News

Marian Godină, proces pentru acordarea salariilor restante. Decizie definitivă în dosarul cu șefii poliției

28.03.2021 | 15:50
Marian Godina proces pentru acordarea salariilor restante Decizie definitiva in dosarul cu sefii politiei
Marian Godină, proces pentru acordarea salariilor restante. Decizie definitivă în dosarul cu șefii poliției.Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

A fost luată o decizie definitivă în procesul în care erau implicați Marian Godină și alți polițiști din Brașov. Aceștia solicitaseră acordarea salariilor restante.

Curtea de Apel București a respins, pe 25 martie, recursul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, în urma căruia șefii încercau să-i lase fără drepturile salariale pe angajați, potrivit SpyNews.

ADVERTISEMENT

Timp de doi ani a încercat Marian Godină să recupereze salariile restante. Acesta pierduse, în primă instanță, procesul, iar acum hotărârea a devenit definitivă.

Ce au decis magistrații în cazul colegilor lui Marian Godină

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii (colegii lui Godină – n.r.) în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Brasov.

ADVERTISEMENT

Obligă pârâtul să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor prin raportare la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordate pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii şi de desfăşurare a activităţii, din cadrul instituţiei pârâtului, pentru perioada 05.07.2015-prezent.”

Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma reprezentând diferenţe între nivelul salariilor obţinute şi nivelul maxim al salariilor stabilite pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii şi de desfăşurare a activităţii, din cadrul instituţiei pârâtului, pentru perioada 05.07.2015-prezent, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobândă legală calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la momentul plăţii efective.

ADVERTISEMENT

Respinge ca neîntemeiată cerere de chemare în judecată formulată de ceilalţi reclamanţi (printre care și Marian Godină – n.r.) în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie a Municipiului Braşov. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”

Ce salariu are Marian Godină?

În urmă cu o lună, Marian Godină a anunțat, într-o postare pe blogul personal, care este salariul său, după 15 ani de când în Poliție. Acesta nu consideră că are un salariu foarte mare ținând cont de cât timp lucrează în acest domeniu.

ADVERTISEMENT

Godină a încasat în luna menționată 4.400 de lei net fără alte sporuri și norme e hrană. În alte luni a încasat 4.800 – 4.900 de lei, însă niciodată mai mult de atât.

ADVERTISEMENT