FCSB a primit vizita formației CFR Cluj, într-un meci în care nu rezultatul era așteptat, ci petrecerea. Bucureștenii erau pregătiți dinaintea meciului de atmosfera de gală de pe Arena Națională, care a continuat după meci.
Dan Petrescu a avut un discurs laudativ la adresa FCSB-ului, care este campioana României de două etape. Tehnicianul, abia reîntors pe banca lui CFR Cluj, a discutat și despre șansele la locul secund.
„Ne-am asigurat meciul de baraj, locul 3. Locul 3 aduce baraj. Nu înțelege nimeni acest meci. Sper să nu ajungem să jucăm barajul. Depinde doar de noi, dacă vom câștiga următorul meci, vom termina pe locul doi. Ar fi senzațional, țînând cont că a fost un sezon greu, din ce mi s-a spus, cu multe schimbări.
Când am venit.. n-aș fi vrut să vin acum. Aș fi vrut să mai am o pauză. Patronul m-a rugat. Nu mai aveau licență antrenorii pe bancă. Nici merite, nici nemerite nu pot să îmi iau la rezultate. Meritele sunt ale jucătorilor, ale antrenorilor dinainte.
Dacă terminăm pe locul doi, nu e un sezon ratat. Alte echipe mari termină pe locul 2, cum e Bayern Munchen. CFR a câștigat 5, după care a câștigat Farul, după FCSB. Mi se pare un lucru care nu e ieșit din comun, să termine CFR pe locul 2. Până la urmă, nu e un sezon ratat.
După seară asta, sunt mulțumit de cei care au terminat meciul. Când am antrenat în străînătate, au fost cei mai mulți spectatori. În România, cred că e prima oară când am văzut așa atmosferă. Fanii au așteptat așa mult și s-au descătușat.
E normal să petreacă, îi înțeleg, au așteptat foarte mult. N-avem decât să îi felicităm pe cei de aici, care au reușit să câștige campionatul“, a spus Dan Petrescu, conform GSP, la conferință de presă de după meci.
Mario Camora a avut un discurs mult mai acid, unde i-a criticat pe bucureșteni pentru jocul de astăzi. Fundașul stânga a spus că este greu să-i privească pe bucureșteni cum petrec, dar a făcut referire la cele cinci titluri consecutive ale clujenilor.
”Sunt campioni și îi felicităm, dar pentru noi era foarte important să câștigăm pentru că vrem să ocupăm locul doi. Nu ar fi corect față de Mutu și Mandorlini să spun că Dan Petrescu a adus liniște. Dacă vom ocupă locul doi este clar că li se datorează în mare măsură și lor.
La golul lui Otele a fost o execuție spectaculoasă și mă bucur că am câștigat. Ne-am apărat bine și ei nu au avut decât șuturi de la distanță. Cred că este o victorie meritată, echipa a avut un spirit bun.
Este greu să vedem cum petrec alții, dar nu prea greu. Cred că și altora le-a fost greu cinci ani.”, a spus Mario Camora, după meciul FCSB – CFR Cluj, încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-0, conform Digisport.