News

Marian Godină, trimis în izolare de DSP. Mesajul primit de la Traian Berbeceanu. Update

29.10.2020 | 21:59
Marian Godina trimis in izolare de DSP Mesajul primit de la Traian Berbeceanu Update
ADVERTISEMENT

Marian Godină, cunoscutul polițist cu o intensă activitate în social media, a fost trimis în izolare de către DSP după ce a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv.

UPDATE ora 22:02. Traian Berbeceanu, recent numit prefect al Capitalei și bun prieten cu Marian Godină, a reacționat cu un mesaj după ce a aflat de pățania amicului său.

ADVERTISEMENT

Noul oficial din București a avut un comentariu de încurajare la postarea lui Godină: ”Nu cred să se prindă de tine…”.

Știrea inițială ora 17:13. Angajatul MAI a postat, joi după-amiază, un mesaj pe pagina sa de Facebook în care anunță că un coleg, alături de care a petrecut o zi întreagă, s-a infectat cu Covid-19.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, conform protocolului sanitar în vigoare, Godină este nevoit ca, pentru 14 zile, să rămână în izolare la domiciliu.

Marian Godină, trimis în izolare de cei de la DSP. Cu cine a intrat în contact

Polițistul Marian Godină intră într-un scurt și nedorit concediu. Pentru următoarele două săptămâni, acesta va fi izolat la domiciliu, fiind contact direct al unui coleg infectat cu SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Cadrul din Poliție a povestit în mediul virtual cum a decurs intrarea sa în rândul suspecților de Covid. Tot acolo, Godină s-a arătat amuzat de faptul că, în următoare perioadă va fi sunat de Poliție pentru a ieși la poartă.

”Colegul meu, cel cu care îmi petrecusem 24 de ore, a luat o gură din cafea, s-a uitat lung în cană, apoi a mai luat o gură.  Nu simțea niciun gust. Nici miros nu avea. S-a testat sâmbătă, iar rezultatul testului a venit luni. Pozitiv.

ADVERTISEMENT

Seara m-au sunat de la DSP și m-au anunțat că voi rămâne la domiciliu 14 zile din ziua contactului. Momentan sunt bine, nu am niciun simptom. E amuzant, totuși, când mă sună Poliția să ies la poartă.”, povestește Godină pe Facebook.

Marian Godină, extrem de activ în mediul online

Marian Godină este o voce extrem de activă în mediul online de-a lungul acestei perioade complicate a pandemiei de Covid-19.

Recent, acesta a reacționat după afirmațiile Patriarhului Daniel, cel care a spus, în această săptămână, că regimul Ceaușescu a căzut după ce autoritățile au interzis pelerinajul de Sf. Dimitrei cel Nou.

Într-o postare pe blogul personal, Godină se întreabă, plin de ironie, dacă Sfântul Dimitrie nu a văzut timp de trei decenii cât de greu le este românilor și dacă nu cumva a decis să facă o minune pentru căderea comunismului. Detalii, AICI.

ADVERTISEMENT