Marinos Ouzounidis a condus primul antrenament din postura de tehnician al Univeristății Craiova. Grecul va debuta oficial pe banca oltenilor, în optimile Cupei României, contra celor de la FC Botoșani. Acesta și-a adus în cadrul staff-ului tehnic și doi colaboratori alături de care a mai lucrat în trecut.
Înainte de a antrena echipa din Bănie, tehnicianul grec s-a aflat pe banca tehnică la echipe precum: Skoda Xanthi, AEL Larissa, Panionios, Panathinaikos și Apoel Nicossia. FANATIK a prezentat în exclusivitate primele imagini cu Marinos Ouzounidis, după ce a ajuns la Craiova.
Ouzounidis s-a declarat nerăbdător să își înceapă munca la echipă, însă a declarat că are nevoie de timp pentru a implementa o nouă abordare a stilului de joc în cadrul lotului.
Marinos Ouzounidis a condus în această dimineață primul antrenament la Craiova și cu această ocazie au fost prezenți și cei doi colaboratori pe care i-a adus la formația din Bănie. “Marinos Ouzounidis a început oficial munca la Craiova. Grecul a condus in aceasta dimineață primul antrenament al Universității si le-a prezentat jucătorilor și cei doi colaboratori pe care i-a adus in Banie.
Este vorba de secundul Bledar Kola și preparatorul Giagkou Nikolaos. Ambii ii sunt alături de foarte mult timp și au colaborat și la celelalte echipe pe la care a mai antrenat, inclusiv Panatinaikos si AEK Atena. Dacă preparatorul nu este un nume foarte cunoscut, secundul Bledar Kola este un fost internațional albanez cu 39 de selecții in națională, 106 meciuri la Panatinaikos în 4 ani de contract și a mai jucat pe la echipe precum Partizani Tirana, AEK Atena.
Fostul mijlocaș de 48 de ani, are 13 meciuri în Liga Campionilor cu Panatinaikos și alte peste 25 in restul competițiilor internaționale. În staful lui Ouzounidis au ramas Octavian Benga, Dragoș Bon si Ionuț Stancu. Ouzunidis va debuta oficial pe banca oltenilor, joi seară la Botoșani, de la ora 20.30 într-un meci de Cupa României”, a anunțat Oltenia TV.
Tehnicianul grec susține că are nevoie de timp pentru a-și implementa propria filosofie de joc, iar transformările în cadrul lotului se vor produce treptat: “Fiecare antrenor are propriile idei, fie că vorbim de apărare, fie că vorbim de atac, dar consider că ar fi o greșeală să încerc să schimb totul, mai ales cu programul încărcat care ne așteaptă.
Sigur, o să încerc să transmit jucătorilor câteva aspecte pe care eu le consider importante, dar nu o să fac schimbări majore de la început. O să iau câteva măsuri de ‘corecție’, dar nu vreau să pară că-i critic pe antrenorii dinaintea mea, doar îmi implementez propriile idei.
Nu voi schimba radical sistemul de joc, dar schimbări vor exista. Voi încerca să îmbunătățesc jocul, voi interveni în anumite puncte. Ei sunt jucători experimentați, știu ce au de făcut, nu vreau să-i dau peste cap”, a declarat Marinos Ouzounidis la prezentarea oficială.