Sport

Marinos Ouzounidis, fair-play după câștigarea Supercupei: ”Ne-am propus să ajungem la 11 metri”

Universitatea Craiova a câștigat în premieră Supercupa României, iar Marinos Ouzounidis a ținut să-i felicite pe jucători.
10.07.2021 | 23:37
Marinos Ouzounidis fairplay dupa castigarea Supercupei Neam propus sa ajungem la 11 metri
ADVERTISEMENT

Oltenii s-au impus în duelul cu CFR Cluj, scor 4-2 la loviturile de departajare, după ce la finalul celor 90 de minute a fost egalitate, 0-0.

”Juveții” au fost încurajați pe Arena Națională de 3.000 de fani, iar la final jucătorii le-au dedicat succesul.

ADVERTISEMENT

Marinos Ouzounidis explică planul pe care l-a avut în Supercupa României

După ce a câștigat Supercupa României, al doilea său trofeu la Universitatea Craiova, antrenorul Marinos Ouzounidis a spus că din repriza a doua a început să se gândească la loviturile de departajare.

”Suntem foarte fericiţi pentru fanii noştri, este frumos să câştigi trofee. În repriza a doua a existat un plan să ajungem la loviturile de departajare. Ei au introdus trei jucători foarte buni, Păun, Costrache şi Omrani, noi aveam probelme cu jucătorii accidentaţi, sunt câţiva jucători care nu sunt în cea mai bună condiţie de joc.

ADVERTISEMENT

De exemplu Koljic a fost la primul meci aproape întreg jucat, Conte nu este încă pregătit. Şi când trebuia să fac schimbări trebuia să mă gândesc că am probleme cu câţiva jucători. Koljic este la primul meci jucat în şapte luni, nu este la nivelul la care trebuie să fie, dar sper că va fi mai bun de la meci la meci”, a declarat tehnicianul elen.

Ce le-a spus jucătorilor înainte de meci

”Portarul strânge informaţii despre jucătorii care urmează să bată penalty-uri, dar în acelaşi timp am avut încredere în jucătorii mei, de aceea am făcut trei schimbări în ultimul minut. Markovici a fost puţin norocos, dar ca să câştigi trofee şi să baţi pe CFR trebuie să fii şi puţin norocos.

ADVERTISEMENT

Sunt bucuros că am doi dintre cei mai buni portari din România, este bine pentru mine, dar şi pentru ei, competiţia trebuie să fie foarte mare între ei. Mirko este cu un pas înainte, deoarece a jucat anul trecut şi a făcut un sezon foarte bun, dar şi Lazar este un foarte bun portar, avem încredere în el.

Lăsaţi-mă o zi să mă bucur de acest trofeu! E primul trofeu al Supercupei României din istoria echipei. Le-am spus jucătorilor mei că joacă fotbal din două motive. Primul este pentru bani şi al doilea pentru a câştiga trofee.

ADVERTISEMENT

Banii, poţi să îi ai în acest moment, dar mâine poţi să nu-i mai ai. Însă cu trofee îţi scrii numele în istorie şi acum sunt în istoria echipei. Au câştigat două trofee la rând, prima supercupă. După ani mulţi se va vorbi de aceşti băieţi şi sunt foarte mândru de ei. Pentru alte transferuri întrebaţi-l pe patron”, a încheiat Ouzounidis.

Pigliacelli, aroganțe după ce a apărat șuturile lui Păun și Omrani

Mijlocaşul Dan Nistor a spus că Universitatea Craiova a început să înveţe să câştige trofee: ”Începem să învăţăm să câştigăm trofee. La penalty-uri putea câştiga oricine, dar ne bucurăm că am câştigat. Nu era planul să ajungem la penalty-uri, dar este un trofeu meritat.

Am exersat penalty-urile, am bătut şi ieri, majoritatea a ratat, dar azi, din fericire, nu a fost aşa. Am o mare foame de trofee şi nu vreau să mă opresc aici. Am scris istorie, e prima Supercupă pentru Craiova”.

Portarul Mirko Pigliacelli a surprins pe toată lumea când a afirmat că în momentul în care s-au încheiat cele 90 de minute ale meciului cu CFR Cluj a ştiut că formaţia sa va obţine trofeul: ”Stau aici de patru ani, mă simt şi puţin român. Când a fluierat minutul 90 deja ştiam că vom câştiga. Prea simplu la penalty-uri”.

Întrebat ce a făcut în urmă cu o zi la antrenament atunci când s-au exersat penalty-urile, italianul a răspuns: “Nimic, m-am dus în vestiar. Pentru mine nu se antrenează penalty-urile. E altceva cu suporteri, cu presiune.

N-ai cum să antrenezi penalty-urile din partea portarului. M-am gândit acelaşi lucru cu Honved, am apărat trei. Am bătut şi eu o dată un penalty, m-am gândit la ceva şi am făcut altceva. Pentru mine când se execută penalty se schimbă orice”.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – FC Argeș. 1,75 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT