplit accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute pe Drumul Național 38 (DN38), între localitățile Agigea și Techirghiol din județul Constanța. În urma impactului violent dintre două mașini, două tinere au murit pe loc.

ADVERTISEMENT

Între timp, s-a aflat și identitatea fetelor decedate în accident. Ele sunt Maria M. (21 de ani din Techirghiol) și Alexandra I. (28 de ani, din Eforie). Cea mai mică dintre ele se afla la volan.

Vehiculul fetelor a intrat în coliziune cu o altă mașină la volanul căreia se afla Costel R. Bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta nu a fost rănit în urma accidentului.

ADVERTISEMENT

Potrivit reprezentanților poliției din județul Constanța, testarea cu aparatul etilotest a arătat o alcoolemie uriașă a individului: 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ADVERTISEMENT

În urma tragediei, autoritățile au demarat o anchetă condusă de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, cu sprijinul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Șoferul băut urmează să fie reținut și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit publicației locale Ziarul Amprenta.

ADVERTISEMENT

Rudele tinerelor decedate, Maria și Alexandra, au ajuns la Morga Cimitirului Central din Constanța

În urmă cu puțin timp, după prânz, rudele celor două tinere decedate în accidentul dintre Techirghiol și Agigea au ajuns la Morga Cimitirului Constanța pentru a ridica trupurile fetelor.

Mamele Mariei și Alexandrei sunt îngenuncheate de durere. ”A mers sora mea azi noapte să o vadă, dar nu i-au dat voie. A luat două vieți nevinovate, două fete care aveau toată viața înainte. Suntem din Eforie Sud”, a precizat mama Alexandrei, conform Ziua Constanța.

ADVERTISEMENT

”Mi-a omorât unicul copil. Se ducea să o ducă o fată acasă. M-a luat pe mine de la Urgență. Noi locuim în Techirghiol. Maria era o fată săritoare, ajutătoare, de câte ori aveam nevoie venea să mă ducă la spital”, a spus cu ochii în lacrimi, mama Mariei, tânăra de 21 de ani.