Jorge Costa, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, a murit marți, 5 august, la vârsta de 53 de ani. Mario Camora a jucat sub comanda acestuia în Gruia și a avut un mesaj emoționant la adresa fostului său antrenor.
Tragedie în fotbalul internațional, după ce portughezul Jorge Costa a murit la vârsta de 53 de ani. Din informațiile publicate de presa lusitană, acesta ar fi suferit un stop cardiorespirator.
Acesta ocupa funcția de director general al clubului FC Porto din vara anului 2024 și se afla la centrul de pregătire în momentul în care i s-a făcut rău.
Mario Camora, fostul său „elev” la CFR Cluj, a publicat un mesaj emoționant după ce a aflat că Jorge Costa a murit.
„Domnule, am vorbit puțin, din păcate ați plecat prea devreme. Încă nu-mi vine să cred. A fost o plăcere să fiu antrenat de dumneavoastră, dar mai ales să întâlnesc persoana care ați fost, un om minunat, un lider minunat, un tată excelent și un prieten minunat.
Am trecut prin multă tristețe, dar am trecut prin mult mai multă fericire împreună, nu voi uita niciodată weekendul pe care l-ați petrecut la mine acasă cu familia dumneavoastră sărbătorind sezonul 2011-2012, Paștele la dumneavoastră acasă, în Cluj, și multe altele.
Sunteți etern și nu vă voi uita niciodată. Odihnește-te în pace, Grande Jorge Costa, Big Bicho”, a scris Mario Camora pe Instagram.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/mesajul-publicat-de-mario-camora-dupa-moartea-lui-jorge-costa.jpeg)
Jorge Costa a antrenat-o pe CFR Cluj în perioada iulie 2011 – aprilie 2012 și a strâns nu mai puțin de 26 de meciuri pe banca formației din Gruia. Clubul a reacționat imediat după dispariția antrenorului.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a fostului nostru antrenor, Jorge Costa, care s-a stins din viață la vârsta de doar 53 de ani.
Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris ardelenii pe contul oficial de Facebook.