Fundașul stânga al ardelenilor are 38 de ani și este, alături de Ciprian Deac, veteranul echipei. Ajuns în 2011 la CFR Cluj, Mario Camora se apropie de finalul carierei.
Mario Camora ar putea să se retragă din activitate la finalul sezonului și astfel să încheie cei 14 ani alături de CFR Cluj ca jucător. Cristi Balaj susține că i-ar plăcea ca fundașul stânga să continue alături de ardeleni într-o funcție de conducere sau în staff-ul tehnic.
“Camora este un jucător important pentru clubul nostru. Echipele, cluburile, oamenii, cei care nu respectă valorile, cei care au reprezentat sau reprezintă în continuare pentru clubul la care evoluează, înseamnă că nu merită să primească respect din partea acestora.
Sper ca Mario Camora să rămână în cadrul clubului atunci când se va lăsa de fotbal. Nu știu când se va întâmpla asta. Mi-aș dori să aibă o poziție importantă, indiferent că vorbim de management sau staff-ul tehnic”, a declarat Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.
Cristi Balaj este de părere că, în acest moment, CFR Cluj are cel mai bun fundaș stânga. Este vorba despre Simao Rocha, portughezul de 23 de ani. Semn că ardelenii se vor baza în continuare pe serviciile acestuia în locul lui Mario Camora care a fost rezervă în ultimele 3 partide.
În acest moment, pe postul de fundaș stânga avem cel mai bun jucător din țară, Simao Rocha. Indiscutabil. Știm că este urmărit de cluburi importante. E cel mai bun pe postul lui, de departe!”, a spus oficialul ardelenilor.
Cristi Balaj a tras un semnal de alarmă pentru fotbaliștii de la CFR Cluj care nu respectă filosofia clubului. Președintele ardelenilor susține că vor face câteva transferuri în această iarnă și admite că vor exista și câteva plecări.
“Vor exista transferuri 100% în această iarnă. Lucrăm la acest lucru și avem susținerea finanțatorului care ne-a desconspirat, pentru că încercam să adormim adversarele, dar nu ne-a reușit.
Vrem să aducem jucători care merită să joace în primul 11. Datoria noastră este să aducem jucători cât mai buni și să punem în dificultate antrenorul.
El trebuie să găsească cele mai bune soluții și atunci când există concurență să managerieze situația astfel în cât atunci când intră în teren să evolueze cât mai bine. Indiferent dacă joacă o dată la trei etape.
Jucătorii care sunt nemulțumiți că nu joacă și nu înțeleg că în teren intră doar 11 jucători și schimbările sunt limitate, ne vor părăsi. Nu există jucător care să creeze o atmosferă ostilă din cauza faptului că nu evoluează din primul minut.
De-a lungul timpului, la CFR Cluj s-au câștigat trofee datorită faptului că jucătorii care au intrat pe parcursul jocului au făcut diferența. Ei au fost principalii pioni care au adus victoriile. Vor fi și plecări nu doar veniri în această iarnă”, a mai spus Balaj la FANATIK SUPERLIGA.