Adrian Briciu (18 ani) a a debutat în Liga 1 chiar la derby-ul Dinamo – Rapid, din etapa a 6-a a play-off-ului. Tânărul goalkeeper a profitat de accidentarea lui Marian Aioani (26 de ani), care s-a „rupt” în minutul 2.
Dinamo a deschis scorul în minutul 39 al derby-ului cu Rapid. Cel care a înscris a fost Georgi Milanov. Bulgarul a marcat însă cu largul concurs al debutantului Adrian Briciu. Portarul debutant al alb-vișiniilor a comis o gafă uluitoare.
Milanov a reluat mingea cu capul după centrarea din corner a lui Danny Armstrong, iar balonul s-a dus pe direcția portarului de la Rapid. Deși faza părea una extrem de ușoară pentru Briciu, goalkeeperul în vârstă de 18 ani a scăpat mingea printre picioare și s-a dus în poartă. Pentru Milanov, acesta a fost al 2-lea gol marcat în acest sezon. – vezi VIDEO
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/dinamo-bucuresti-rapid-bucuresti-play-off-superliga-superbet-26042026-1.jpg)
Marian Aioani a rezistat doar două minute pe teren în derby-ul Dinamo – Rapid de pe Arena Națională. Internaționalul român a acuzat probleme musculare și a cerut schimbare. Cum macedoneanul Dejan Iliev este accidentat, Gâlcă a avut pe bancă doi puști, pe Adrian Briciu și pe Alex Simonia (17 ani). Antrenorul giuleștenilor l-a preferat pe Briciu, care a marcat astfel debutul în SuperLiga României.
În acest sezon, Aioani a fost om de bază la Rapid. El a evoluat în 29 de meciuri, în 9 dintre partide să mențină intactă poarta alb-vișiniilor. Pierderea lui Aioani poate fi una foarte mare pentru Gâlcă, având în vedere că giuleștenii sunt în lupta pentru locul 4. Înaintea derby-ului de pe Arena Națională, Rapid era pe locul 4, cu 32 de puncte, cu unul mai mult decât Dinamo.
Adrian Briciu este legitimat la Rapid din februarie 2024, atunci când alb-vișiniii l-au achiziționat pe tânărul goalkeeper de la FC Argeș. În vârstă de 18 ani, goalkeeperul debutant al giuleștenilor are în carieră o selecție pentru România U16, pe care a bifat-o pe 1 septembrie 2022. Briciu este un portar cu talie, care măsoară 1,90 m.
Adrian Briciu a ajuns să debuteze în SuperLiga la derby-ul din etapa a 6-a a play-off-ului după ce al doilea portar al Rapidului s-a accidentat. Iliev nu a fost inclus în lot din cauza unei entorse. Alți fotbaliști care nu au prins foaia de joc la Dinamo – Rapid din cauza problemelor medicale au fost Cristian Manea (probleme genunchi), Leo Bolgado (accidentare genunchi), Gabriel Gheorghe (probleme musculare), Cătălin Vulturar (accidentare umăr) și Elvir Koljic (accidentare aductori).