Marian Drăgulescu nu merge la Campionatul European. Directorul INMS: “Ar putea muri”

Eduard Nicolae Popa   
în Sport
25/07/2018, 16:20
Marian Drăgulescu nu merge la Campionatul European. Directorul INMS: “Ar putea muri”
Marian Drăgulescu ratează Campionatul European de gimnastică

Marian Drăgulescu nu mai merge la Campionatul European de gimnastică de la Glasgow, în pofida tuturor protestelor întreprinse de sportiv în ultima perioadă.

Potrivit lui Răzvan Buşneag, directorul Institutului Naţional de Medicină Sportivă (INMS), Drăgulescu nu avea cum să obţină o viză medicală necesară participării la competiţie, în condiţiile în care a efectuat recent o intervenţie pe cord. Asta fiindcă reglementările Societăţii Europene de Cardiologie nu le mai permit sportivilor să ia parte la competiţii oficiale până la eliminarea totală a riscurilor survenite după o intervenţie pe cord.

“Punctul de vedere oficial al Institutului National de Medicina Sportiva ni-l menţinem şi este acela al societăţii europene de cardiologie care spune că după o operaţie ca cea pe care a suferit-o sportivul Marian Drăgulescu este interzisă participarea la competiţii timp de trei luni. Este o reglementare europeană, este vorba despre o reglementare a societăţii europene de cardiologie care se referă exact la normele care sunt aplicabile sportivilor, la normele de antrenament şi de competiţie”, a spus Boşneag, pentru Telekom Sport.

Marian Drăgulescu nu merge la Campionatul European

Boşneag a explicat apoi de ce Drăgulescu a avut voie la antrenamente: “Medicul cardiolog şi inclusiv institul naţional de medicină sportivă i-au permis sportivului Marian Drăgulescu să se antreneze, dar pentru a participa la competiţii trebuie să treaca o perioadă între 6 săptămâni şi trei luni de la intervenţie pentru a nu avea recăderi si pentru a nu fi risc virtual la adresa sportivului”, a explicat directorul INMS.

Doctorul Răzvan Buşneag susţine că, deşi mici, existau nişte riscuri prevăzute de Societatea Europeană de Cardiologie, iar INMS nu şi-ar fi putut da acordul ca sportivul să-şi pună viaţa în pericol. “Referitor la riscurile sportivului, însăşi Societatea Europeană de Cardiolologie a considerat că sunt şanse foarte mici, dar totuşi există. Chiar şi de anumite probleme de sanatate, poate chiar si de risc  vital. Adica, unu la sută să spunem, astea sunt date dovedite ştiinţific. Marian Drăgulescu, că sa spun pe şleau, ar putea să aibă probleme. Poate chiar şi muri”, a mai declarat directorul INMS.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles