Horia Ivanovici a anunţat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA faptul că Louis Munteanu va evolua împrumut şi în acest sezon la campioana României, mutarea fiind rezolvată de Hagi.
Intrat prin telef0n la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Ciprian Marica a vorbit despre o posibilă plecare de la Farul a mijlocașului Tudor Băluță, existând interes de la mai multe cluburi din străinătate.
”Pe de o parte am slăbit puțin cu plecările lui Alibec și Borza, dar punând în balanță situația financiară cred că e important ca clubul să fie solid, să fie puternic și să-și poată onora promisiunile, decât să avem probleme de ordin financiar. Așa că întotdeauna la Farul, deocamdată, vânzarea de jucători este un lucru foarte important pe care trebuie să-l facem.
Nu ne putem permite să dăm cu piciorul ofertelor care vin și sunt mulțumitoare pentru club doar de dragul performanței. Noi considerăm că orice jucător poate fi înlocuit, avem o academie foarte bună și din punctul ăsta sperăm să ținem pasul. Am văzut și ce am făcut bine, și ce am făcut rău și sperăm să putem aborda ambele competiții la cel mai înalt nivel.
Este adevărat că au fost discuții pentru Băluță în străinătate. M-aș feri să fac declarații despre echipe, deoarece sunt mai multe care s-au interesat de Băluță. Dacă e o ofertă mulțumitoare pe care nu o putem refuza, atunci o vom lua în calcul încă de acum. Nu știu dacă Băluță are clauză”, a declarat Marica, la FANATIK SUPERLIGA.
Fostul internațional, care deține acțiuni la Farul, a mărturisit că este foarte dificil să o iei tot timpul de la început cu jucători noi, însă este conștient de faptul că bugetul clubului este mult mai important.
”E clar că ne place să avem un lot cât mai competitiv și să ținem jucătorii pe o perioadă cât mai îndelungată, mai ales cei cu care formăm un nucleu, niște relații de joc, și să nu o iei de fiecare dată de la început. Vă închipuiți ce muncă teribilă e și pe Gică (n.r. – Hagi).
Dar, în egală măsură, uitându-ne în buget, trebuie ca acesta să fie cât mai stabil, să putem să oferim, așa cum am oferit și până acum, seriozitate față de jucători, față de angajați”, a spus Ciprian Marica, la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA, emisiunea moderată de HORIA IVANOVICI, este live pe FANATIK.RO în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la 10:30 și în reluare de la 17:00 pe Youtube și Facebook.