Life

Mariana Ionescu Căpitănescu, la un pas de tragedie, sub ochii Marcelei Fota: ”Am cotul negru, am picioarele pline de tot felul de lovituri, hematoame”

Apreciata interpretă de muzică populară, Mariana Ionescu Căpitănescu a avut parte de o accidentare la munte care îi putea fi fatală.
31.01.2023 | 15:26
Mariana Ionescu Capitanescu la un pas de tragedie sub ochii Marcelei Fota Am cotul negru am picioarele pline de tot felul de lovituri hematoame
Mariana Ionescu Căpitănescu, accidentată la schi! Sursa foto: instagram/ Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Mariana Ionescu Căpitănescu și-a luat familia și, cu mic cu mare au plecat într-o vacanță la care visa de multă vreme. Nu la cald așa cum am fi crezut, ci la munte, deoarece este mare iubitoare de schi, având peste 20 de ani de experiență în acest sport de iarnă. Și, cum adesea petrec vacanțele împreună, Marcela Fota a fost și ea nelipsită de pe pârtia din stațiunea unde au petrecut clipe de vis, dar, și momente de cumpănă.

Mariana Ionescu Căpitănescu, accidentare chiar sub ochii Marcelei Fota

După un an 2022 plin de încercări, dar și de evenimente muzicale, Mariana Ionescu Căpitănescu și Marcela Fota au plecat să se relaxeze departe de problemele cotidiene, dar și să se bucure de zăpadă și de sportul specific iernii, schiatul.

ADVERTISEMENT

Cunoscuta interpretă de muzică de populară a făcut declarații inedite pentru FANATIK despre vacanță de vis pe care au petrecut-o într-un decor de poveste, care, din păcate, de putea transforma într-un mic coșmar.

Am fost plecați în vacanță în Bulgaria, în stațiunea Borovets. Cu copiii, eu am fost și cu soțul. Marci a fost cu băiatul, eu cu fata. Am schiat, pentru că i-am insuflat această pasiune și Marcelei în ultimii ani. S-a pus și ea pe schiuri, este al treilea an pentru ea, eu, în schimb, fac slalom de peste 20 de ani.

ADVERTISEMENT

În această stațiune pentru mine a fost a fost a cincea experiență. Se poate schia și la bază, dar poți să urci cu telecabina în munți, să schiezi și la cota 2.000 de metri. Sunt acolo sus pârtii pentru toate categoriile. Sunt verzi, albastre, roșii, negre. Eu nu mă aventurez pe pârtia neagră pentru că vreau să fiu aptă pentru contractele pe care le am. Nu aș vrea să mă duc cu piciorul în gips”, a mărturisit, pentru FANATIK, Mariana Ionescu Căpitănescu.

”Am cotul negru, am picioarele pline de tot felul de lovituri, hematoame”

Cu toate că nu s-a aventurat pe cele mai periculoase pârtii, Mariana Ionescu Căpitănescu a fost la un pas de tragedie, după ce a suferit o accidentare, chiar sub ochii fiicei ei, dar și ai Marcelei Fota. I-a fost de ajuns o porțiune de gheață ca să piardă controlul schiurilor, și, de acolo vă puteți imagina ce a urmat.

ADVERTISEMENT

Din fericire, nu s-a lăsat cu mâini sau picioare rupte, însă, nu a scăpat de hematoamele care i-au afectat întreg corpul.

Am căzut și acum de vreo câteva ori. Am cotul negru, am picioarele pline de tot felul de lovituri, hematoame. Însă, nu dau înapoi. Atunci când cazi înseamnă că încerci să-ți depășești nivelul la care schiai până atunci. Că încerci să te perfecționezi. Și, datorită faptului că ba vrei să alunici mai rapid, sau, poți întâmpina alte dificultăți.

ADVERTISEMENT

De exemplu, eu am avut obstacole din cauza cărora am căzut. Aveam viteză pe schiuri și am întâlnit o porțiune de gheață pe care nu am mai avut control și s-au dus schiurile în ce direcție s-a nimerit. Nemaiavând control am căzut și m-am dus așa alunecând vreo câțiva metri buni. Fiica mea era în spate, s-a oprit când a văzut că am căzut și striga la mine: `Mami, mami oprește-te!`. Din inerție mă tot duceam pe fund (n.r. râde)”, a mai spus celebra interpretă de muzică populară.

Soțul Marianei Ionescu Căpitănescu, accidentat grav pe pârtie: ”S-a lovit la lombar”

Locuind ani de zile în Canada, aproape de munte, Mariana Ionescu Căpitănescu și familia au dezvoltat o pasiune pentru schiat și an de an merg în zonele montane pentru a se bucura de plăcerea de a se da cu schiurile, deși, nu de puține ori se mai întâmplă și situații neplăcute.

Nu cu mult timp în urmă, și soțul ei a trecut printr-un episod dificil, fiind lovit din plin, lucru care s-a lăsat cu o accidentare gravă în zona lombară. Din acel moment, tatăl copiilor Marianei Ionescu Căpitănescu este mai precaut, preferând să stea departe de acest sport.

Eu merg anual. Am schiat și în Austria, și în Elveția, Serbia, Canada, Statele Unite. De fapt, din Canada am început să schiez. Când locuiam acolo am dezvoltat adevărata pasiune. Trăiam într-o zonă de munte și toți prietenii noștri, pe weekend mergeau la schi. Bineînțeles că le-am insuflat-o și copiilor. Ei schiază de mici. Și Anthony și Tara. Și soțul meu schiază de mult timp, dar în ultimul timp o face mai puțin, nu s-a mai aventurat. 

Anul trecut a schiat și el, dar în ultima zi a fost accidentat. A intrat cineva în el și l-a doborât. S-a lovit la lombar și acum i-a fost teamă să mai urce pe ele. Odată ce cazi foarte rău, rămâi cu teama de a mai face asta. Devii mai precaut, mai ales după o experiență de genul acesta”, a completat sora Marcelei Fota.

Motivele pentru care Mariana Ionescu Căpitănescu nu renunță la schiat?

Chiar dacă s-a mai confruntat și cu mici lovituri, artista de muzică populară susține că decorul feeric în care a schiat, pe ninsoare, cu brazii încărcați cu chiciură și cu zăpadă, de nici nu li se mai vedea verdeața, i-au bucurat privirea și au încărcat-o sufletește. Au ajutat-o să se deconecteze, pentru că slalomul pe zăpadă necesită concentrare maximă, însă, nu neagă că acest sport trebuie văzut permanent și din alte unghiuri, mai puțin plăcute.

Este un sport pe care eu îl fac de plăcere, dar este și, necesitatea de a sta la aer curat câteva ore pe zi, o săptămână pe an. Cu programul meu artistic se știe că merg și în mediu cu aer poluat, săli unde se fumează. Plus deconectarea de problemele zilnice, pentru că atunci când ești pe schi trebuie să-ți concentrezi toată atenția la ceea ce faci în momentul respectiv.

Într-adevăr este un sport pe care trebuie să îl iei ca atare. Treci prin tot felul de stări. Ba îți este frig, ba îți sunt grei clăparii, pentru că nu sunt ușor de cărat. Par ca niște greutăți prinse de picioare la un moment dat. Casca. Este un sport pe care ori îl urăști, ori îl iubești. Și noi am ales să-l iubim”, a mai prezicat vedeta.

Marcela Fota, pe schiuri la îndemnul surorii ei

Mariana Ionescu Căpitănescu a insuflat dragostea pentru schi atât copiilor ei, dar și Marcelei Fota, care a pus pentru prima dată clăparii în picioare la vârsta maturității. Celebra interpretă ne-a dezvăluit în premieră pentru FANATIK care a fost modalitatea prin care a determinat-o pe frumoasa ei soră să lase teama și să se urce la altitudini mari pentru a simți gustul adrenalinei.

Noi vacanțele ni le facem adesea împreună. În vacanța de iarnă ea nu prea mergea cu noi, dar în ultimii patru-cinci ani a început și ea să vină. Din dorința de al pune pe băiat să facă sport, să încerce diverse, i-am spus trebuie să fie ea un exemplu pentru a-l convinge și pe el.

Atunci am convins-o să-și pună și ea schiurile. Ea a zis la început că o să-i fie greu, că nu mai învață ea la vârsta asta, că nu mai este un copil. Dar, ea în suflet este încă un copil și nu a fost greu. A învățat foarte repede. Eu am insistat să nu rămână pe pârtiile de începători și să treacă la următorul nivel. A trecut și acum se descurcă bine”, a adăugat Mariana Ionescu Căpitănescu.

Surorile Căpitănescu-Fota, diferențe de opinie

Ca orice surori, Mariana Ionescu Căpitănescu și Marcela Fota au avut momente când nu au fost pe aceeași lungime de undă, iar deciziile uneia dintre ele o contrariau pe cealaltă. Cu toate acestea, niciodată nu s-au lăsat mânate de impuls și nu și-au aruncat cuvinte dureroase. Din contră, s-au pus în jurul unei mese și au analizat situația, și s-au susținut, indiferent de hotărârea finală.

Eu consider că atunci când ești rudă de sânge, când sunt ai tăi, treci peste orice obstacol. Și dacă am mai avut de-a lungul timpului câte o discuție, dacă nu am fost pe aceeași lungime de undă cu anumite lucruri, le-am vorbit, le-am pus la punct și am mers mai departe.

Că așa să te cramponezi de niște evenimente sau lucruri care pot interveni în viața ta și să rămâi supărat… eu nu pot să țin supărare. Dacă intervine o discuție, o analizez și încerc să ajung la un consens și mergem mai departe”, a mai spus sora Marcelei Fota.

Mariana Ionescu Căpitănescu, despre viața intimă a Marcelei Fota

Referitor la noul capitol amoros din viața surorii sale, Marcela Fota, Mariana Ionescu Căpitănescu a explicat succint că și-a exprimat părerea, și, mai departe fiecare este responsabil pentru faptele sale, cu atât mai mult cu cât este vorba de o persoană adultă, nu de un copil aflat sub vârsta majoratului.

Eu mi-am spus numai părerea, dar cu sfaturi poți ajuta pe cineva când consideri că nu este major. Când este major deja, trebuie să facă ceea ce consideră (n.r. râde). Am fost în familie în această vacanță, nu a fost nimeni altcineva”, a conchis Mariana Ionescu Căpitănescu.

ADVERTISEMENT