Fotbal intern

Marinos Ouzounidis a jucat pe „Ion Oblemenco”. Ce legături cu România mai are noul antrenor al Craiovei

05.02.2021 | 17:22
Marinos Ouzounidis a jucat pe Ion Oblemenco Ce legaturi cu Romania mai are noul antrenor al Craiovei
ADVERTISEMENT

Noul antrenor al Universității Craiova, Marinos Ouzounidis, se întoarce pe stadionul „Ion Oblemenco” după aproape 30 de ani. Fostul jucător de legendă al lui Panathinaikos Atena a evoluat în ambele meciuri contra lui Electroputere Craiova din primul tur al Cupei UEFA, în sezonul 1992-1993. FANATIK îți prezintă și ce legături mai are tehnicianul cu țara noastră.

Așa cum FANATIK a anunțat, Marinos Ouzounidis a fost una dintre variantele lui Mihai Rotaru pentru banca tehnică a Științei. Cu experiență acumulată în competițiile europene, Ouzounidis vine să îi conducă pe „alb-albaștri” către titlu. 

ADVERTISEMENT

Antrenorul grec va fi prezent în tribunele stadionului „Ion Oblemenco” la meciul pe care viitorii săi elevi îl vor juca contra rivalilor de la Dinamo. La acest meci, „juveții” îl vor avea pe bancă pe Dragoș Bon.

Marinos Ouzounidis a jucat pe stadionul „Ion Oblemenco”. Noul antrenor al Universității Craiova a evoluat contra lui Electroputere în Cupa UEFA

Notorietate Universității Craiova este binecunoscută în Europa, însă Bănia a avut și o altă echipă care a jucat în cupele europene. După ce a promovat de două ori consecutiv, formația Electroputere Craiova a făcut o figură foarte frumoasă în primul sezon de primă ligă și s-a calificat în Cupa UEFA.

ADVERTISEMENT

Astfel, în sezonul 1992-1993, Electro, formație la care evoluau jucători ca Silviu Lung (portar de legendă al U Craiova), Marian Calafeteanu sau Adrian Ilie a jucat contra echipei elene Panathinaikos Atena. La greci evolua și noul antrenor al Universității Craiova, Marinos Ouzounidis.

Fundașul a bifat minute în ambele meciuri disputate contra oltenilor. Turul, care s-a încheiat cu victoria lui Panathinaikos, scor 6-0, s-a jucat pe stadionul „Ion Oblemenco”, astfel că Ouzounidis, în vârstă de doar 23 de ani, „și-a tocit ghetele” pe fostul stadion al Științei. Acum, fostul tehnician al echipelor AEK Atena sau APOEL Nicosia, dar și al lui Panathinaikos, va avea șansa să calce și pe gazonul noului „Ion Oblemenco”. În retur, la Atena, scorul a fost 4-0 în favoarea grecilor.

ADVERTISEMENT

Au evoluat pentru Electroputere în meciul tur cu Panathinaikos: Silviu Lung – Ion Dudan, George Biță, Vintilă Popescu, Ionel Luță, Ștefan Nanu, Dumitru Mitriță, Sorin Mogoșanu, Ionel Iriza, Marian Calafeteanu, Mircea Papa. Antrenor Marian Bondrea

Panathinaikos Atena: Jozef Wandzik, Konstantinos Mavridis, Marinos Ouzounidis, Stratos Apostolakis, Nikolaos Karageorgiou, Chris Kalantzis, Spyros Marangos, Konstantinos Antoniou, Konstantinos Frantzeskos, Krzysztof Warzycha, Dimitrios Saravakos. Antrenor Ivica Osim

  • 3 este locul ocupat de Electroputere în sezonul 1991-1992, poziție ce le-a permis oltenilor să joace în Cupa UEFA
  • 132 de apariții are Marinos Ouzounidis în tricoul lui Panathinaikos Atena 
  • 2 titluri are fostul fundaș cu Panathinaikos (1995 și 1996)

Fost internațional grec, Marinos Ouzounidis a fost căpitan în două meciuri contra României în anul 2000

Marinos Ouzounidis este un antrenor respectat în Grecia, dar și un fost fotbalist cu renume. A evoluat în 50 de meciuri pentru echipa națională și a reușit să marcheze patru goluri. Fundaș central de meserie, Ouzounidis a fost remarcat pentru aptitudinele sale de lider, astfel că a fost și numit căpitan al reprezentativei elene. Din această postură a jucat și două amicale contra României în anul 2000.

ADVERTISEMENT

În luna martie a acelui an, „tricolorii” lui Emerich Jenei  s-au deplasat la Atena pentru duelul cu Grecia. Din păcate, România a pierdut cu 2-1. Georgios Amanatides (min. 66) și Lambros Choutos (min. 89) aduceau victoria gazdelor.

Oficialii celor două federații au decis să joace și un retur amical, astfel că la câteva luni distanță, în iunie, România și Grecia s-au întâlnit din nou. Ai noștri și-au luat revanșa, scor 2-1. Liviu Ciobotariu (min. 7) și Florentin Petre (min. 76) au punctat pentru echipa noastră, în timp ce Nikos Liberopoulos a redus din diferență în minutul 81.  Ouzounidis a jucat în cele două meciuri, vizitând pentru a doua oara țara noastră.

Marinos Ouzounidis
Marinos Ouzounidis a antrenat-o pe AE Atena în UEFA Champions League
sursă foto: www.vidi.hu/

Marinos Ouzounidis își va începe munca la Universitatea Craiova după meciul Științei cu Dinamo. Grecul își va aduce doi colaboratori la noua sa echipă, un antrenor secund și un preparator fizic. În rest, el va lucra cu cei care se află deja la echipa din Bănie. Obiectivul său va fi câștigarea campionatului. FANATIK a aflat și de ce patronul Mihai Rotaru nu s-a înțeles cu spaniolul Paco Jemez.

  • 2006-2007 este sezonul în care Marinos Ouzounidis a câștigat campionatul din Cipru cu Apoel Nicosia
  • 4-2-3-1 este tactica de joc preferată de noul antrenor al Universității Craiova 
  • 15.000 de euro va fi salariul lui Ouzounidis în Bănie

  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – Dinamo: 2,00 este cota pentru “peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT