Rapid nu a avut o campanie vastă de transferuri în acest an, însă unul dintre puținii fotbaliști proaspăt ajunși în Giulești a oferit satisfacție imediat ce a fost introdus. Baroan a înscris de două ori pentru Rapid, iar Marian Iancu a dialogat cu Robert Niță despre viitoarele transferuri de care formația lui Costel Gâlcă ar mai avea nevoie.
Marian Iancu este una dintre personalitățile cele mai vocale din rândul fanilor Rapidului. Fostul patron al Politehnicii Timișoara nu este mulțumit de numărul de jucători pe care giuleștenii i-au adus în această vară și a cerut conducerii să ia atitudine.
După ce nou-venitul Baroan a înscris două goluri venind din postura de rezervă, Marian Iancu a revenit asupra ideii conform căreia Rapid are nevoie de mai mulți jucători de calitate. În direct la FANATIK SUPERLIGA, el a discutat pe această temă cu Robert Niță, analistul FANATIK și, totodată, un om foarte apropiat al clubului Rapid:
„O să profit că e Robert în platou, domnul președinte sau viitor președinte. Pentru că stă în lojă, la zona 0, lângă mai marii de la Rapid, o să-l întreb dacă, totuși, au înțeles ce înseamnă un număr „9” în economia unei echipe care-și declară obiective, ce înseamnă un număr „10”, care se naște, nu se face.
Anul trecut, singurele două echipe care au investit milioane în număr „9”, au fost FCSB și CFR Cluj. Una este campioană și a doua este vicecampioană și câștigătoare de Cupa României. Au înțeles cei de la Rapid ce înseamnă un atacant și care este valoarea lui? Mă interesează mult părerea lui Robert”, a spus Marian Iancu la FANATIK SUPERLIGA.
„Eu zic că da, domnule Iancu. Opiniile dumneavoastră sunt bine-venite. Cu siguranță, sunt oameni care țin cont de ele, cu toate că dumneavoastră intrați câteodată mult prea mult în pielea suporterului rapidist. Când ați declarat că nu sunt bani la Rapid, nu sunt de acord cu dumneavoastră.
Pentru a te bate sus și a visa la Europa, ai nevoie de jucători pe pozițiile pe care le-ați spus, jucători care costă. Fiți convins că se lucrează, se caută. Așa cum ați spus și dumneavoastră: spre finalul perioadei de mercato apar oportunități și jucători care iau în calcul și România, neavând alte soluții.
Din păcate, atât se poate oferi în momentul de față la Rapid și în toată România. Este greu să aduci jucători cu CV-uri importante pentru că nu oferim foarte mult ca vizibilitate. Se lucrează la asta, nu depinde doar de conducerea Rapidului”, i-a transmis Robert Niță lui Marian Iancu, în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Deși Marian Iancu s-a declarat mult mai liniștit după explicațiile date de Robert Niță, fostul patron din Liga 1 avertizează Rapidul că aceste transferuri ar trebui să vină mai repede, pentru a putea intra în ritmul echipei. Pe lângă asta, Iancu este de părere că, în afară de CFR Cluj, Rapid a jucat cu echipe ușor de bătut, iar abia de acum urmează meciurile dificile:
„Dacă se lucrează, măcar acest lucru mă liniștește. De când a venit Baroan, uite la ce nivel fizic este, care este foarte mic. După 25 de minute nu avea aer. Cu cât vin mai târziu, cu atât vor intra în competiție mai târziu, iar noi de aici încolo, singura rezervă neexploatată este Metaloglobus. În loc să te lovești de ăia mari când nu stau în ghete, noi o să-i luăm cam pregătiți”, a mai spus Marian Iancu, la FANATIK SUPERLIGA.