Mirel Rădoi urmează să debuteze contra lui Metaloglobus în al doilea său mandat de antrenor principal la FCSB. Până în prezent, cariera sa de tehnician a fost presărată cu performanțe de excepție, dar și cu dezamăgiri extrem de mari. Toate detaliile, în rândurile care urmează.
În primul rând, prima dată când a ajuns la FCSB ca tehnician, în vara anului 2015, Rădoi a ratat accederea în grupele unei competiții europene. Acest lucru nu se mai întâmplase până atunci la echipa roș-albastră de 11 ani.
Formația patronată de Gigi Becali a fost la acea vreme eliminată în primă fază de Partizan Belgrad din preliminariile Champions League, iar ulterior a pierdut și dubla cu Rosenborg din play-off-ul Europa League.
Apoi, după experiența de real succes de la naționala de tineret a României, a urmat parcursul de la prima reprezentativă. Antrenorul în prezent în vârstă de 44 de ani a preluat atunci, în toamna anului 2019, naționala după plecarea lui Cosmin Contra. Echipa era la acel moment calificată în semifinala barajului pentru calificarea la EURO 2020.
Pe data de 8 octombrie 2020, cu Rădoi pe bancă, „tricolorii” s-au deplasat la Reykjavik pentru duelul cu Islanda. Au pierdut cu scorul de 1-2 și au ratat astfel calificarea la turneul final care în cele din urmă s-a disputat în vara anului 2021 din cauza pandemiei de Covid-19. Atunci, inclusiv Arena Națională a găzduit câteva meciuri.
De asemenea, Mirel Rădoi a mai condus echipa națională a României și în campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar, precum și într-o ediție de Nations League. Ambele obiective au fost din nou ratate. În Nations League, naționala a încheiat Grupa B1, din care au mai făcut parte Austria, Norvegia și Irlanda de Nord, doar pe locul 3. Iar în preliminariile pentru Mondial, „tricolorii” au încheiat pe locul 3 grupa, în spatele Germaniei și Macedoniei de Nord.
Atunci, Rădoi a fost aspru criticat în spațiul public pentru faptul că și-a anunțat plecarea de la națională încă de dinainte de disputarea ultimelor două meciuri, când România încă mai avea anumite șanse să prindă locul 2, de baraj.
Pe durata acestui contract avut cu FRF, antrenorul a condus și naționala olimpică a României în vara lui 2021 la Tokyo. Atunci, „tricolorii” nu au trecut de faza grupelor după ce au învins Honduras cu 1-0, au pierdut cu 0-4 meciul contra celor din Coreea de Sud și au remizat cu Noua Zeelandă, scor 0-0.
A urmat pentru Mirel Rădoi prima experiență ca antrenor la Universitatea Craiova. Atunci s-a consemnat eliminarea dramatică din play-off-ul Conference League suferită de olteni în august 2022 în Israel, în fața celor de la Hapoel Beer Sheva, după executarea loviturilor de departajare.
Ulterior, tehnicianul român a mers în zona Golfului Persic, acolo unde a antrenat în Arabia Saudită, la Al-Tai, și în Emiratele Arabe Unite, la Al-Bataeh și Al-Jazira. Toate aceste mandate au fost însă foarte scurte, fără evenimente notabile.
Rădoi a plecat de fiecare dată foarte rapid de la aceste cluburi, aspect care denotă o dată în plus faptul că a sa carieră de tehnician de până în prezent poate fi catalogată în măsură destul de mare drept una inconstantă, poate în principal din cauza faptului că el tinde de multe ori să nu accepte sub nicio formă compromisuri și astfel ajunge destul de des să intre în conflicte, fie cu unii dintre jucătorii săi, fie chiar cu oamenii din conducere.
Pe de altă parte, bineînțeles că trebuie să fie menționate și rezultatele bune și foarte bune înregistrate până în prezent de Rădoi în parcursul său de tehnician. Iar aici în mod evident că este nevoie în mod special să se aducă în discuție ceea ce a făcut el la naționala de tineret a României, care în 2019 a ajuns în semifinalele Campionatului European disputat în Italia și San Marino.
De asemenea, mult mai recent, în chiar ultima sa experiență ca antrenor înainte de revenirea la FCSB, respectiv al doilea mandat de la Universitatea Craiova, Rădoi a reușit până la urmă să califice echipa în grupele unei cupe europene, pentru prima dată în istoria clubului de când actualul format al competițiilor continentale a fost adoptat de UEFA.
Este vorba bineînțeles tot despre Conference League. Doar că, din nefericire pentru el, după ce a avut un parcurs de senzație în preliminarii și a început și aventura din faza principală, Mirel Rădoi nu a dus treaba până la capăt și a fost înlocuit pe parcurs de Filipe Coelho, cel care de altfel este antrenor principal în Bănie și în acest moment.