Meciul cap de afiș al ultimei etape din sezonul regulat al Ligii 1, Universitatea Craiova – CFR Cluj, poate schimba configurația clasamentului pentru play-off. Oltenii au făcut un meci bun cu FCSB, feroviarii au gâfâit cu Dinamo.
Lucrurile vor arătat cu totul altfel, duminică, crede Marinos Ouzounidis. Indiferent de rezultatul final, Universitatea Craiova nici nu poate urca, nici nu poate coborî în clasament, iar acest lucru ar trebui să fie un avantaj pentru echipă, în opinia antrenorului grec.
Ouzounidis a declarat la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR că speră să obțină, de această dată, și un rezultat pozitiv, referindu-se la egalul cu FCSB, la capătul unei partide pe care oltenii au controlat-o în cea mai mare parte, dar nu au câștigat-o.
Antrenorul Universității Craiova și-a felicitat jucătorii pentru prestația din întâlnirea cu FCSB, meci încheiat la egalitate, scor 0-0, dar a subliniat că rezultatul final, a fost altul decât cel pe care și l-ar fi dorit. În plus a avertizat că absențele dintr-o parte sau cealaltă nu vor face altceva decât să motiveze jucătorii care îi vor înlocui pe cei ce nu pot juca.
”Întotdeauna decisive sunt atitudinea și concentrarea. Câteodată absențele unor jucători te fac mai puternic, te concentrezi mai bine la meci. Noi trebuie să jucăm în continuare așa cum am făcut-o, să respectăm ceea ce pregătim.
Respectăm CFR-ul, este campioana României, dar pentru mine cel mai important lucru este să mergem pe linia pe care ne-am propus-o, pe ceea ce pregătim. Și noi avem jucători care nu pot evolua împotriva lor, nu putem spune că absențele dintr-o tabără sau cealaltă vor fi decisive”, a declarat Ouzounidis.
”Ei vin după un rezultat foarte bun, vin să câștige cele trei puncte. Noi ne dorim să facem un joc la fel de bun precum cel cu FCSB, dar să ieșim învingători de această dată. Cu sau fără absențele din lotul CFR-ului, victoria era oricum obligatorie pentru noi”, a completat căpitanul Nicușor Bancu.
Tehnicianul grec al Universității a mai spus că încă lucrează la identitatea echipei și că exprimarea în teren este la fel de importantă ca și rezultatul final.
”E foarte important și rezultatul, dar și jocul echipei. Vreau să jucăm la fel de bine precum împotriva celor de la FCSB, dar să obținem și un rezultat pozitiv ceea ce nu am obținut cu FCSB. În fiecare meci contează punctele, la final asta e ceea ce contează pentru suporteri și în clasament. Însă, noi trebuie să facem un joc bun de la meci la meci.
Jocul cu FCSB a fost bun, dar nu cel mai bun pentru că rezultatul nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Trebuie să devenim tot mai buni, acesta este target-ul nostru. Ar fi o mare greșeală să ne raportăm la ultimul lor meci, cel cu Dinamo. În fotbal contează mereu următorul meci, nici de cum cel care a fost”, a încheiat Ouzounidis.
Meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj se joacă duminică, de la ora 21:30.